În volumul Spéctacle al lui Jacques Prévert (Editions Gallimard, 1951) există un poem intitulat Războiul. Ministerul Mediului din România ar trebui să cumpere drepturile de autor pentru acest poem, pe care, apoi, ar trebui să îl imprime pe panouri mari, vizibile. Fiecare cretin care intră într-o pădure cu vreo secure ascuţită şi alte unelte de exterminare a copacilor ar trebui să citească mai întîi acest poem. Asta, desigur, plecînd de la prezumţia de alfabetizare a cretinilor.

Mi-am amintit de acest poem după ce am ajuns, după ani şi ani, într-un loc din Moldova unde, pe vremea cînd eram copil, exista o pădure deasă, înţesată de poveşti misterioase. Se spunea pe atunci că, noaptea, în această pădure, din care acum au mai rămas doar cioturile, îşi fac apariţia ielele, femei tinere, cu pulpe puternice, de iepe năbădăioase, şi copite în loc de pantofi cu toc. Cîte un imprudent se mai rătăcea noaptea prin această pădure şi, atunci, iepele-iele intrau în acţiune, şi nefericitul – se spunea – era capturat într-o bucată de pînză, legat de fedeleş, aşa cum păianjenii îşi înfăşoară prada, şi rostogolit prin toată pădurea. Dimineaţa, victima se trezea în mijlocul pădurii plin de sînge, căci iepele-iele erau violente, dar niciodată nu ucideau. Povestea asta s-a dus naibii acum. Au rămas doar cîţiva buşteni putreziţi, opera unor români cretini.

Războiul, de Jacques Prévert

Despăduriţi
cretinilor
despăduriţi
Toţi tinerii copaci îi ciopîrţiţi
îi frîngeţi cu securea veche
Despăduriţi
cretinilor
despăduriţi
Şi arborii bătrîni cu cioturi vechi
ca nişte vechi danturi
butucii putrezi îi păziţi
Şi agăţaţi pe fiecare o pancartă
Arbori ai binelui şi-ai răului
Arbori ai Victoriei
Arbori ai Libertăţii
Pădurea pute a buşteni crăpaţi
şi păsările fug din ea
şi voi rămîneţi să cîntaţi
Rămîneţi voi în ea
cretinilor
rămîneţi să cîntaţi să defilaţi

(din volumul Poeme, Editura pentru Literatură Universală, 1965, traducere de Gellu Naum)

Comentarii

comentarii