Recitiri cu verbul la tîmplă
Cătălin Stănescu, 14.03.2010, 22:59
În iulie 1941, în
Istoria sa, George Călinescu îi acorda doar 33 de rînduri. „Poate sub înrîurirea mediului braşovean în care a trăit, poetul e năpădit de imagini de feudalităţi (săbii, brocarturi, ogari, alaiuri, dantele, floretă, steag, soldaţi, coif, bufon, călugări, seniori)….(…).
Acum scrie o poezie (…) cu uşoară tendinţă socială, de un sentimentalism minor, patetică la chipul transparent, cu mîhniri delicate.”
67 de ani mai tîrziu, Nicolae Manolescu, în
Istoria critică..., îi dedică 99 de rînduri din care cităm doar finalul: „Reputaţia, şi morală şi literară, a lui Eugen Jebeleanu (24 aprilie 1911 – 21 august 1991) în ochii mai tuturor criticilor rămâne un mister, chiar şi luând în considerare gesturile publice de
oarecare (sublinierea noastră) demnitate din ultimii ani de viaţă ai poetului.”
Martorul amărăciunilor, cum avea să-l caracterizeze Perpessicius, în prefaţa la volumul
Poezii şi poeme, din care vom cita versurile de mai jos, volum apărut în 1961 în
Biblioteca pentru toţi, avea să scrie mici bijuterii demne de Ilf şi Petrov. Sunt risipite prin tot volumul de 381 de pagini:
„S-asculţi, urechile ţi-erau sărace:
Lenin citea Decretul pentru pace.”
„Adăpostiţi la umbra unui dud,
Stau trei chiaburi. Privesc pe cîmp cu jind.”
„Au trecut cîţi ani din ‘48?
Uite mazărea cum s-a mai copt!
- Straşnic grîu! Se clatină ca marea!
- Semănat e cu semănătoarea.
Pe tipicul sovietic. Spornic.
Nu-ţi rămîne cu nimic datornic.”
„Paznic este Elisei.
Are-un singur braţ – că trei
Doar chiaburii au; doar ei.”
„Fiecare bobuleţ de grîne
Se preface pentru noi în pîine.
Dar pentru bancheru-american,
Glonţ e orişicare bob din lan.”
„Scaunele-s boiereşti.
Au rămas de-atunci. De piele.
Dar te cam fereşti de ele:
Nu te-ndeamnă să citeşti,
Ci să caşti şi să te-ntinzi.
(Pe boieri c-o carte-n mînă
Rar ai fi putut să-i prinzi.)”
„Unde ieri căscau domol
Boieroaicele cu graţie,
Şade-acum un muncitor
C-un creion şi-o carte-n mînă.”
„Îl văd şi-acum: în miriştea de grîu,
La marginea unui cătun, în Vlaşca.
Se însera… Căzuse lîngă rîu.
Sub norul luptei fumega rubaşca.
……………
Scrîşnind, treceau pe drum, către apus,
Mari tancuri sovietice, departe.
Stînd aplecat pe rîu, flăcăul rus
Zîmbea, de parc-ar fi citit în carte.”
Şi ultimul exemplu de lirism, o manifestă stîngăcie – căci poetul doreşte a-i fi vocea tot una cu cea a anonimului fără prea multă şcoală, dar cu îndestulată inocenţă, combinaţia absolut necesară în epocă de avînt, dorinţă de schimbare, origine sănătoasă - mărcile lingvistice ale creatorului anonim:
„Iarna-n munţi îşi duse blana,
Liberă-i pe deal Doftana.”
ps: virilitate, putere,
inocenţă - trăsăturile comune eroului comunist şi ale personajului simplu din
Decameronul lui Boccaccio.
