Citesc, într-un articol de azi din presa americană, că administraţia Obama are un program de 25 miliarde $ (da, 25 de miliarde!) numit Advanced Technology Vehicle  Manufacturing Program. Ce doreşte ministrul energiei, dl.Steven Chu, prin asta? Să obţină maşini cu 25% mai puţin poluante decât cele produse cu tehnologii până în 2005.

Primul împrumut, de aproape 6 miliarde de dolari, se duce către Ford, care va retehnologiza uzinele din 5 state. Un alt împrumut va fi dat Nissan, pentru a ajuta o uzină din Tennessee care urmează să producă maşini electrice. Jumătate de miliard va primi Tesla Motors ca să construiască, de la zero, un automobil electric.

Şi ţi se ţuguie din nou buzele întru plescăitul amar al micimii: când s-a discutat serios în România despre calitatea vieţii? Nu vezi decât amenzi de tip GOSTAT (fostele Gospodării ale Statului – P.C.R.) date unor societăţi care poluează. În rest, discuţiile sunt prinse de nişte plase cu ochiuri mari din care reuşesc să scape deopotrivă autorităţi şi poluatori.

La limita dintre compromis şi extincţie,  cu riscul unui astm urban bătând mereu la uşă, realizez că trăim vieţi paralele. România sădeşte macarale în inima parcurilor, cultivă garaje improvizate pe fiecare metru pătrat de iarbă, spulberă cu fiecare zi care trece şansa de a ne recupera plămânii. Măcar plămânii, pentru că mi-e la fel de teamă de apa pe care o bem, de mâinile nespălate ale celor din alimentaţie, de indolenţă (care ucide pe capete) şi, finalmente, de prostie, cea mai teribilă armă of them all.

Astăzi, Partidul Frustrării Naţionale – o altă utopie de apartament – a mai câştigat un membru.

Comentarii

comentarii