Criza financiară şi criza economică globală a produs, prin extensie, un alt gen de criză: criza locurilor de muncă destinate hiper-calificaţilor. Implicit, şi criza firmelor de recrutare.

Scriam la început de an în revista Money Express despre prietenul meu din Munchen care intrase într-o criză a businessului pe care îl conduce, business de recrutare de forţă de muncă pentru companiile nemţeşti. Nu mai poate să-şi vândă marfa – personal hiper-calificat – cu aceeaşi uşurinţă ca în anii anteriori, clienţilor consacraţi.

Mai multe companii multinaţionale cu origini fie în Statele Unite, fie în vestul Europei au făcut o serie de restructurări la nivel global. Dar diametral opus tendinţei de reducere a costurilor şi a forţei de muncă, companiile au în continuare nevoie de profesionişti, de mână de lucru calificată şi hiper-calificată. Şi asta mai ales în pieţele emergente, cu dinamică economică crescută.

Apare însa o intrebare firească ce face legătura dintre această tendinţă şi plasarea României între economiile emergente. Ce risc are România din perspectiva corelarii lipsei de productivitate cu scăderea performanţelor macroeconomice şi cu nevoia companiilor de a reduce costurile, implicit de a concedia angajaţii?

Unii experţi din piaţă spun că riscul acesta nu e prea mare pentru noi: Radu Furnică, manager al Leadership Development Solutions spunea categoric nu! Nu există acest risc pentru economia României dintr-un motiv simplu: dacă piaţa forţei de muncă vest-europeană poate fi considerată la un nivel de dezvoltare oarecare, deasupra unei imaginare “linii zero”, economia românească a plecat “de la minus 30” în aceeaşi scară de valori.

Deficitul de forţă de muncă calificată este atât de mare în România, încât orice mutaţie generată în burta unei multinaţionale de scăderea performanţelor ei financiare nu poate avea efect direct şi imediat = concedieri masive în piaţa românească. România se află în topul ţărilor cu cea mai mare nevoie de “talente profesionale”.

Ciudat este că soluţia crizei de personal calificat nu stă în numărul persoanelor disponibile. Conform studiului Manpower, rezolvarea vine din a deţine exact persoanele potrivite, cu calificările potrivite. De aceea, recrutarea de personal calificat  devine o adevărată provocare: cu un impact asupra economiei globale în prezent şi cu un impact asupra economei chiar mult mai sever în anii ce vin.

Cea mai promiţătoare economie globală, China, se confruntă cu o situaţie izvorâtă din acest paradox: lipsa de persoane potrivite nevoilor economiei. Problema afectează un spectru larg de industrii, de la unităţi manufacturiere la activităţi de birou. În ciuda surplusului general de locuri de muncă, cererea de calificări specifice este mult prea mare faţă de ceea ce au chinezii la dispoziţie.

China are nevoie de circa 75 de mii de lideri de afaceri în viitorii 10 ani, acum având doar circa 3000. La nivelul economiei mondiale, poziţiile cele mai greu de acoperit cu mână de lucru hiper-calificată sunt cele de trader, de agenţi de vânzare, de tehnicieni de producţie, de ingineri şi de manageri de linie calificaţi.

Între uriaşa economie chineză şi minuscula dar la fel de promiţătoarea economie românească există, suprinzător, o mare asemănare, când vine vorba de criza de personal: şi în România există o nevoie de acoperire a unor goluri în producţie cu oameni calificaţi, dar în acelaşi timp există şi un număr mare de şomeri sau de “angajaţi la negru”.

România este pe locul întâi în topul statelor care se confruntă cel mai mult cu criza de expertiză (73%), urmată de Japonia (63%), Hong Kong (61%), Singapore (67%) şi Australia (52). La nivel european, din nou România ocupă locul întâi (73%), urmată de Polonia (49%), Grecia (47%), Austria (44%) şi Norvegia (40%).

Comentarii

comentarii