Progresie, ritm sacadat, cuvinte în rafală

Călătoria muzicală a fiicei ultimului dandy al Parisului începea cu un suculent scandal provocat de catalepticul Lemon Incest, în care Serge îi şoptea din adânc unei feciorelnice Charlotte: Naive comme une toile du Nierdoi Sseaurou / Tes baisers sont si doux. Serge Gainsbourg s-a ales atunci cu o acuzaţie populară de… incest, iar Charlotte cu o pauză muzicală de două decenii. Drumul actoriei va fi o opţiune previzibilă, un drum care nu demult a fost paralelizat de o reîmplinire a destinului moştenit pe linie paternă. În oricare dintre ipostaze, rareori o vom surprinde pe Charlotte glumind. Poate nici măcar la cei 15 ani, când îi jura tatălui său, aproape în sughiţuri şi lacrimi transparente: Je t’aime, t’aime / Je t’aime plus que tout. Lucrat îndeaproape cu Beck, IRM era susţinut de o extremă varietate (rezonând de la acustic şi electronic, la tribal şi baroc), mizând pe aceleaşi elemente care au definit nocturnalul 5:55: puţină nostalgie, puţină melancolie, un calup de senzualizate şi câteva uncii bune de sensibilitate proustiană. Lansat cu trei ani în urmă, IRM a fost compus în proximitatea unor probleme medicale şi a unui solicitant Antichrist, care a transmutat depresia lui Von Trier în toţi porii ei de femeie. Recentul Stage Whisper o surprinde pe Charlotte Gainsbourg într-o postură nouă, dominată de o nesiguranţă secretă, pe care o defineşte „extrem de inconfortabilă” – aceea de a cânta pe scenă. Stage Whisper, un dublu-album alcătuit parte din cântece live, parte din piese inedite, rămase din sesiunea de înregistrări a albumului IRM, este o dovadă în plus că Charlotte Gainsbourg este „purtătoarea” unei voci care îşi pune serioase probleme legate de actul intim al transmiterii.

Comentarii

comentarii

Scroll to top