Un Oskar Fischinger la cafea?

L-am descoperit de curând pe Oskar Fischinger. Fischinger a fost un Vasili Kandinski al peliculei. El e autorul primelor filme de animație abstracte de la începutul secolului XX, cu multe decenii înaintea erei digitale. Expoziția despre Fischinger de la EYE Film Museum din Amsterdam mi-a dat ocazia să privesc filmulețele pe niște pereți imenși, în săli de expoziție aranjate cu profesionalism. Am ieșit de acolo plină de admirație pentru un artist extraordinar. Chiar asta a fost, deși nu folosesc cu ușurință asemenea superlative. A fost un artist extraordinar.

Ieșind din expoziție m-am trezit în cafeneaua ultra-modernă a muzeului, cu vedere la lacul Ij și gara centrală. Cafeneaua, și întreg muzeul, sunt într-o clădire terminată recent, a cărei arhitectură impresionează, și într-o locație care impresionează. Mi-am comandat o cafea. În loc să admir în continuare priveliștea, am rămas fixată pe pliculețul de zahăr adus cu ceașca de cafea. Pe pliculeț era tipărit, mare și clar, numele artistului, și data nașterii și morții sale: Oskar Fischinger (1900-1967). Necrolog? Reclamă la expoziția din care tocmai am ieșit, în caz că vizitatorul are memorie scurtă, sau în caz că cineva vine la muzeu doar pentru a vizita cafeneaua-restaurant.

Fischinger a avut adesea probleme financiare de-a lungul vieții sale. A mers pe jos de la München la Berlin, 560 de kilometri, și a documentat întreaga călătorie pe peliculă. Această călătorie îmi amintește de Brâncuși și drumul său tot pe jos până la Paris. De la Berlin, Fischinger a plecat la Hollywood crezând probabil că astfel va scăpa de îngrădirile naziste care l-au clasificat rapid la artă degenerată. A fost însă prea puțin comercial și pentru Holywood – de exemplu, a lucrat la Toccata și Fuga în D Minor de Bach pentru animația Fantasia (1940) a lui Walt Disney, și și-a dat demisia înainte de a fi plătit pentru că Disney i-a modificat lucrarea transformând-o din pur abstractă în mai figurativă.

Ce ar crede Fischinger acum despre acest pliculeț de zahăr? Ce părere ar avea despre comercializarea excesivă practicată de toate instituțiile vestice de artă contemporană din ziua de azi? Instituții finanțate în principal de către stat, adică de către contribuabili, adică și de către mine și prietenii mei. Plătim, printre alte lucruri – sper, mai utile – și pentru cultură pe pliculețe de zahăr aruncate aproape instant la gunoi.

În cadrul expoziției vizitatorii pot citi corespondența lui Fischinger cu baroneasa Hilla von Rebay, o mecena a acelor timpuri, ulterior întemeietoare a muzeului Guggenheim. Corespondența s-a sfârșit prin încetarea finanțării filmelor personale ale lui Fischinger, după ce baroneasa a văzut filmul Motion Painting No.1, film la care autorul a lucrat timp de aproximativ 8 luni, 10 ore pe zi. Von Rebay n-a putut suferi filmul, l-a descris drept „îngrozitoarele spaghete mici ale lui Fischinger“ și a refuzat să-i acopere costurile de developare. Criticii consideră azi în unanimitate filmul acesta drept capodopera lui Fischinger.

Scrisorile stau acum cuminți în interiorul unor cutii scumpe de sticlă șlefuită și strălucitoare. Cum ar reacționa Fischinger văzând detaliile din jurul acestei expoziții? Cred că ne-ar privi ușor încruntat și s-ar întoarce vag tulburat în camera lui de lucru. Sau poate ar zâmbi în sinea lui și ar refuza să dea declarații. Dacă ar trăi azi, ar pirata un program de editare video și și-ar continua munca în liniște. Sau poate ar lucra ziua în publicitate, iar în clipele de răgaz ar face filme experimentale pe laptop-ul de la birou. Nu se știe…

Studie nr 8 (excerpt) by Oskar Fischinger from CVM on Vimeo.

Comentarii

comentarii

Scroll to top