Joi, 4 iunie 2009
17.00 Aşteptând la semafor, împart trotuarul din faţa teatrului cu cei de la Always Drinking Marching Band, un grup latino, de muzicanţi îmbracaţi in galben si negru, ce îşi cărau instrumentele după ei înspre Piaţa Mare.  30 de secunde cu glume şi giumbuşlucuri şi apoi verdele, întâmpinat cu un ropot de tobe si ole-uri.

Înspre pensiunea de pe Bălcescu unde sunt cazată merg in spatele lor, ca alte câteva fete care îi urmează şi îşi dau coate, chicotind. Alte fete întorc capul la vederea trupei, eu întorc capul după ele, şi uite aşa, tot uitându-mă după reacţiile lor mă împiedic şi mai să cad într-o mini groapă. În pauza unui spectacol, doua bătrâne glumesc: “băieţii ăştia le-au zăpăcit de tot pe sibience…” Sunt zăpăcită şi eu, într-atât încât e nevoie să-mi masez glezna acum.

Ei cam aşa cântă:

19.00 Înghesuială în foaierul Teatrului Radu Stanca, înainte de spectacolul lui Radu Afrim. Nu ca în alţi ani însă, când era o dispută între culorile legitimaţiilor pentru prioritatea intrării. 
“Pillowman” este o piesă scrisă de Martin McDonagh, cel care a semnat recent scenariul filmului “In Bruges”.

Pare un basm contemporan, unul născut din imaginarul Fraţilor Grimm, a Ştirilor de la ora 5 şi al lui Tarantino, deopotrivă. Un basm despre Kanturian Kanturian, un băiat căruia-i place să scrie poveşti: despre o fetiţă care îi serveşte bărbatului ce o vizitează în absenţa mamei ei felii de mere, în care mai înainte a îndesat lame de ras, despre băiatul căruia domnul cu care a împărţit un sandviş i-a retezat toate degetele de la o mână şi i le-a aruncat în drum, în praf.

Şi despre Omul Pernă, cel care îi vizitează pe tinerii abuzaţi şi îi ajută să se întoarcă în timp, pe vremea când erau copii senini, pentru a-i îndemna să se sinucidă atunci, evitând astfel suferinţa anilor ce vor veni.
Dar dacă Omul Pernă l-ar fi luat pe Kanturian de mână pentru a se sinucide împreună, el nu ar fi mai ajuns să scrie astfel de poveşti, ştiaţi??

În “Ghidul Autostopistului Galactic”, Douglas Adams descrie efectele celei mai tari băuturi din Univers, din întregul Univers, ca facându-te să-ţi simţi creierul ca şi când tocmai ar fi fost sfâşiat de o feliuţă de lămâie. De o feliuţă de lămâie înfăşurată în jurul unei cărămizi greoaie de aur. “Pillowman” este un spectacol tare ca un Pan Galactic Gargle Blaster.

Frumuseţea şi delicateţea personajelor înconjoară o poveste despre violenţa îndreptată împotriva copiilor, despre firescul şi gratuitatea unor astfel de abuzuri, într-o aură de poezie. La sfârşitul spectacolului, un gol în stomac, ca un fel de mahmureală etică.
“- Aoleu, dar ce regizor e ăsta, de face numai spectacole cu dezbrăcaţi??” comentează cineva în spatele meu în drum spre ieşire, iar eu simt din nou, în stomac, acelaşi gol…
O feliuţă de lămâie: cântecelul “Degeţele” compus de Ada Milea,  din deschiderea spectacolului

22.00 Traversez apoi la Casa de Cultura a Studenţilor, unde are loc un spectacol de dans al unei trupe poloneze: “Carpe Diem” în coregrafia Ewei Wycichowska. Un spectacol performat cu atenţie la tehnică, ca un exerciţiu de gimnastică. Nu mă emoţionează cu nimic. Casc.
Un fragment aici:

(va urma…)

Comentarii

comentarii