Iar acest adevăr i se poate aplica şi cărţii lui Neagu Djuvara* publicată pentru prima dată în iunie 1989 în limba franceză la Publications Orientalistes de France, carte care cunoaşte o primă ediţie în limba română la Humanitas în anul 1995.

Oameni liberi şi puternici, o ţară puternică

Toţi guvernanţii şi capitaliştii români ar trebui să citească „oscilaţia” lui Djuvara dintr-un motiv simplu: nimeni în ţările române ale secolului 19 nu mai simţea nevoia să lupte (ţara e şi ea un fel de job). Fuga în munţi şi păduri îi era mai la îndemînă. Mihai Viteazul, eroul neamului, cucereşte toată Dacia şi îşi bate joc de turci pe mîna geniului său dar şi, poate chiar cel mai important, căci degeaba ştii dacă nu ai cu ce, avînd în slujbă mercenari – un sîrb i-a fost şi căpitan credincios (legendele spun că o zi întreagă, după ce l-au prins, au tot încercat să îl convingă cu ajutorul săbiilor să moară). Banii, camaraderia faptelor de arme să îl fi îndemnat să reziste atîta vreme? Cu siguranţă, nu conştiinţa sclaviei.

La prima citire poate părea un sofism, dar cartea lui Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, ne readuce aminte de acest lucru simplu precum o adunare matematică: o ţară nu poate fi puternică dacă cetăţenii ei sunt robi. În vremuri de criză, această reînvăţare a lucrurilor simple e cu atît mai necesară.

O ţesătură rafinată în care se regăsesc fapte de (da, ne repetăm, dar poate învăţăm acest lucru pînă la următoare lege fiscală) robie, jertfe, trădare, fuga din faţa istoriei şi o foame de recuperare a anilor pierduţi, o îmbinare de evenimente oficiale cu anecdotica timpurilor trecute, Între Orient şi Occident are un uriaş potenţial cinematografic: Istoria modernizării României în 10 episoade, cîte capitole cuprinde cartea. Da, mă gîndesc chiar şi la Sergiu Nicolaescu.

Supermegademenţială!

Din această carte aflăm că nu trebuie să ne revoltăm de atîtea maşini foarte scumpe în Bucureşti – toţi călătorii străini se mirau de familiaritatea noroiului strămoşesc cu trăsurile scumpe aduse de la Viena pe la 1800, nici de englezisme şi Sfântul Valentin – în 1830, din cele patru librării din Iaşi, trei nu vând decât cărţi franţuzeşti (iar Alecsandri a fost un mare răutăcios, vă rog să mă credeţi!), dar nici de moartea domnului Lăzărescu – înainte de secolul al XIX-lea nu a existat nici un medic român.

Luaţi de cetiţi, veţi fi mai senini şi, periculos în zilele de azi, dilematici.

*Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800 – 1848), traducere din franceză de Maria Carpov, Humanitas

Comentarii

comentarii