Opiumul nostru cel de toate zilele (I)

shanghai_1920s31_normalVolumul despre care scriu, un cod al bunelor maniere epistolare pentru îndrăgostiţi, modest prin dimensiuni, poate atrage zîmbete superioare, căci pasiunile par la rîndu’le purtînd costume ieftine şi, închipuindu’ne funcţionarul modest, croitoreasa, la fel de modestă, sergentul de artilerie, mai puţin modest, ori elevul, deloc modest, copiind înfriguraţi tipare cu dorinţa de a ieşi din ele, schimbînd pe ici pe colo toponimii, situaţiuni, of’uri, ne încearcă o înţelegere deloc mioapă în faţa conflictului dintre nestăvilitele zăgazuri ale irimei şi puţinătatea mijloacelor oferită de cele cîteva romanţuri şi multele refuzuri. Cartea şi’a părăsit mîinilor şi vremurilor, deopotrivă înfrigurate, copertele, editura şi autorul, căci îşi întîlneşte primii cititori undeva prin anii ’20 ai secolului trecut, iar unele pagini adăpostesc exersarea semnăturilor dar şi însemnarea „Citită de mine. Bicu Mănescu, 23-III-932”.

Strategiile „narative” sînt inocente şi, probabil, prezintă un îndreptar privind cutumele acelor vremi sau măcar ne ajută să ne imaginăm tiparele: abordări frontale, la subiect, din partea masculină, mărturisiri abrupte privitoare la obiectul adoraţiei, altele nepermise, cu un îndrăgostit urmărindu-şi „prada”, dar gesturile nu escaladează terenuri îngrădite – doar sîntem în prezenţa unui cod!, mărturisiri directe urmate de replieri şi timidităţi, un joc ce stă sub lumina lunei, flux şi reflux. Aşa cum vedem şi vom mai vedea, căci am de gînd să revin asupra volumaşului, tiparul feminin, cel puţin în exemplul de azi, respectă normele bunei cuviinţe înfăşurate la rîndu’i în etalarea unui pas înainte. De remarcat faptul că bărbatul cere doar un cuvînt, iar eternul feminin, voluntar, purtînd parfumul neîncrederii şi al supiciunii, al rezervei şi bunei creşteri, îi dăruieşte o întîlnire! Să faci apoplexie, nu alta.

Vremuri, coduri, eroi. Fumaţi cu simţ de răspundere faţă de obligaţiile sociale.

Declaraţii de dragoste

Stilul primei scrisori

Stimată Domnişoară,

Frumuseţea şi modestia Dv. mi-au atras atenţiunea încă dela început şi pe zi ce trece am simţit înflorind în inima mea o curată dragoste.

Întâia dată când v’am întâlnit – poate să fie o lună de atunci – mărturisesc că v’am urmărit spre casă; a doua oară n’am mai făcut-o.

Chipul Dv. frumos îmi răsărise de acum în minte, iar farmecul nepreţuit al fiinţei Dv. îmi covârşea gândurile. M’aş simţi atât de fericit, dacă mi-aţi răspunde. Cum? Nu ştiţi ce?

Da! sunt mulţumit şi cu primul cuvânt care vă vine în minte; desigur, aşternut cu drag de mânuşiţa Dv. Nu! n’am greşit. Mănuşiţa dv. dulce pe care o sărut din depărtare cu înfocat dor.

Al Dv.

I. Petrescu

Stilul primului răspuns

Stimate Domnule,

Sunt ferm convinsă că comit o neasămuit de mare greşeală, răspunzându-vă atâta vreme cât nu vă cunosc. Totuş – precum vedeţi – o fac. De ce? Nici eu nu pot să-mi dau seama. Aflaţi domnule, că sunt măgulită de calităţile pe cari – în generozitatea D-voastră cea mare mi le atribuiţi. Să fiu atât de frumoasă şi modestă, precum mi-o spuneţi?

Aş crede-o numai dacă mi-aţi spune-o verbal.

Aveţi pentru aceasta, desigur, multe ocaziuni.

Margareta R.

Mulţumesc pentru fotografie http://www.opiummuseum.com

Comentarii

comentarii

Scroll to top