Tiţian redescoperit?

iojihu898

Pe coperta lunii octombrie a Burlington Magazine stă înrămat un tablou cu titlul Risen Christ, lucrare redescoperită şi atribuită lui Tiţian. Dacă ipoteza din articolul semnat de Artur Rosenauer se dovedeşte a fi corectă, putem sărbători. Un nou Tiţian este un eveniment rar – la vedere. Lucrarea este supusă (public) testului autenticităţii. Încolo şi încoace, criticii, specialiştii în artă cer în jur de 15 ani, timp în care să acumuleze experienţa necesară, pentru a se pronunţa asupra autenticităţii unui tablou sub o atare semnătură. Novicii, dar totuşi dintre cei care l-au studiat câţiva ani pe Tiţian, spun că lor – Risen Christ le dă sentimentul unui Tiţian. Compoziţional, anatomic, de sus până jos li se pare o pictură suficient de bună cât să-i aparţină pictorului italian. Risen Christ poartă similitudini cu binecunoscuta Nogli me tangere, iar peisajul aduce aminte de Giorgione (atât Tiţian, cât şi Giorgione au fost discipolii lui Giovanni Bellini). Aşa cum spune criticul de artă Daisy Dunn, este foarte greu de pus degetul pe tablou şi spus în mod clar: asta mă face să cred că e un tablou de Tiţian. Ceea ce poate convinge, fără aparat tehnic şi „analize”, e o anumită familiaritate, particularitate în termeni de tonalitate şi paletă de culori. „Privind Risen Christ, îmi pare că l-am mai văzut.”

Înţelepciunea virtuală rosteşte: If the images have a dark background and everyone has tortured expressions on their faces, it’s Titian. Deja lucrurile devin suspecte.

burl

Articolul scris de Rosenauer poate fi cumpărat de aici, la preţul de 6.5 lire sterline.

Comentarii

comentarii

Scroll to top