La procrearea lui Gaspard nu a participat nici o divinitate. Gaspard e rodul acuplării unei scroafe cu un porcar. Mama lui Gaspard miroase a scroafă. Gaspard are ochi porcini. Gaspard este un teren viran. Gaspard nu spune nimic pentru că nu cunoaşte nimic. Pentru un aristocrat, Gaspard este „un amănunt neimportant”, unul care nu ştie decât să crească porci şi să se târască în noroi. Gaspard voia să smulgă căpuşa Quimperului dintre bubele-i puroiase, să înveţe o altă meserie. Rătăcind pe malul stâng al Senei, Gaspard este luat „în arendă” de Justin Billod, maestru peruchier. Cu toate că nu primea nici un ban ca ucenic, pentru Gaspard, era „de o mie de ori mai bine decât la Quimper”. În atelierul lui Billod, porii lui Gaspard se electrizează de aerul ventilat de evantaiele aristocratelor. Ieşit din cocina de porci, inhala atât de aproape parfum de patchouli, apă de trandafiri, lavandă.

Gaspard aspira la bogăţia clienţilor lui Billod, pentru că, credea el, bogăţia le forma întru totul personalitatea. Îşi dorea şi el un rang care să-i permită să nu facă nimic, tânjea după o lejeritate a fiinţei. Îşi dorea şi el ca principalul scop, marele sens, să fie ocuparea golului care era însăşi viaţa lui. Să manifeste pasiune pentru vieţile altora, să participe la baluri, mese fastuoase, să întreţină corespondenţe plicticoase. O stare apatică a vieţii. Aflat în vizită la atelier, contele Etienne de V. remarcă noua achiziţie a lui Billod. După moda aristocraţiei Vechiului Regim, Etienne de V. se futea cu femei şi bărbaţi, deopotrivă. Dorit în saloare şi la dineuri, era un vrăjitor, un liber cugetător, un epicurian depravat. Etienne de V. era „de-o curtoazie care emoţiona femeile şi de-o politeţe care prindea la bărbaţi”. În Gaspard, Etienne de V. văzuse ceva mai mult decât un târâie-brâu.

După auzul veştii că o fetiţă de 6 ani murise în urma unui viol, Gaspard nu încetase să se gândească la acest bărbat. Violarea fetiţei îi intensificase atracţia faţă de conte. Gaspard se imagina în locul fetiţei, dominat de monstruozitate. Sub forma unei sclavii sexuale, bărbaţii, din genă, manifestau fetişul sado-maso, le plăcea să fie legaţi cu tot felul de sfori (erecţia sinucigaşului), prin te miri ce găuri şi inele, le plăcea să fie strânşi de sfârcuri până la-nvineţire. Le plăcea să fie sclavi sexuali. În toiul nopţii, cu gura umplută de salivă, Gaspard se masturbează cu gândul la Etienne de V., simţind nevoia să i se dăruiască, iar această nevoie era localizată în adâncul pântecelui.

Oraşul Quimper şi Gaspard au acelaşi ascunziş. Quimper îi strepezeşte fălcile sub diferite cromatici: Quimper, mov, Quimper, grena, Quimper, rubiniu, Quimper, brun, Quimper, negru, Quimper, cenuşiu, Quimper, înroşit. Gaspard îşi aminteşte că stătea în aceeaşi cameră cu scroafa de maică-sa. Se pregătea să nască al doilea copil. Moaşa o luase la fugă, văzând ce ieşea din ea. Gaspard îşi aminteşte cum mama lui şi-a scos singură copilul din pântece, silabisind un singur cuvânt: albinism. Tatăl lui Gaspard îndesase atunci pe gura nou-născutului o cârpă. Gaspard îşi aminteşte, când, la 6 ani, tatăl lui l-a pedepsit pentru că nu a avut puterea să înfigă lama cuţitului în gâtul porcului. Gaspard a trebuit să lingă sângele amestecat cu pământ, ce ieşea cu întreruperi din depozitul cald şi protector de viermi. Gaspard îşi aminteşte cum, după ore de mers, picioarele i se afundaseră în pământ ca degetele într-o rană. Gaspard şi-l aminteşte pe tatăl său întrebându-l: Te-ai săturat de mers, fiule? lovindu-l cu piciorele între coaste. Dacă plângea, Gaspard încasa încă pe-atâtea lovituri.

Educaţia libertină a lui Gaspard va rămâne ani de zile încifrată. Gaspard nu pricepea o iotă din învăţăturile lui Etienne de V. (plimbarea la morgă, spectacolul ghilotinei, serata contesei d’Annovres). În seara în care îl părăsise, Etienne de V. se dăruise lui Gaspard. Înainte de a-l abandona în pivniţa din atelierul lui Billod, contele Etienne de V. îi scuipase lui Gaspard cuvintele: „De-acum, măcar, ştii la ce eşti bun”. Gaspard se dovedise „prea moale, prea uşuratic”. Părăsind atelierul, Gaspard se vede iar purtat de malul Senei, sub chipurile familiare ale abandonului. În agitaţia citadină de putori, Gaspard este agăţat de o prostituată, Emma, şi adăpostit într-o casă de toleranţă. Gaspard nu avea nici un şfanţ în buzunare şi nu făcuse niciodată dragoste cu o femeie.

Prima partidă de prostituare a lui Gaspard va avea loc în decembrie, cu un potcovar. Îi recunoscu îndeletnicirea după gustul de fier forjat, pe care i-l lăsase în gură degetele-i groase şi noduroase. Gaspard ţinuse să-i strige potcovarului: Numele meu este Gaspard, căci numele era ultima lui rămăşiţă de umanitate. Potcovarul bodogănise: Mă doare în cur de numele tău. Iubirile pederaste vor săgeta şi înjosi până şi un fiu de porcar. Din camera Emmei, apucă rochia şi colierul de perle lăsate de un fost client. Va abandona casa de toleranţă, în dorinţa de ascensiune socială. La Paris, va vinde bunurile de preţ ale Emmei, comandând unui croitor o îmbrăcăminte precum cea pe care Etienne de V. i-o împrumutase când îl însoţea ca amant. Revenit în cercurile înalte în care l-a introdus contele lipsit de morală, educaţia libertină a lui Gaspard este desăvârşită. Devine obiectul tuturor privirilor şi tuturor invidiilor. Moartea Emmei, survenită la un an de la plecarea sa, nu a mai însemnat, pentru Gaspard, decât simpla moarte a trecutului. Corpul, odată frumos, al Emmei fusese îngropat de un anume Jean Lépine, gropar al comunităţii, care nu se preocupa decât de futut şi care „nu ştia decât că are doi băieţi şi o fată, ceea ce deja era prea mult”.

Când dă ochii cu Etienne de V., Gaspard înţelege că educaţia libertină nu fusese întreruptă cu acel „adio” care l-a devorat ca o cangrenă. Etienne de V. îl ţinuse de mână în primii săi paşi în lume, îi veghease serile de prostituţie, îi cunoştea toţi amanţii din nobilimea franceză: Te-ai îndoit vreodată că la capătul drumului nu te voi aştepta? Pe strada Bout-du-Monde, Gaspard îşi jurase să-l facă să plătească preţul coruperii la care-l îndemnase. Dar ce putea dori mai mult decât această îmbrăţişare?

Romanul O educaţie libertină de Jean-Baptiste Del Amo, aşa cum subliniază Bernard Pivot, este un roman olfactiv („mirosul cailor şi izul de transpiraţie animală”, „mirosul ce ieşea din deschizătura cămăşii”, „mirosul de piatră umedă”, „mirosul de rouă al câmpiilor jilave”, „mirosul de camfor, de comprese cu muştar, de trup uscat şi rece”, „mirosea a proaspăt şi a dimineaţă şi a cărbune stins în vatră”, „plăgile (…) cu miros de escară”, „înăuntru miroase a abator”, „un miros îngrozitor (…), alb ca o sămânţă, mii de seminţe ejaculau” ş.a. – dar aş potenţa, mai departe, latura naturalistă a romanului, în tradiţia lui Zola. Nu de puţine ori trebuie să duci mâna la nas citind O educaţie libertină, dar asta nu înseamnă că nu este un roman de moravuri de o sensibilitate hipertrofiată. O educaţie libertină este, deci, un vast spaţiu olfactiv, concret – „locul este însuşi mirosul”. Pentru o mai bună apreciere estetică a romanului lui Del Amo, trimit la extraordinarul eseu al Mădălinei Diaconu, Despre miresme şi duhori. O interpretare fenomenologică a olfacţiei.

O educaţie libertină, publicat în 2008 la Gallimard, a fost distins cu Premiul Goncourt pentru Debut, Premiul François Mauriac al Academiei Franceze şi Premiul Laurent-Bonelli. În 2010, Jean-Baptiste Del Amo publică romanul Le Sel („Sarea”).

P.S.: Alexandru Matei, pentru traducerea regală a Educaţiei libertine.

Comentarii

comentarii