Ieri am fost la performance-ul Elenei Copozeanu de pe strada Biserica Enei, nr. 16, inclus în programul Asociației Internaționale a Artiștilor de Performance (IPA). Bucureștiul ca platformă de performance e o desfătare, mai ales pentru că aici lucrurile sunt încă foarte fragede și surprinzătoare, nefinisate la nivelul ripostelor. Șocurile astea de body performance se produceau prin anii ’70, odată cu bunica Abramović. Zilele trecute, unii și alții, asistând la un performance sau altul, se întrebau: „Ce e asta?!” Cineva, la fel de confuz, răspunde într-un final: „E artă!” (Probabil cu A mare, deci să ne mai tacă fleanca.) „Dar ce-i aia performance?” se miră un altul. O româncă adorabilă, care a sărit cu mult gardul maturității, a știut cum să i-o taie (burghezește). Scârbită de neștiința bărbatului, sugerându-i să nu mai facă efortul de a înțelege: „Păi, dacă nu știți…!” Corect, corect, dacă nu știți, la ce dracu’ mai întrebați, ce rost mai are. „E [vorba de] ceva telepatic”, explică ea mai departe. La performance-ul Elenei Copozeanu, What you look is not just what is seen, am asistat în jur de 10 persoane (statice) + trecătorii impasibili sau consternați. Priveam din stradă, iar ea performa în spatele vitrinei. Cu trimitere la titlul performance-ului, observați în fotografii un detaliu oarecum înspăimântător: o cameră de filmat îndreptată către public – care, odată ce a ales să privească, a devenit parte din performance (What you look is not just what is seen). Am făcut (la rândul meu) o filmare de ~15 minute, din care o să transcriu, ajuns acasă, două, trei reacții din umbra urechilor (dincolo de râsetele publicului, declanșate de reacția trecătorului care se manifesta în 3 instanțe diferite: ba era complet neutru [dar nu excludem mascarea; „așa ceva e rușinos”], ba se crucea, ba se lumina tot la față):

(reacția unui străin când sânii au fost presați de geam): – Oh, that’s awesome. God. Ah…

(o tânără femeie): – Păcat că nu e Paul aici.

(un bărbat în trecere, dialogând cu alți bărbați):
– Păi, bă, mă duc peste și o violez.
– Ai prezervativ?
– Merg la magazin și iau.
– Ce număr porți? Am io. Vrei mai mare? Trage de el! Ha-ha-ha.

(bărbatul cu prezervativul la purtător, deja obosit de atâta privit): – Mă chemați și pe mine când își dă chiloții jos!

Dincolo de interpretările conexe, performance-ul ăsta a fost despre transpirație sexuală, accelerată fiind de Soarele care săgeta cu precădere „între-sânii”.

Fotografii: © George Șerban | The Chronicle

What you look is not just what is seen este un performance de Elena Copozeanu, artist vizual, @ IPA Bucharest 2014.

[Elena Copozeanu: In this performance installation, I want to redefine the Act of looking from the perspective of the one who is seen as object and subject of contemplation.]

Comentarii

comentarii