Un ochi nevăzut şi o inimă oprită

W.M. Hunt este un celebru curator şi un legendar colecţionar de fotografii. De vreo 40 de ani se ocupă doar de acest business. În cercuri alese, mai este cunoscut şi sub titulatura de „campion al fotografiei”. Recentul său volum conţine cea mai genială idee plăsmuită de ceva timp încoace. În jur de 400 de fotografii alcătuiesc ceea ce el a numit The Unseen Eye, o colecţie de fotografii menită să-ţi întoarcă sufletul pe dos.

Punctul comun al tuturor fotografiilor este că în nici una dintre ele nu apar dezvăluiţi ochii. În colecţia lui W.M. Hunt veţi regăsi fotografi consacraţi, anonimi (proveniţi din secole diferite) şi contemporani, cărora W.M. Hunt le-a oferit întotdeauna o mână de ajutor. Colecţionarul nostru a presupus că originea acestor fotografii este inconştientul.

The Unseen Eye s-a bucurat şi de o expoziţie, una dintre cele mai mari de la înfiinţarea George Eastman House. Mai poate fi urmărită până pe 19 februarie 2012. Întreaga colecţie a fost publicată în volum, de Aperture Foundation. O puteţi cumpăra de aici, la reducere. Ar fi o tragedie să nu. Este, probabil, cea mai frumoasă colecţie de fotografii dezvăluită publicului larg.

Mulţumirile noastre către George Eastman House pentru fotografii.

Istoricul fotografiilor:

1. Levy, Carie, Untitled, from Domestic Stages, 2004.
2. Boulat, Alexandra, Shahima, from Modest: Women in the Middle East, 2004.
3. Callahan, Harry, Eleanor, Chicago, 1949.
4. Cunningham, Imogen, The Dream (Veiled Woman), 1910/1975.
5. NADAR (Gaspard-Félix Tournachon), Sarah Bernhardt in Shakespeare’s Macbeth, 1884.
6. Olaf, Ervin, Roy, from Paradise Portraits, 2001/2002.
7. Opton, Suzanne, Soldier: Pry, 210 Days in Afghanistan, 2005-6.
8. Sheer, Seymour, There’s a Girl under There, 1967
9. Fotograf necunoscut, Hooded Witness, (No date).
10. Fotograf necunoscut, Portrait of Three Women, 19th Century.

Comentarii

comentarii

Scroll to top