Să rămân în umbra a ceea ce aș fi putut deveni

13336421_293573847641176_1265739859_n

Am descoperit că am început să semăn prea devreme cu Cioran, cel sexa-septagenar. În fine, sunt o ființă superioară (îngerească), pentru că viața mea a fost turnată sub descripțiile unui martirologiu. Lecția învățată din Star Trek: tot ce e inferior mie voi extermina, tot ce e superior mie voi asimila (și apoi iarăși voi extermina). Nu mai am timp de prostii omenești. Rugați-vă socrului lui Dumnezeu să vă ferească de mine.

Fragmentele următoare le-am cules din volumul lui Dan C. Mihăilescu, Despre Cioran și fascinația nebuniei, Editura Humanitas, 2010.

––––––

A scrie o scrisoare mă îmbolnăvește, deși a fost o vreme când nimic nu-mi plăcea mai mult. Motivul este că ființele mi-au devenit indiferente și nimeni nu mă interesează într-atât încât să-mi dau osteneala să-i vorbesc de un subiect sau altul. (Caiete II)

*

Dacă mi-aș asculta întâia pornire, toată ziua aș scrie scrisori cu injurii și scrisori de adio. (Mărturisiri și anateme)

*

Nu voi lăsa după mine o operă. Sunt din neamul celor condamnați să nu poată ieși din ei înșiși. (Caiete I)

*

Drama mea: sunt un violent pornit pe calea înțelepciunii, un violent care se emasculează, care-și reprimă toate pornirile. Care-i adevărata mea natură, care-mi sunt poftele? Să trag palme, să-i scuip pe oameni în față, să răcnesc, să-mi târăsc victimele pe jos, să le calc în picioare, să mă zvârcolesc. Mi-am impus exercițiul înțelepciunii ca să-mi reprim furia, iar furia mea se răzbună ori de câte ori poate. Cine n-a cunoscut furii teribile nu știe nimic despre sinucidere, care e un fenomen de turbare. (Caiete III)

*

N-am știut niciodată în ce sens sunt religios și dacă am și altceva decât un fond religios. Sau poate o natură religioasă pe dos. (Caiete III)

*

În materie de nervozitate, doar Hitler m-a depășit. Prin temperament, sunt un Hitler lipsit de fanatism, un Hitler lovit de abulie. (Caiete I)

*

A scrie înseamnă pentru mine o răzbunare. Răzbunare împotriva lumii, împotriva mea. Aproape tot ce am scris a fost produsul unei răzbunări. O ușurare, deci. Sănătatea pentru mine constă în agresiune. De nimica nu mă tem mai tare ca de scufundarea în calm. Atacul face parte din condițiile echilibrului meu. (Caiete I)

*

Am pus în cărțile mele tot ce e mai rău în mine. Din fericire, altfel câtă otravă aș fi strâns! Arțagul, umorile de asasin, ranchiunile din ele dau pe dinafară – dar poate că erau necesare, altfel n-aș fi putut salva o minimă aparență de rațiune. Mă gândesc mai ales la cărțile mele românești, în care delirul e peste tot. (Caiete III)

*

Dar pesemne că ăsta mi-e datul – și norocul meu – să rămân în umbra a ceea ce aș fi putut deveni. (într-o scrisoare către Arșavir Acterian)

*

„N-a fost să fie”: expresia cea mai concentrată a destinului valah și deviza mea totodată. (într-o scrisoare către Arșavir Acterian)

*

Evident că m-a afectat moartea lui Eliade, dar mai puțin decât aș fi crezut. Aveam din ce în ce mai puține lucruri în comun. El devenise o personalitate. (într-o scrisoare către Wolfgang Kraus)

*

Cincisprezece cărți, cincisprezece cadavre – cred că ajunge. (într-o scrisoare către Friedgard Thoma)

 

 

Foto © The Chronicle

Comentarii

comentarii

Scroll to top