Vineri, 5 iunie 2009

De dimineaţă, de dimineaţă devreme, între micul dejun şi drumul spre teatru pentru a lua revista festivalului, dau peste rămăşitele unui grup de suport electoral, răspândite pe o lungime de câteva sute de metri: fluturaşi, calendare aruncate pe jos sau îndesate în câteva coşuri de gunoi. Pe măsură ce mă apropii de teatru găsesc explicaţia: sunt împărţite doar împreună cu pixuri. Pixuri pe care scrie “Ia atitudine!” Am primit şi eu unul, bun de mâzgălit mustăţi pe-afişe zâmbitoare. Aşa cum face un puşti năzdrăvan în centrul Sibiului.

Băieţii de la Always Drinking Marching Band se uită la poza candidatei şi se amuză împreună cu ghidul: ” this chick is hooot. But what is she doing?”, iar unul dintre ei îşi îndeasă calendarul în buzunarul de la pantaloni. “E doar un copil, nu glumiţi pe seama ei” îi spune la semafor un licean colegilor lui. Se apropie alegerile, e plin de hârtie pe jos.

– Funny home videos are a click away

19.00 Ce se întâmplă cu femeia căreia partenerul îi infige dintr-o greşeală a beţiei cuţitul în ochi, în timpul unui număr de circ? Bifează 10 bărbaţi în prima seară din oricare nou oraş, ca să se razbune. Uite-aşa: I I I I I I I I I I ! Printre ei, şi un inspector rătăcit într-un circ populat de fiinţe ciudate. În “Femeia ţintă si cei 10 amanţi”, ultima premieră a Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu, Matei Vişniec spune o poveste cu nuanţe suprarealiste despre noaptea de după spectacolul de circ.

22.00 Mă pregătesc pentru delicatesa festivalului, spectacolul Woyzeck compus de regizorul ucrainian Andryi Zholdak. Un regizor nonconformist care face spectacole cu pofta şi deschiderea unui copil care caută imagini în lumea ce îl înconjoară.

Pe care mai apoi le prinde-n fragila plasă a fluturilor ce dispar într-o clipită şi le aduce pe scenă, în clasoare: din maşina gonind pe fugă de-a lungul unui câmp zăreşte o fată de-o tristeţe şi de-o delicateţe aparte, a cărei figură este întretăiată de-un gard, părând a o face să şchioapete de durere.

Aşa apare şi Desdemona pe scenă, în al său Othello!? montat la Teatrul “Radu Stanca” din Sibiu şi distins cu premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol de teatru al anului 2002: o puştoaică inocentă care căzând în dizgraţia soţului său, de disperare şi de vină, se pedepseşte lipsindu-se de un picior, mişcându-se greoi, sărind pe scenă. 

Dintr-un taxi surprinde şi imaginea unei fete ai cărei ochi captează lumina soarelui. O imagine doar, una care generează întrebări – “ce este lumina? dar lumina cărbunilor care pâlpâie, a celor ajunşi diamante? cum de se reflectă lumina în lac noaptea? Şi cum poate transmite actorul lumina?” – şi mai apoi alte imagini: Maria, soaţa lui Woyzeck, ridicându-şi ochii mari, inocenţi şi jucăuşi, ai unei persoane care nu-şi conştientizeaza greutatea acţiunilor, înspre camera de filmat, înspre noi specatorii.

Woyzeck-ul lui Zholdak fragmentează textul lui Büchner şi îi extrage esenţa: povestea unui cuplu care se destramă încet, încet într-o societate hulpavă şi dezorientată. Singurele lor momente de armonie pot avea loc doar în pustiu, în absenţa tuturor altora. Un bărbat de 40 de ani, cam nesigur şi des plecat de-acasă cu serviciul s-a însurat cu o tipă cu 20 de ani mai tânară, o fată vanitoasă, dependentă de atenţia bărbaţilor din jur, pusă pe cuceriri şi flirturi.

În final, după o călătorie lungă, departe până la lună, stele şi soare, prin tot universul searbăd, o omoară. Undeva pe drum îl înşelase cu toboşarul unei fanfare militare. Pe fundal: o poveste despre o Ucraina disperată şi deşănţată.
Ucraina din spectacolul lui Zholdak se aseamănă României anilor de dupa Revoluţie: aceeaşi degringoladă, aceleaşi desfrâuri mărunte cu burtoşi plesnind peste funduleţe fete fâşneţe şi mereu zâmbitoare în baruri de hoteluri, aceleaşi abuzuri ale poliţiei, disperare şi sărăcie.

Woyzeck este un spectacol al excesului controlat, al imaginilor care îţi vin în minte la zile dupa ce l-ai aplaudat, al muzicii care continuă să îţi răcnească în urechi:
“This.. this is my face / all covered in freckles / with the occasional spot and some veins./ And this…/this is my bo-ody / And no matter how you try and disable it / yes I’ll still be here!/ And I’m singing Oh-oh on a Friday night! And I’m singing Oh-oh on a Friday night!! And I hope everything’s gonna be alright…”

Comentarii

comentarii