(amatorilor de limba maghiară)

Există multe credinţe, dovedite ştiinţific sau nu, despre influenţa limbii asupra minţii noastre: se zice că cei ce cunosc mai multe limbi străine învaţă cu mai multă uşurinţă alte limbi străine; se zice că oriunde ai ajunge în lume, în momentele critice vei gîndi în limba maternă; la fel, se spune, că atunci cînd eşti pus să socoteşti la repezeală îţi vei formula cifrele şi operaţiunea matematică simplă (adunare, scădere) în limba maternă; tot aşa se spune că putem învăţa la nivel de limba maternă doar trei limbi, şi pe acestea doar dacă ni le însuşim pînă la vîrsta de 9 ani; se spune şi că atunci cînd începem să ne simţim familiari cu un străin, cînd ajungem să ne împărţim viaţa cu cineva care e vorbitor nativ al unei alte limbi, involuntar la un moment dat vom avea impulsul de a ne adresa persoanei respective, chiar şi dacă numai preţ de cîteva cuvinte simple (mulţumesc, da, nu), în limba noastră maternă; se spune şi că nu poţi să scrii poezie decît în limba ta maternă, sau în limba pe care ai ‘trăit-o’ o
perioadă foarte lungă de timp; se spune că în comunităţile unde se vorbesc
concomitent două limbi (cum ar fi unele regiuni din Canada, unde se vorbeşte curent şi engleza şi franceza, dar şi unele regiuni din România, ca cea din care vin eu, unde aproape toată lumea e bilingvă, vorbind curent şi româna şi maghiara) oamenii tind să îşi aleagă perechea din cadrul acelei comunităţi, datorită faptului că pentru ei comunicarea cu succes presupune neapărat ‘amestecarea’ celor două limbi…

De aici şi pînă la a presupune că limba pe care o vorbim ne influenţează în mod decisiv caracterul, personalitatea, atitudinea în viaţă şi faţă de viaţă nu mai e cale lungă.

Una din cele mai controversate teorii despre influenţa limbii asupra modului de a fi este legată de limba maghiară.

Deşi ţările asiatice sunt cele mai celebre în ceea ce priveşte rata sinuciderii, Ungaria a fost din secolul XVIII încoace mereu printre liderii lumii în ceea ce priveşte rata de sinucideri – în secolul al XVII-lea Anglia era pe primul loc. Mai mult, în perioada anilor 1968-1988 Ungaria a fost lider absolut

Pînă în zilele noastre, rata aceasta a rămas foarte ridicată în Ungaria: dacă media în UE este de 17,1 cazuri la o sută de mii de locuitori, în Ungaria este de 25,4. Partea cea mai interesantă a statisticilor însă nu e aceasta, ci faptul că în toate regiunile în care trăiesc maghiari, indiferent de cultura ţării gazdă, rata sinuciderilor în rîndul celor de etnie maghiară este mai mare decît în rîndul naţiei care o înconjoară, astfel această rată distorsionată se regăseşte şi în ţări precum SUA sau Australia, unde trăiesc mulţi emigranţi unguri. Dar cele mai grăitoare date provin din zonele Harghita şi Covasna – aici rata sinuciderilor este de 28,8 la suta de mii de locuitori, în timp ce media pe ţară în România este de doar 12,9. Ne dăm seama cît de ridicată este aceasta rată, privind spre Japonia, celebră pentru tendinţele spre suicid ale populaţiei sale – aici rata este de doar 23,8.

Ungaria a fost mai nou, dupa anii ´90, detronată de Lituania (42 cazuri per 100,000 locuitori), Rusia (38) şi Belarus (35).

Explicaţiile ar fi mai multe, dar nici una nu a fost dovedită ştiinţific: apartenenta genetică a maghiarilor la grupul naţiilor asiatice care se pare că au tendinţa ´naturală´ spre a considera sinuciderea o varianta ´viabilă´ pentru rezolvarea problemelor, o variantă ‘onorabilă’ de a-ţi asuma un eşec sau legătura dintre tendinţa spre consumul mare de alcool şi frecvenţa actelor violente, incluzînd suicidul – maghiarii sunt cunoscuţi drept mari consumatori de alcool.

Dar sunt şi unii care spun că particularităţile limbii fino-ugrice ar fi explicaţia. În cazul acestei limbi, numărul de negaţii din orice text este aproape dublu faţă de alte limbi, astfel s-a speculat că limba influenţează modul de gîndire într-unul negativist, pesimist, predispus la depresii. S-a scris chiar şi o carte care fundamentează oarecum ştiinţific această ultimă teorie şi avansează ideea existenţei în cultura maghiară a unui ´cod negativ´ – cartea a fost scrisă de Kezdi Balazs şi se intitulează ´Cultura codului negativ şi sinuciderea´.

Cunoscînd aceste particularităţi şi presupunînd că vorbirea limbii maghiare este într-adevăr o invitaţie deschisă către suicid, nu mai apare ca o supriză mitul legat de o melodie compusă de un pianist maghiar în 1933, pe versurile unui poet tot maghiar, denumită “Szomorú vasárnap” (Duminica tristă/Gloomy Sunday). Legendele urbane ale vremurilor acelea spun că difuzarea acestei melodii a cauzat sute de sinucideri, melodia ajungînd faimoasă în Statele Unite ca şi “the Hungarian suicide song”.

Comentarii

comentarii