Start pentru SECVENŢE

O veste bună pentru cei care cochetează cu filmul în calitate de scenarişti vine din partea Asociaţiei culturale SECVENŢE. Aceasta, în parteneriat cu SAGA FILM, organizează un atelier de scenaristică pentru lung metraje ficţiune.
În urma etapei de selecţie – vedeţi mai jos, vor fi aleşi opt participanţi care, timp de şase luni, sub îndrumarea tutorilor Răzvan Rădulescu şi Alex Baciu, vor lucra la analizarea, rescrierea şi finalizarea scenariilor pe baza cărora vor fi acceptaţi să urmeze acest atelier.

În afară de consultările individuale cu tutorii, vor fi organizate cursuri intensive şi studii de caz susţinute de Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Florin Şerban, Marian Crişan şi Adrian Sitaru.

La finalul atelierului, SAGA FILM va oferi 10.000 de euro pentru cumpărarea scenariului câştigator.

La atelierul SECVENŢE poate aplica orice autor de scenariu de lung metraj de ficţiune prin trimiterea la adresa inscrieri@ateliersecvente.ro a următoarelor documente: formularul de înscriere, CV-ul (maxim 4 pagini), scenariul (maxim 130 pagini) şi un sinopsis (maxim o pagină).

Aplicarea şi participarea la atelier nu implică achitarea vreunei taxe.

Aplicaţiile se pot trimite în intervalul 11 iunie – 20 iulie 2011, ora 24:00.
Anunţarea celor opt participanţi admişi se va face până la data de 8 august 2011 pe pagina atelierului: www.ateliersecvente.ro.

Pentru amănunte, vă rugăm să consultaţi aceeaşi pagină.

Comentarii

comentarii

Scroll to top