Medalia de onoare

Culorile nu există: o panglică roşie, ecranul tulbure al unui televizor color de acum 20 de ani, străzi şi oameni îmbăiaţi în gri. O viaţă măruntă, mică, măcinată de câteva întrebări dramatice fără răspuns. O viaţă în care nedumeririle şi confuziile capătă caracter eroic şi primesc medalii. În câteva cuvinte, acesta este Medalia de onoare, film pe care l-am văzut în avanpremiera revistei Tabu astăzi.

În mai multe cuvinte, filmul este excepţional din două mari motive: atenţia pentru contrucţia întregului şi jocul genial al lui Victor Rebengiuc. Întâmplările sunt pur şi simplu cusute de personaj; nu mai apuci să fii curios, Ion.I.Ion ţi-o ia înainte, pentru că amintirile îi contrazic prezentul. Şi invers. Şi vrea să îndrepte asta. Cumva. Cu frică.

Un film care, dincolo de critica dură (prin râs) a sistemului perpetuu (pictat şi prin apariţia eternului Ion Iliescu, o altă punte dureroasă trecut-prezent), dincolo de naivitatea dramatică a personajului principal (pe care îţi vine mereu să-l iei în braţe), este despre noi.

Despre felul în care avem curaj să răspundem în faţa propriului adevăr.
Mi-a plăcut.

Bravo Victor Rebengiuc, Călin Netzer, regizor şi Tudor Voican, scenarist.

Comentarii

comentarii

Scroll to top