Auzisem de Twitter, dar, în afară că avea fibră de social şi că funcţiona după mecanismul ciripitului (aşa îmi imaginam eu, ciripeşti ceva pe Twitter şi te muţi apoi pe Facebook), nada, rien, nothing, nimic, fecală. După ani de izolare păsărească (dacă mi se permite!), am tastat şi eu, laconic şi c-un gol triunghiular în stomac, twitter.com. Mi s-au strâmbat ochii, mi-am zis, ce-i măgăria asta, la ce foloseşte, care-i sensul, nu mai pricepeam nici limba engleză, nu mai făceam diferenţa între follower şi following, care-i care, eu sunt follower sau eu following? Cine era pe urmele mele? Eu pe cine spionam? Isterie de măritiş, nu alta.

Şi, deci, nu mi-am făcut cont pe Twitter. Pen’ că nu-s Lady Gaga, să twitter-esc şi eu un Mi s-a făcut dor de voi, cu toate că mă simt al dracului de bine, care să fie re-twitter-it de milioane de ori, la ce bun? Pe Twitter, nimănui nu-i e dor de mine (îs o Fedră, bată-mă Domnu’). În fine, Twitter e Grădina plăcerilor, Nu descendant un éscalier al platformelor de social: puţini se bagă, că nu-i ţine coarda. Twitter va rămâne mult timp, cred eu, în zona misterelor urbane: Ce căcat e Twitter? se vor întreaba, pe măsură ce vor învaţa să vorbească, locuitorii Terrei. Alături de Twitter, interogaţiile misterioase ale Occidentului vor fi: Ce căcat e voyo.ro? Ce căcat e transilvanialook.ro? (Aceasta din urmă fiind o interogaţie de nişă, drept îi.) Adică, fiţi sinceri şi la subiect, ce vreţi concret, sex?

Nu am început să ţes la o teorie a Twitter-ului de doru’ lelii, chiar am citit o ştire în The Atlantic, pe care încerc să v-o transmit pe această platformă divină (şi nu pe Twitter) despre cum evreii se pregătesc de Yom Kippur (26 septembrie a.c.) – mărturisindu-şi păcatele pe Twitter (ecou). Ei, da, de Yom Kippur, una dintre cele mai aspre sărbători religioase, evreii trebuie să-şi confeseze păcatele, folosind pluralul noi (un păcat săvârşit de un individ devine resposabilitatea comunităţii): noi am trădat, noi am furat, noi am minţit (şi seria continuă cu încă 22 de păcate). Nu contează că nu tu nu ai furat, contează că cineva din comunitate a furat. Foarte dur.

Aşa, şi un grup de studenţi de la Harvard îşi încurajează membrii, de postul Yom Kippur, să se autodenunţe public pe Twitter (sau să facă exerciţiul spovedaniei), folosind hashtag-ul #AlChetHarvard (nu mă puneţi să explic ce înseamnă hashtag, că am dat şi eu cu bâta ca orbu’ până am dat de ceva, şi am zis: ăsta trebuie să fie hashtag; Twitter-ul e pentru iniţiaţi, zisă-v-aş…). Cică experimentul nu prea a dat rezultate (mă miră?), abia de s-au mărturisit 12 păcate (printre care: Am judecat oamenii înainte de a-i cunoaşte; Am păcătuit împotriva lor şi împotriva Ta, pentru că nu mi-am folosit puterea, ca cetăţean, să influenţez guvernul în bine). Săracii oameni, ei chiar nu au ştiut cum să se spovedească pe Twitter. Twitter e ghiavolu’?

Comentarii

comentarii