Spre deosebire de o partitură, o piesă de teatru are o anumită autonomie faţă de actul reprezentării, ceea ce îi permite de altfel fiecărui regizor o a altă viziune asupra textului. Astfel am reuşit într-o seară să-mi enervez un partener de dialog spunându-i, ducând judecata la extrem, că genul literar teatral nu are nevoie de reprezentare pentru a fi gustat şi se poate mărgini la interpretarea proprie în timpul actului citirii. Am declanşat scandal.

Scandalul nu a fost gratuit. Îmi place de foartă multă vreme să citesc teatru, să îmi imaginez, cum este fragmentul de mai jos din Regele moare a lui Eugène Ionesco, cum toată scena dispare, auzim dialogul din off şi urmărim peripeţiile fetei în casă, Juliette, căzînd pe scări, ciupită de băcanul libidinos, mâncată de molii, trezindu-se noaptea într-un dreptunghi de gheaţă şi încercând să îl spargă cu o daltă pentru a se putea elibera. Sau să mă las pur şi simplu în mâinile dialogului sau monologului.

Când e vorba de Silviu Purcărete, cred că trebuie şi văzut.
Sâmbătă şi duminică, la ora 21.30: Teatrul „Bulandra”, Sala Izvor – Regele moare de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete, Les Arts et Mouvants, Cie à L’Endroit des Mondes Allant vers Paris (Fr)

Personajele acestui fragment în care regele, avertizat că va muri, îşi „descoperă” servitoarea:
Bérenger I, regele
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger I
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger I
Juliette, fată în casă, infirmieră.

REGELE: Tu de unde eşti? Ce familie aveai?
MARGUERITE (regelui ): Asta nu te-a interesat niciodată.
MARIE: Niciodată n-a avut vreme s-o întrebe.
MARGUERITE (regelui ): Asta nu te interesează de fapt.
DOCTORUL: Caută să câştige timp.
REGELE (Juliettei ): Povesteşte-mi viaţa ta. Cum trăieşti?
JULIETTE: Trăiesc rău, stăpâne.
REGELE: Nu se poate trăi rău. Asta-i o contradicţie în termeni.
JULIETTE: Viaţa nu e frumoasă.
REGELE: Dar e viaţă.
JULIETTE: Iarna, când mă trezesc, afară-i noapte. Şi sunt îngheţată.
REGELE: Şi eu la fel. Dar nu e acelaşi frig. Ţie nu-ţi place să-ţi fie frig?
JULIETTE: Vara, cînd mă trezesc, afară abia mijesc zorile. Lumina e palidă.
REGELE (cu încântare): Lumina e palidă! Câte lumini există: cea albăstruie, lumina albă, verde, lumina palidă!
JULIETTE: Spăl toate rufele casei. Mă dor mîinile, mi-a crăpat pielea.
REGELE (încântat ): Spălatul face rău. Aşa îţi simţi pielea. Nu ţi-ai cumpărat încă o maşină de spălat? Marguerite, nu există o maşină de spălat în ditamai palatul?
MARGUERITE: A fost nevoie s-o lăsăm în gaj în schimbul unui împrumut de stat!
JULIETTE: Golesc oalele de noapte. Fac paturile.
REGELE: Face paturile! Ne culcăm în pat. Acolo dormim, în paturi ne trezim. Ţi-ai dat seama că te trezeşti în fiecare zi? Oh. să te poţi trezi în fiecare zi… Să vii pe lume în fiecare dimineaţă.
JULIETTE: Frec parchetul, mătur, mătur şi mătur. La nesfîrşit
REGELE (încântat) : Să nu mai termini niciodată!
JULIETTE: Mă doare spatele.
REGELE: Asta aşa-i. Are spate. Toţi avem spate.
JULIETTE: Mă dor şalele.
REGELE: Şi toţi avem şale.
JULIETTE: De cînd nu mai avem grădinar, tot eu sap şi prăşesc. Şi semăn.
REGELE: Şi totul creşte.
JULIETTE: Nu mai pot de oboseală.
REGELE: Ar fi trebuit să ne spui.
JULIETTE: Dar v-am zis.
REGELE: Adevărat. Atîtea lucruri mi-au scăpat. Nu puteam să ştiu totul. Nu puteam să fiu pretutindeni. Viaţa mea ar fi putut să fie plină.
JULIETTE: Camera mea nu are fereastră.
REGELE (cu aceeaşi încântare): Să n-ai ferestre! Să ieşi. Să cauţi lumina. Şi s-o găseşti. Să-i zîmbeşti. Ca să ieşi, întorci cheia în broască, deschizi uşa, o închizi şi răsuceşti cheia încă o dată.
Unde locuieşti?
JULIETTE: în pod.
REGELE: Ca să cobori iei scara, cobori o treaptă, încă una, încă una, încă una, încă una, încă una, încă o treaptă. Ca să te îmbraci, îţi pui ciorapi, pantofi.
JULIETTE: Pantofi scâlcâiaţi!
REGELE: Şi o rochie. Extraordinar!
JULIETTE: O rochie urîtă, de doi bani.
REGELE: Dar nu ştii ce vorbeşti. Ce frumoasă-i o rochie urîtă!
JULIETTE: Am avut un abces la o măsea. Mi-au scos un dinte.
REGELE: Suferim mult. Dar durerea slăbeşte şi dispare. Ce uşurare! Ce fericit eşti după ce-ţi trece!
JULIETTE: Sînt obosită, obosită, obosită!
REGELE: Dar după aceea te odihneşti. Ce bine e!
JULIETTE: N-am o clipă liberă.
REGELE: Dar poţi spera să ai… Mergi, iei un coş, te duci după cumpărături. îi spui bună ziua băcanului…
JULIETTE: Un obez cumplit. E aşa de urît băcanul, că pînă şi pisicile şi păsările fug de el.
EGELE: Ce minunat! Scoţi portofelul, plăteşti, îţi dă restul. Iar la piaţă ai de-ale gurii de toate culorile – salate verzi, cireşe roşii, struguri aurii, vinete violete… ai tot curcubeul!… Extraordinar, de necrezut. O adevărată poveste cu zîne.
JULIETTE: După care mă întorc acasă… pe acelaşi drum.
REGELE: De două ori pe zi acelaşi drum! Şi cu cerul deasupra! Poţi să-l priveşti de două ori pe zi. Respiri. Niciodată nu te-ai gândit că respiri. Ia gândeşte-te. Ia adu-ţi aminte că respiri. Sunt sigur că nu te-ai gândit niciodată. Şi ce miracol!
JULIETTE: Iar după aceea, după aceea spăl vasele rămase de cu seară. Farfurii pline de grăsime scârboasă. Şi după aceea trebuie să fac mîncare.
REGELE: Ce bucurie!
JULIETTE: Ba dimpotrivă. Ce plictiseală. Mi-ajunge!
REGELE: O plictiseală! Există oameni care nu înţeleg. Ce bine-i să te plictiseşti. Dar şi să nu te plictiseşti e la fel de bine, să te înfurii şi să nu te înfurii, să fii mulţumit şi nemulţumit, să te resemnezi, ca şi să revendici. Te agiţi, vorbeşti şi ţi se vorbeşte, atingi şi eşti atins de alţii. Totul
e o feerie, o sărbătoare continuă.
JULIETTE: Aşa e, de fapt nimic nu se opreşte. După toate cele, trebuie să servesc la masă.
REGELE (aceeaşi încântare): Serveşti la masă, serveşti la masă! Ce serveşti?
JULIETTE: Hrana pe care am pregătit-o.
REGELE: De exemplu, ce?
JULIETTE: Nu ştiu. Meniul zile, rasolul.
REGELE: Ra-sol!… Ra-sol! (Visător.)
JULIETTE: Meniu complet.
REGELE: Ce mult îmi plăcea mie rasolul; cu legume, cartofi, cu varză şi morcovi, totul dat prin unt şi fărîmat cu furculiţa, piure.
JULIETTE: Am putea să-i aducem un rasol cu legume.
REGELE: Da, să mi se aducă.
MARGUERITE: Nu.
JULIETTE: Dacă-i face plăcere.
DOCTORUL: Nu-i bun pentru sănătatea lui. E la regim.
REGELE: Vreau rasol.
DOCTORUL: Nu e recomandabil pentru sănătatea muribunzilor.
MARIE: Poate că-i ultima lui dorinţă.
MARGUERITE: Trebuie să se dispenseze de ea.
REGELE (visător: ) Supă… cartofi calzi… morcovi bine fierţi.
JULIETTE: Încă face jocuri de cuvinte.
REGELE (obosit) : Niciodată n-am băgat de seamă ce frumoşi sunt morcovii. (Juliettei: ) Du-te repede şi omoară cei doi păienjeni din dormitor. Nu vreau să-mi supravieţuiască. Ba nu, nu-i omorî. Poate că au în ei ceva din mine… Rasolul a murit… a dispărut din univers. Nu mai există rasol.

Din volumul Eugène Ionesco, Rinocerii, Teatru III, Editura Univers 1996, Traducere şi notă asupra ediţiei de Dan C. Mihăilescu

Foto  © Jayne Morley

Comentarii

comentarii