În prima zi a festivalului, ne-au expirat cardurile, ne-am uitat codurile PIN, am semnat sute de pagini de capitalism, am dobândit nume noi şi ne-am pierdut semnalul de la telefon. Ne-au fost spălate păcatele de un potop amazionan şi mântuite sufletele de explozia unui soare îndepărtat. Aţi ghicit, The Chronicle este publicaţie acreditată a TIFF şi, împreună, sperăm să facem o casă cât mai bună. De-a lungul festivalului, ni se promite, vom putea servi peste 240 de feluri de mâncare principale (filme, a se-nţelege), din 46 de ţări, proiectate în cinematografe pariziene, hbo-iste şi de mall. Ne putem arunca leger frigiderele nude pe geam şi trece la supraponderalitate cinefilă. Astăzi, printre carafe de vin şi încălcări ale regulilor de circulaţie, am făcut programul-decalog al festivalului TIFF.

Integrala Kubrick, Taxi Driver, concertul Laibach din Hotelul Continental (abandonat şi scos la licitaţie), reînvierea lui Georges Méliès între ruinele castelului de la Bonţida, nopţile de jazz, expoziţia lui Bumbuţ, conferinţele cu juriul şi cei 10 actori de teatru promovaţi de TIFF pentru cinematografie, Danemarca, Argentina şi China – ca ţări ţintite cu lumină roşie, tradiţionalele scurtmetraje româneşti şi horror & fantasy, agitaţia de la nou-inaugurata Casă TIFF, instalaţiile video ale lui Mircea Cantor sau documentarul despre crearea drogului LSD sunt doar câteva din multele buchete de flori dăruite anul acesta de cel mai internaţional festival de film din România vizitatorilor săi.

Dinspre directorul artistic al TIFF, criticul de film Mihai Chirilov, primim recomandări şi direcţii de orientare suplimentare: 1. Nicio victimă (2011), film despre fantezii criminale, plasat în febrila categorie Fără limită, la care regizorul Michael Kosakowski a lucrat 16 ani; nerecomandat copiilor (uh); 2. Măcar un film românesc (printre ele, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Păcătoasa Teodora, Killing Time, Despre oameni şi melci, ş.a.); 3. Un film de Matsumoto. 4. Donorama de Djinn Carrénard (mostă impecabilă, precizează Chirilov, de guerilla filmmaking – realizarea lui costând 200 de dolari). 5. Mildread Pierce, de Todd Haynes (serial proiectat în totalitate); 6. Pianul din fabrică, film chinezesc à la Porumboiu.

Filmele, anunţate ca fiind imprevizibile, din competiţia oficială a Festivalului de Film Transilvania XI, douăsprezece la număr (niciunul românesc, însă), sunt legate prin cuvântul criză. Economice, sociale, sentimentale, existenţiale, individuale. Experienţele extreme şi controversate, ale ediţiei din acest an, sunt promise de Chapeau Show, film rusesc de trei ore şi jumătate şi Dreileben, trilogia lui Dominik Graf. Favoritul TIFF 2012 al lui Chirilov: Himizu de Sion Sono. De asemenea, merită amintiţi şi cei trei regizori privilegiaţi ai ediţiei curente: Claude Lelouch, Hitoshi Matsumoto şi Christian Madsen.

Pe finalul acestei treceri în revistă, mai rămân de amintit două dintre acele lucruri simple care fac TIFF-ul frumos: printre ele, liniştea de pe strada Potaissa şi poveştile taximetriştilor clujeni (diferite de cele de la Bucureşti, par exemple: [Către taximetristul bucureştean: – Nu vă supăraţi, ştiţi vreun hotel prin apropiere? Taximetristul bucureştean: – Nu, eu mă fut la mine acasă.]). Sau, la fel de bine, un pian pe stradă.

De mâine începând (căci tocmai am ratat o proiecţie – laitmotiv TIFF), The Chronicle are în plan să documenteze cât mai mult din acele lucruri simple care fac TIFF-ul, an de an, din ce în ce mai frumos. În principiu, acele lucruri care nu se pot vinde sau cumpăra.

Comentarii

comentarii