Pe 7 decembrie 2015, Bret Easton Ellis Podcast l-a avut invitat pe Tarantino. Două ore de turuială, cu un intro-monolog de jumătate de oră al lui Ellis. Fetișul meu din adolescență a fost să stau întins în pat, să fumez și să ascult radio și să mă uit pe pereți. Încă mă excită această curbură de elemente; pentru mine, nu poate fi posibilă o viață mai „vie” decât cea supusă dialogului cu necunoscutul.

În timp ce Easton Ellis și Tarantino se hlizeau pe seama criticilor, a horrorului „art house”, a bătrâneții nespectaculoase, îmi spuneam, ce ca lumea ar fi fost o lume alcătuită din voci, o lume a-corporală. În mare parte, am uitat ce au vorbit, pentru că nu mi-am notat nimic imediat după audiție, ci m-am culcat și, în cazul meu, viața o ia de la capăt cu fiecare trezire; trebuie să mă reîmprietenesc cu toți prietenii, să mă duc la biserică să mă boteze ș.a.m.d.

„The Hateful Eight” a fost filmat de Tarantino în Ultra Panavision, pe peliculă de 70mm. În jur de o sută de cinema-uri din SUA au fost dotate de Weinstein Company cu proiectoare corespunzătoare pentru o experiență cinematografică „grandioasă”, asemănătoare vremurilor când femeile și bărbații se îmbrăcau cu cele mai bune haine din dulap când mergeau la o premieră de Hitchcock.

În România, „The Hateful Eight” va fi proiectat pe un cearșaf.

Ce remarcă Easton Ellis? Că scenariile lui Tarantino sunt romanești. Printre altele, apreciază că Tarantino, deja bătrân, nu caută să-și suspende vârsta regizând filme provocatoare. Iată, își întoarce privirea spre scule vechi. Iar aici a venit vorba de filmul „Jackie Brown”. Tarantino spune că este singurul lui film care se petrece „outside Taratino’s world”. Petrecându-se în lumea reală, îl face mai real decât realitatea etc. Așa încât, se mândrește că a regizat filmul ăsta când avea 30 de ani și nu la 60 de ani, cât o să aibă în curând.

Pentru Tarantino, „The Hateful Eight” e cel mai bine regizat scenariu de până acum. E foarte delicat cum a punctat: nu e cel mai bun scenariu pe care l-a scris, nu e cel mai bun film pe care l-a regizat, ci e cel mai bine regizat scenariu.

Afirmând că scenariile pe care le scrie pot fi la fel de bine citite, fără să fie neapărat necesară o regie, lui Tarantino i-a fost dificil adesea să se gândească cum poate fi regizată scena X. Pentru că, în substrat, filmele lui sunt romane.

S-a vorbit destul și despre media & violență, e etic nu e etic. Replica aproximativă a lui Tarantino: „Well, that’s what I’ve been tryin’ to do for the last 20 years. To make the audience laugh at crazy shit.”

A fost întrebat de ce nu a ales măcar un actor sau o actriță bombă sexy. Toți actorii din film sunt fie burtoși mustăcioși, fie bătrâni bășinoși. Tarantino a răspuns că actorii întâmpină probleme în ceea ce privește recitarea „dialogurilor lui Tarantino”; că celor mai mulți actori li se îmbârligă limba-n gură când joacă o scenă scrisă de Tarantino. În mare, scenariul a fost scris în mod specific pentru actorii aleși (Samuel L. Jackson, Kurt Russell, Tim Roth). Jennifer Jason Leigh, singurul personaj feminin, e o alegere curioasă, totuși. Dar Tarantino garantează pentru ea. Anume în faptul că pare că nu joacă în film, stă tot rolul ei.

Ce l-a mai întrebat? L-a întrebat când a fost cel mai nefericit în viață. Tarantino spune că între 18-25 de ani, sau pe-acolo, că știa că femeile nu sunt atrase de el, că e urât; că avea un „cel mai bun prieten” la fel de prăpădit ca el și că își omora timpul în cinematograf. Au vorbit și de Godard etc. Felul în care Pauline Kael a scris despre „Bande à part”, recunoaște Tarantino, a avut o mai mare influență asupra lui decât filmul însuși. Ce m-a amuzat teribil: Tarantino înșira în limba franceză ce filme a văzut de Godard, și în loc de „Le petit soldat” a pronunțat „Le p’tit soledad”.

Emisiunea poate fi ascultată/descărcată accesând http://goo.gl/XRo6aP.

„The Hateful Eight” va avea premiera în România în 15 ianuarie 2016.

Foto © The Chronicle

Comentarii

comentarii