Tipul cu Herpes

Joshua Ferris (născut în 8 noiembrie 1974, în Danville, Illinois) dă lovitura în 2007 cu primul său roman*, scris în doar 14 săptămâni, conform unui interviu acordat revistei The New Yorker, şi apărut recent în traducere la Humanitas: Şi atunci ne-au terminat devine imediat bestseller, câştigă PEN/Hemingway Award for Best First Novel şi Barnes and Noble Discover Award, este ales printre 10 Best Books of 2007 de The New York Times, ocupă poziţia a doua în Top 10 Fiction Books pe 2007 al revistei Time şi ajunge în finala National Book Award a aceluiaşi an. E ceva!

Şi atunci… e un roman foarte american: ancorat bine în realitate, cu o poveste bine ţinută în frâu, fără lacrimi întinse pe cincizeci de pagini, fără consideraţii despre eu-tu-dumnezeu-monologuriumededespreraporturiledintreeudragosteşiputere întinse pe 78 de pagini, o ficţiune-mărturie (viaţa bate cartea şi viceversa) despre începutul crizei economice, în roman suntem în anul 2001, văzute din interiorul unei agenţii de publicitate din Chicago (Frank?).

Istoria îşi râde de tot iar vocea narativă, prezentă într-un mod discret, undeva într-un colţ, implicare şi detaşare în acelaşi timp, redă luptele interne din agenţie, deraieri psihice, nebunii, drame personale, poveşti despre inconştienţă şi blazare şi iarăşi nebunie, iar bătăile inimii romanului par că se aud de aproape. De altfel, Joshua Ferrris chiar a lucrat într-o agenţie de advertising şi cunoaşte prea bine obiectul muncii.

Judecaţi-l ideologic cum vă place. Dar, pe ici pe colo, sau poate e doar o impresie?, apare revolta (a fi tezist într-un mod ambiguu este o artă) împotriva ideii de “A-ţi asuma şi purta cu nonşalanţă pe buze infecţia şi a continua să cumperi un produs care să nu îţi asigure vindecarea ei.”

Doamnelor şi domnilor, Tipul cu Herpes!

“Am înţeles imediat că Tipul cu Herpes nu va fi doar unul dintre cele trei concepte creative pe care le vom trimite clientului, ci va deveni spotul care se va difuza iar şi iar, până când dumneavoastră şi toată lumea din America îl veţi cunoaşte îndeaproape pe Tipul cu Herpes. Nemernicul o nimerise la fix, el şi Genevieve nimeriseră la ţanc marea ghicitoare a directorilor de marketing din domeniul herpesului. O uşă se deschide pe un fundal de suburbie şi, în pragul ei luminat, stau doi îndrăgostiţi tineri şi atrăgători. “Bună, mami, spune fata. Vreau să-ţi prezint pe cineva foarte important.” Tipul cu Herpes îi întinde mâna lui Mami. Are, într-adevăr, un herpes inestetic şi puţin exagerat în colţul drept al buzei de sus. “Bună ziua, eu sunt Tipul cu Herpes.” “Desigur! spune Mami, strângând mâna Tipului cu Herpes. Intraţi!” Scena se mută în bucătărie. Tatăl cu aspect sever. “Tati, spune fata, vreau să ţi-l prezint pe Tipul cu Herpes.” “Tipule cu Herpes”, spune tatăl sever. “Mă bucur să vă cunosc, în sfârşit, domnule”, spune Tipul cu Herpes, strângând ferm mâna lui Tati şi surâzând cu gura plină până la urechi şi cu herpesul lui strident. Scena se mută în living. Bunica suferindă de Alzheimer. “Buni, spune fata, scuturând-o viguros pe biata bătrână. Buni!” Buni se trezeşte, se ridică din scaun, se uită la Tipul cu Herpes şi spune: “Tu trebuie să fii Tipul cu Herpes!” “Bună, Buni!, spune Tipul cu Herpes. Voce din off, care prezintă caracteristicile şi avantajele produsului. Sloganul: “Nu lăsaţi un herpes să vă schimbe viaţa”. Scena finală, în sufragerie. Tatăl cu aspect sever: “Mai vrei nişte piure, Tipule cu Herpes? “A, cu mare plăcere, domnule!” Imaginea se pierde.”

Joshua Ferris, Şi atunci ne-au terminat, traducere din engleză de Cornelia Bucur, Editura Humanitas, 2010.

Comentarii

comentarii

Scroll to top