Am ratat spectacolul “Oedipe” din deschiderea Festivalului Enescu, dar nu l-am ratat pe cel de ieri, de pe scena Operei Române, cu Ştefan Ignat, bariton, prim solist. Un spectacol co-produs de  Theatre du Capitole de Toulouse şi Opera Română, acompaniate de Orchestra şi Corul Operei Române. …

Din cînd în cînd, îndeosebi dimineaţa, atunci cînd dorea să înceapă o nouă viaţă, iubitul mort îi răsărea din nou sub nas – mirosea a votcă. Uite’aşa! Iubitul îi creştea în fiecarezi, iubitul îi lua forma unor versuri celebre, ea putea, în sfîrşit, să meargă goală săgeată pe stradă, ea mergea mai departe, ea mergea, iubitul creştea odată cu fiecare fir, …

să aibă, alături de inocenţă, puterea de a’şi smulge inima din piept şi de a’l lovi în tîmpla stîngă – în timpul zborului inima a reuşit, cu ultimele pulsaţii, o superbă mişcare de revoltă a sentimentelor cu 180 de grade, iar el încremenise de uimire – acest lucru nu înseamnă, absolut deloc, că era nevinovat. Tăietura de cuţit care lesne se poate observa în dreapta jos a urmat, logic!, imediat loviturii, lucru ce explică faptul că între cei doi nu exista pudoare sau sentimentul falsei politeţi.

Străbunicul fusese înzestrat cu o memorie fenomenală. Cred că despre el vorbesc, sper să nu îl confund. Fusese caporal, ori locotenent. Eu treceam nepăsător pe lîngă el, mă întorceam de la Fundata, îndreptîndu’mă spre Cheile Grădiştei, l’am zărit pe marginea drumului, era cît p’aci să mă muşte de picior – mormintele muşcă, atunci mi’am zis că nu aş dori să fiu îngropat, vreau să devin un mort onest, fumul oamenilor incineraţi nu muşcă, doar dansează, sclipitor, amăgitor dansează, …

Îl mai ții minte pe Chioru? Da’ pe Știrbu? Sau Grasa… Doamneee, ce prăjituri bune mai făcea maică-sa! Când treceam pe la Sasu prin față, taică-su ne lua la răngi. Sau pe la Zaharia, mai știi?

Copilăria mea a fost simplă: îmi țineam minte prietenii și dușmanii după fizionomie, obiceiuri, zona în care locuiau. Azi copilăria e altfel, e mai stratificată: fiecare copil își dă seama foarte timpuriu cam pe “unde” e. Pre-judecățile sunt mai la vedere și mai aspre. Așa am crezut. Până am descoperit Pasărea de Foc.  …

Compromisul, cartea fostului cetăţean sovietic Serghei Dovlatov (3 sept. 1941 – 24 aug. 1990), publicată la Humanitas în traducerea Margaretei Şipoş, în colecţia Cartea de pe noptieră, colecţie iniţiată de Ioana Pârvulescu, poate spori cu lejeritate numărul celor care se pot sminti oarecum fericit din cauza diferenţelor dintre înţelesurile unui cuvînt aparţinînd unor clase gramaticale diferite, în cazul nostru: substantiv şi adjectiv. …

Jeremy Irons se alătură grupului de prieteni format din Angela Gheorghiu, Marcel Iureş, Cătălin Ştefănescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Mihaela Michailov ş.a. care susţin Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Marele actor a ţinut să  transmită şi un mesaj înregistrat  tinerilor organizatori. …

Fusei la Congres. Nu la al XIV-lea, la primul. Al jurnaliştilor români din jurul României. Fu la Drobeta şi peste Dunăre, la Kladovo.

Mulţi jurnalişti, atmosferă destinsă. O colegă olteancă ne zgudui fiinţa naţională propunându-ne să conjugăm două verbe, ambele fundamentale pentru poporul român: a fi, iar pe celălalt îl ghiciţi cu toţii. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiurăm. Mai ales la primul.
Traian Băsescu fu primul preşedinte postrevoluţionar care călcă Timocul sârbesc pentru a-i întâlni pe oltenii de dincolo. Unii zic că ar fi chiar primul şef de stat din ultimii 120 de ani de făcu asta. E de verificat. …

Avignon, 2009

Afişe în copaci, afişe pe garduri, afişe agăţate de cabluri şi stîlpi, de obloane şi scaune, afişe prinse de costume ca şi cum fiecare corp ar fi un spaţiu publicitar vital, afişe în baruri şi magazinaşe cochete, afişe care ţi se lipesc de retină sau pe care le uiţi în secunda în care le-ai văzut. Timp de 3 săptămîni, Avignonul e o macrostructură de afişaj, …

Parcursul arid de la Amman spre sud nu pregăteşte vizual pentru una din cele 7 noi minuni ale lumii – complexul Petra. Doar în apropierea oraşului ghicim că se întâmplă ceva interesant. Formaţiuni imense de rocă încep să se întrezărească la orizont, vorbind ochiului avizat de iminenţa capitalei Nabadeene, a cărei prosperitate se baza pe comerţul cu tămâie dinspre Yemen spre lumea mediteraneeană. La intrarea în trecătoarea …

Endelfzrt, zise cu degetul în nas băieţelul şi fugi plin de emoţie afară. Acolo se uşură pe anvelopa unui Volvo. La etajul patru din blocul de vizavi, o fetiţă avea să’şi amintească acea noapte peste cincisprezece ani, chiar cînd spunea Da, şi începu să rîdă. …

Nu e neapărat un ritual, deşi există zile de naştere care îţi intră pur şi simplu în sînge. Nu sîntem o sectă, ci doar o mînă de prieteni. De o bună bucată de vreme, ne întîlnim, pe 1 august, la Comana. Pe 1 august s-a născut Gellu Naum, şi noi, ceilalţi, care ne-am născut în alte zile şi în alte epoci, vrem ca Gellu Naum să se nască, în continuare, în aceeaşi zi. De aceea şi mergem la Comana: să aniversăm o absenţă foarte prezentă. E drept, la Comana nu ne mai aşteaptă nici Gellu, nici Lygia. Dar îi aşteptăm noi pe ei, şi asta ne face bine. …

IDEO IDEIS este un festival de teatru tânăr care a ajuns la a patra ediţie. Avându-l pe Marcel Iureş preşedinte de onoare, festivalul se bucură, în 2009, de o susţinătoare cu totul şi cu totul specială: Angela Gheorghiu.

Angela Gheorghiu s-a lansat în 1992 cu spectacolul La Boheme, montat la Covent Garden din Londra. În 1994 a jucat în Traviata , iar BBC şi-a întrerupt programele pentru a transmite in direct spectacolul, pentru că o asemenea Violetta nu mai apăruse pe scene de foarte mult timp. Criticii şi iubitorii de artă condiderau că Angela Gheorghiu nu o juca pe Violetta, ci era chiar încarnarea Violletei lui Dumas şi a lui Verdi. …

Mă gîndesc la o nouă forţă politică, radicală şi radioasă, care să schimbe în totalitate discursul public. Doar cerul să fie limita bunei credinţe. Scopul: luarea puterii peste zece ani . Fără afişe, caşchete, gipane şi secretare pentru deplasările pe teren, fără şedinţe de partid, fără televiziuni şi maşini de lux, fără cotizaţii. Fără băi de mulţime, grătare şi mititei. …

Trecutul, istoria, odată consumate, se alterează indiferent de efortul memoriei colective sau singulare de a păstra intacte emoţii, întâmplări, trasee temporale. Începi să umpli cele trei sertare de negru, alb şi gri după bunul plac. Interpretarea subiectivă naşte zâmbete ce se pot aşterne altfel azi peste zbuciumul a două, poate chiar trei generaţii.

Expoziţia Understanding History a lui Dragoş Burlacu – Cafe Verona (sub_Cărtureşti), Str.Arthur Verona 13, Bucureşti – este… understating history. …

Aveam nici două ore cînd părinţii au hotărît să mă facă tenor. Cum mă deosebeam foarte mult de ceilalţi copii, avînd o mină tristă şi îmbătrînită, părinţii nu au mai aşteptat să împlinesc 15 ani şi au chemat un unchi să mă scopeze. Da, da, nu greşesc, „a scopi” ştie toată lumea ce înseamnă, pe cînd „a scopa”, care include acţiunea de a scopi, presupune „a pune (o fiinţă) pe scop”, „ a elimina ceva pentru a’şi îndeplini destinul”. …

Creatorii se desfăşoară febrili în faţa maselor impresionante de vizitatori, publicul se bucură de sinceritatea acestei combustii şi statul…statul încasează anual în jur de 75 de milioane de lire!

E târgul echitabil pe care Festivalul Fringe din Edinburgh îl face în fiecare an. Da, vorbim de cel mai mare festival de artă din lume. Povestea lui, începută în 1947, odată cu prima ediţie a Festivalului Internaţional din Edinburgh, aminteşte de bravii organizatori care au visat atunci să reunească Europa post-belică prin cultură. …

Motto: “viaţa e mai mult decât Bucureşti” (discuţie neserioasă şi cvasi-utopică între Iulian Tănase, Cătălin Stănescu şi subsemnatul)

corespondenţă specială din Braşov

Când vezi într-o prezentare a unui festival „400 de artişti” te aştepţi la ceva grandios. Pe de altă parte, cunoscând bine Braşovul, (fiind oraşul meu natal) m-am întrebat unde se vor înghesui atâtea expoziţii, spectacole, workshopuri şi alte evenimente. Ei bine, oraşul a crescut şi Watumi Festival & Fringe (WFF) arată asta foarte bine: locuri neexploatate artistic (galerii comerciale, alei, străzi, piaţete) au căpătat viaţă încă din prima zi a festivalului. …

Origami este arta plierii hârtiei. Scopul: crearea unei reprezentări a unui obiect prin plierea simetrică a unei coli de hârtie, fără a folosi lipici sau foarfecă.

Sunt multe speculaţii legate de originea Origami. Unii o atribuie plierii hârtiei din China. Istoria japoneză a Origami a început în secolul al VI-lea, când călugării budişti au adus hârtia din China în Japonia. Primul Origami japonez datează din acea perioadă. …

De 13 ani, în fiecare vară, iubitorii de jazz din ţara noastră şi nu numai îşi dau întâlnire la Gărâna, un sat mic în vârful muntelui Semenic.

Anul acesta, în intervalul 17 – 19 iulie 2009, în Poiana Lupului vă puteţi bucura de …

Bucureştiul se află la vreo două ore cu avionul de Berlin. Cu o escală la Budapesta, să zicem, ajungi la Berlin în trei-patru ore. Nu este puţin lucru să aterizezi într-o cu totul altă în lume într-un timp atît de scurt. Probabil că aici ar fi vorba despre norocul începătorului: pe 19 iunie, cu doar cîteva zile înainte de a ajunge la Berlin pentru prima dată, se deschidea, la Neue Nationalgalerie (Potsdamer Str. 50), o expoziţie fabuloasă: Bilder Träume, cu lucrări ale marilor suprarealişti, din colecţia privată Ulla şi Heiner Pietzsch. …

Nisip bătut de furtuni era mîna bătrînului în ale cărui degete vechiul metru de lemn semăna cu albia unei ape secate de mult şi pentru care semnele bine conturate de odinioară, praguri ale îngroşării timpului pentru oameni şi haine deopotrivă, păreau acum umbrele stîncilor de odinioară, măsurînd ce mai rămăsese din cîte unul sau altul, cine se nimerea, iar unui străin nu i’ar mai fi spus nimic. …

De curând, cineva mi-a stabilit ca punct de întâlnire Mănăstirea Stavropoleos. Recunosc, m-a cuprins instant panica. Era o zi ploioasă mai ceva ca în Lacustră. Centrul Istoric, după cum bine ştiţi, în refacere (a se citi cu străzi desfundate şi multe pasarele de lemn care mie-mi dau fiori în general, ca să nu mai spun pe ploaie), plus o capacitate de orientare destul de limitată, specifică femeilor, au contribuit la panica mea. …

Ca despărţirea de educatoarea de la grădiniţă, ca spargerea cufărului de lemn după serviciul militar în slujba patriei comuniste, ca un divorţ civilizat, vine vremea tristă în care te simţi străin şi abandonat de idolii rockeri pe muzicile cărora ţi-ai fluturat pletele juneţii progresiv-metaliste.

Sigur că există şi chestii mult mai naşparlii decît asta. Cum ar fi rata la bancă, macaroanele cu brînză, cărţile traduse cu picioarele, şi freza lui Donald Trump. …

Toate obiectele noastre au o poveste. Ne poartă spre lumi aparent uitate sau, dimpotrivă, ne deschid spre altele noi. Spun ceva despre cine suntem şi, mai ales, despre cine am fost. Pe cele mai multe dintre ele le uităm pentru că nu ne mai folosesc sau pentru că nu ne mai provoacă emoţii. Pe altele dorim să le uităm, pentru că povestea pe care ne-o spun e mereu aceeaşi. …

Excelenţă!
Permiteţi’mi să vă raportez: vă obstrucţionez liniştea personală în legătură cu soluţiile care trebuie aplicate imediat pentru progresarea regresului privind propagarea haosului, a sifilisului moral în fază terţiară şi a crimei generalizate.
Respectuos ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că rapoartele serviciilor secrete conţin informaţii privind …

Michael Jackson – Jam Jacko a vibrat pe partituri scrise în viitor. A fost mai mult generos, decât Dangerous. Pe rând, au păşit pe scena lui Jacko, Michael Jordan şi Magic Johnson. Ei şi mulţi alţii. El însuşi a coborât fără reţineri pe scena dintre Dunăre şi Carpaţi, naiv eliberată de ceea ce am numit cu toţii Cortina de Fier. …

(Corespondenţă din Montréal)

Numele lui Xavier Dolan nu vă spune, deocamdată, mare lucru, și nici nu are de ce. Nu e decît un tînăr de douăzeci de ani, un tînăr teribil al cinematografului canadian actual, aflat încă într-o elaborată căutare a propriei identități. Deși numele lui se află deja pe afișele cîtorva filme de cinematograf sau televiziune, singurul film a cărui realizare integrală îi revine, …

Volumul despre care scriu, un cod al bunelor maniere epistolare pentru îndrăgostiţi, modest prin dimensiuni, poate atrage zîmbete superioare, căci pasiunile par la rîndu’le purtînd costume ieftine şi, închipuindu’ne funcţionarul modest, croitoreasa, la fel de modestă, sergentul de artilerie, mai puţin modest, ori elevul, deloc modest, copiind înfriguraţi tipare cu dorinţa de a ieşi din ele, schimbînd pe ici …

La Ateliers Berthier (a doua sală a Teatrului Odeon din Paris), am văzut a patra oară ’’Boala familiei M’’, în regia lui Radu Afrim, spectacol montat la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Paris, ceea ce m-a făcut să mă concentrez mult mai mult pe dramaturgia detaliilor, pe semiotica contrapunctului, care cuplează acţiuni-în-coliziune: dansul în doi şi tăvălirea pe jos într-o bătaie în care autoritatea şi posesia se legitimează prin forţă, nevoia disperată de celălalt şi …