Cinema

Mindhunter: A Visually Ground-Breaking Title Sequence

Set in 1977 — in the early days of criminal psychology and criminal profiling at the Federal Bureau of Investigation — Mindhunter revolves around FBI agents Holden Ford (Jonathan Groff) and Bill Tench (Holt McCallany), who interview imprisoned serial killers

Mindhunter: A Visually Ground-Breaking Title Sequence

Set in 1977 — in the early days of criminal psychology and criminal profiling at the Federal Bureau of Investigation — Mindhunter revolves around FBI agents Holden Ford (Jonathan Groff) and Bill Tench (Holt McCallany), who interview imprisoned serial killers

Moartea are un job prost plătit

O ciurdă de bătrâni cu ștaif privesc neștiutori în ochii înșelători ai cristalului morții: camera de filmare. Ei nu știu că peste jumătate de veac plimbarea lor volatilă prin parc se va osifica într-o hologramă a putrefacției. A beli ochii

Moartea are un job prost plătit

O ciurdă de bătrâni cu ștaif privesc neștiutori în ochii înșelători ai cristalului morții: camera de filmare. Ei nu știu că peste jumătate de veac plimbarea lor volatilă prin parc se va osifica într-o hologramă a putrefacției. A beli ochii

Comedia tragediei

Things were different then. You could be a bum and find a job later. Now you just die in the cold. — Aki Kaurismäki, 2013 Hollywood has melted everyone’s brains. In the old days you had one murder and that

Comedia tragediei

Things were different then. You could be a bum and find a job later. Now you just die in the cold. — Aki Kaurismäki, 2013 Hollywood has melted everyone’s brains. In the old days you had one murder and that

We Live Inside A Dream

With Twin Peaks it seems everything—every line, every action—has at least two different, often contradictory, interpretations. It’s this quality of bothness that novelist David Foster Wallace writes about in his essay on David Lynch, citing this steadfast refusal of Lynch’s

We Live Inside A Dream

With Twin Peaks it seems everything—every line, every action—has at least two different, often contradictory, interpretations. It’s this quality of bothness that novelist David Foster Wallace writes about in his essay on David Lynch, citing this steadfast refusal of Lynch’s

Antonioni’s Abstractions

Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence.

Antonioni’s Abstractions

Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence. Absence, vacuity, silence.

Fantoma unui înger

They did not save your life. They stole it. În ultima vreme, Miyazaki a început să urască anime-urile, așa cum Alan Moore urăște filmele cu super-eroi, și de ce i-am învinui, când observăm că și unele și altele sunt peste

Fantoma unui înger

They did not save your life. They stole it. În ultima vreme, Miyazaki a început să urască anime-urile, așa cum Alan Moore urăște filmele cu super-eroi, și de ce i-am învinui, când observăm că și unele și altele sunt peste

Love Streams

Scottish Ballet dancers Madeline Squire and Javier Andreu discover each other as they explore a labyrinthine derelict Glaswegian swimming pool. A high-energy piece choreographed by Sophie Laplane, with music by British-born, Boston-based electro musician John Xela. „This is a short

Love Streams

Scottish Ballet dancers Madeline Squire and Javier Andreu discover each other as they explore a labyrinthine derelict Glaswegian swimming pool. A high-energy piece choreographed by Sophie Laplane, with music by British-born, Boston-based electro musician John Xela. „This is a short

„A Lonely Girl Finds Love…”

With the ability to travel in time, a lonely girl finds love and comfort by connecting with her past self. Eventually faced with rejection she struggles with her identity and gender, and as time folds onto itself only one of

„A Lonely Girl Finds Love…”

With the ability to travel in time, a lonely girl finds love and comfort by connecting with her past self. Eventually faced with rejection she struggles with her identity and gender, and as time folds onto itself only one of

Quentin Tarantino: „My job is to make the audience laugh at crazy shit.”

Pe 7 decembrie 2015, Bret Easton Ellis Podcast l-a avut invitat pe Tarantino. Două ore de turuială, cu un intro-monolog de jumătate de oră al lui Ellis. Fetișul meu din adolescență a fost să stau întins în pat, să fumez

Quentin Tarantino: „My job is to make the audience laugh at crazy shit.”

Pe 7 decembrie 2015, Bret Easton Ellis Podcast l-a avut invitat pe Tarantino. Două ore de turuială, cu un intro-monolog de jumătate de oră al lui Ellis. Fetișul meu din adolescență a fost să stau întins în pat, să fumez

Sorry, but I’m not the real Thomas Pynchon, I’m just a fan

Voi nu deranjați pe nimeni sau, atunci când deranjați, dați un telefon, Te deranjez? În opinia mea neascultătoare, care nu se supune nici unei contraopinii, critica de film în general și cea din România în speță, e o apă de

Sorry, but I’m not the real Thomas Pynchon, I’m just a fan

Voi nu deranjați pe nimeni sau, atunci când deranjați, dați un telefon, Te deranjez? În opinia mea neascultătoare, care nu se supune nici unei contraopinii, critica de film în general și cea din România în speță, e o apă de

Alphaville și Dogville. Despre imposibilitatea iubirii în două orașe ficționale

Alphaville (1965) și Dogville (2003) sunt radiografii ale noii structuri ideologice în care ne ducem traiul cotidian, reduşi, particulă cu particulă, la biologie. Ca progenituri ale lui alpha, nu mai putem gândi în afara sferei profitului; profitul este cel care,

Alphaville și Dogville. Despre imposibilitatea iubirii în două orașe ficționale

Alphaville (1965) și Dogville (2003) sunt radiografii ale noii structuri ideologice în care ne ducem traiul cotidian, reduşi, particulă cu particulă, la biologie. Ca progenituri ale lui alpha, nu mai putem gândi în afara sferei profitului; profitul este cel care,

Oglinzile lui Bergman

Petru Creția a scris o carte mutant-filosofică, perfect oglindită, despre oglinzi. Chiar așa se și numește: „Oglinzi”. Prima pagină (sau a opta) este oglinda celei de-a doua pagini (sau a noua), pentru că îşi vorbesc unei alteia despre oglinzi. De

Oglinzile lui Bergman

Petru Creția a scris o carte mutant-filosofică, perfect oglindită, despre oglinzi. Chiar așa se și numește: „Oglinzi”. Prima pagină (sau a opta) este oglinda celei de-a doua pagini (sau a noua), pentru că îşi vorbesc unei alteia despre oglinzi. De

Tarkovsky filmează

Andrei Tarkovsky and Nikolai Burlyayev on the set of Andrei Rublev (1966) Andrei Tarkovsky, Andrei Konchalovsky and Valentina Malyavina on the set of Ivan’s Childhood (1962) Historical consultant Sawa Yamshchikov, Andrei Tarkovsky and cinematographer Vadim Yusov at the Russian Museum,

Tarkovsky filmează

Andrei Tarkovsky and Nikolai Burlyayev on the set of Andrei Rublev (1966) Andrei Tarkovsky, Andrei Konchalovsky and Valentina Malyavina on the set of Ivan’s Childhood (1962) Historical consultant Sawa Yamshchikov, Andrei Tarkovsky and cinematographer Vadim Yusov at the Russian Museum,

Ultima noapte virgină: Lost Highway

Știi că și lui Dabija îi place Lynch Cred că e un și mai mare prostovan Dabija ăsta Acuma nu-ți mai place Lynch? Acuma nu Dar nu înțeleg de ce bagă el sunetele astea. Și observ că aștia la Lynch

Ultima noapte virgină: Lost Highway

Știi că și lui Dabija îi place Lynch Cred că e un și mai mare prostovan Dabija ăsta Acuma nu-ți mai place Lynch? Acuma nu Dar nu înțeleg de ce bagă el sunetele astea. Și observ că aștia la Lynch

Cel ce presară negura ca cenușa

Într-un oraș aflat „la depărtare de o veşnicie”, Faust scormonește după suflet în măruntaiele unui mortăciuni. Orașul în sine este o scârnă mişcătoare. Aici, oamenii se deosebesc de gândaci doar prin mărime, iar cei care trăiesc în lux s-ar sinucide

Cel ce presară negura ca cenușa

Într-un oraș aflat „la depărtare de o veşnicie”, Faust scormonește după suflet în măruntaiele unui mortăciuni. Orașul în sine este o scârnă mişcătoare. Aici, oamenii se deosebesc de gândaci doar prin mărime, iar cei care trăiesc în lux s-ar sinucide