Nu ne pricepem la horror-uri, SF-uri şi filme istorice, dar se pare că le avem cu scurtatul. Am vizionat zece noi scurtmetraje româneşti care dovedesc, în univers-parte, că 1. suntem în pană de a genera şi exploata adevăruri universale şi 2. ne pricepem, dom’le. Până acum, am remarcat la majoritatea regizorilor români tentaţia nestăpânită şi nedepăşită încă, de a fundamenta întregul nucleu narativ pe varii mitologii şi zicale locale, care, dincolo, transpar adeseori într-o variantă livrată la pachet. Ştim cu toţii ce se află acolo, iar, dacă e cazul unei surprize, aceea poate fi una neplăcută, dacă vine vorba unei critici teoretice de film. Dar, când ieşi cu zâmbetul pe buze de la astfel de preindări prin urbanologii şi spiritualităţi româneşti, poţi lăsa de la tine.

Iulia Rugină, o prezenţă continuă în cadrul festivalului, a oferit tritych-ul 30-40-50, care verifică modelul existenţial al femeii la cele trei vârste, am putea spune, cristică, mijlocie şi de repaos. Gândite în manieră diferită (regăsim animaţia şi dance performance-ul), 30 urmăreşte o femeie la cumpărături prin supermarket; prietena ei vrea să facă o reţetă à la Jamie pentru a-i îmbuna pe socrii. Jocul dintre ea şi un bărbat insensibil la farmecele ei este cauzat de o blestemată sticlă de tabasco, singura rămasă din tot magazinul; 40 urmăreşte o femeie care trăieşte (probabil) singură, interesată (probabil) de experimentalul sexual, un fel de Pianista româncă; ducându-şi sacii de gunoi, în toiul nopţii, surprinde o scenă de sex pe bani, pe care o adulmecă din spatele tomberoanelor; după terminarea partidei, bărbatul, cu o ţigară în gură, o ia spre undeva, prostituata spre altundeva, iar femeia-40 îl urmăreşte şi se curbează şi fierbe. Când dau ochi în ochi, aceasta îi aprinde ţigara şi pleacă. 50, este povestea femeii abandonate de iubirea de-altădată. Femeia intrată în rutină, vid sexual şi gânduri-hormoni încă activi.

Suflu, de Bán Attila, are ca personaje un bărbat, o femeie conflabilă, o fotografă şi malul unui râu. Scurtmetrajul e senzorial, prin urmare acţiunea propriu-zisă e derizorie. Se putea face mai mult. Chefu‘, de Adrian Sitaru, a fost unul dintre cele mai bune scurtmetraje româneşti proiectate, reconfirmând poziţia fruntaşă a acestuia în cinema-ul românesc. Filmat extraordinar, jucat extraordinar, Chefu‘ reuşeşte să reproducă o tacla de ţaţe vecine, despre tam-tam-ul din bloc provocat de o petrecere home alone. Dialogul dintre cele patru vecine, venite la cafea, cum altfel, este un deliciu real. De azi înainte, probabil cea mai plăcută surpriză din seria scurtmetrajelor, este regizat de Dorian Boguţă. La împlinirea a 18 ani, tatăl plănuieşte să verifice sexualitatea fiului său printr-o programare la o veche amantă.

Donna must die, de Ismail Jamuldin şi Dragoş Dulea, este o tentativă de noir, cu imitaţii comice de Sin City. În final, Donna moare. Hello Kitty, de Millo Simulov, are desfăşurătorul unui road movie, în care un grup de bărbaţi fără griji iau drumul spre Marea Neagră cu un Ford Ka, plasturată de roz şi pisicuţe. În final, se moare şi aici. Grand Hotel Italia, de Rodi Cotenescu, pune pe peliculă subiectul imigraţiei – acţiunea petrecându-se într-o cameră de hotel-hostel în care tot vin şi vin şi vin oameni în răspăr şi în tranzit: cercetători, bunici, constructori, cocalari, ţigani etc. Cam puţin. În film la Naşu’, de Cristina Jacob, este un scurtmetraj inspirat de o poveste reală, cu participarea nimenialtului Francis Ford Coppola. Sosit în România pentru filmări, Coppola este în căutare de actori. Un actor român şi o turistă agăţată pe drum, căreia i se promisese şi ei un rol în schimbul…, ajung prea târziu la casting. Pentru o nouă şansă li se cere să transporte din Moldova un actor ales de Coppola să joace în film. Problemele vin în lanţ la vamă, creându-se un film în film. Totuşi, prea previzibil.

Tatăl meu e cel mai tare, de Radu Potcoavă, gangster movie de Bucureşti. Ţipătul, de Sebastian Cosor, este o animaţie de 2 minute (?), inspirată de lucrarea lui Munch. Şi, ultimul pe listă, Un alt Crăciun, de Tudor Giurgiu, este inevitabil un heartbreaker, despre un copil lăsat acasă, în grija bunicii, pentru că părinţii au plecat să muncească în străinătate. Veniţi acasă de Crăciun, ei cred că sacii de jucării pe care i-au adus copilului lor îl vor bucura şi vor absolvi toată perioada lor de absenţă.

Sursă fotografii (capturi din cadrul proiecţiilor):

1. din Suflu
2. din Hello Kitty
3. din Hello Kitty
4. din Donna must die
5. din De azi înainte
6. din De azi înainte
7. din 30-40-50
8. din Un alt Crăciun
9. din Chefu‘
10. din Chefu’
11. din În film la Naşu’

Comentarii

comentarii