LUCIAN PAPRIKĂ: „Ne-am dat singuri foc la valiză” – Profesorul doctor în istorie universală Paprikă demonstrează în doar câteva sute de pagini faptul că otrăvirea fântânilor şi arderea holdelor au reprezentat acţiunile cele mai cretine, inconştiente şi lipsite de viziune istorică din întreaga istorie a poporului român.

Lucian Paprikă, după o colaborare intensă cu piramida lui Maslow şi Censydiam Institute, decretează o maximă cu caracter universal: Un acoperiş deasupra capului, femeia muncitoare şi ascultătoare şi o mâncare caldă atrag pacea şi forma cu fond şi fără fund.

În prefaţă, profesorul Paprikă se apleacă asupra vorbei populare „La mintea cocoşului”, motto-ul cărţii sale. Timp de zece ani după definitivarea teoriei sale şi înainte de a o încredinţa tiparului, Paprikă se retrage la munte şi studiază comportamentul şi inteligenţa cocoşilor. 10 ani, ani de caznă, de dimineţi fără duş şi fără cafea Whittard se trezeşte la 4 dimineaţa, culege cu buzele din ţărână boabe de porumb, se suie pe garduri, sare gardul prin vecini şi, asta e viaţa!, îşi plânge iubitele care sfârşesc în oala de ciorbă. Mănâncă şi plânge. Mănâncă şi îi place.

Ceea ce descoperă bulversează toată intelighentsia locală: atunci când sunt atacaţi, cocoşii nu se retrag în păduri, nu otrăvesc fântânile şi nici nu dau foc holdelor.

Această constatare îi oferă o mare satisfacţie şi îşi încredinţează, în sfârşit, munca tiparului. Lumea academică exultă.

În paginile care i-au mai rămas, profesorul Paprikă îşi expune teoria: întâmpinaţi cu mâncare, apă, vin şi culcuş cald, barbarii, turcii, tătarii, gepizii, ostrogoţii, vizigoţii etc. nu ar mai fi revenit niciodată să cucerească un tărâm pe care deja l-ar fi stăpânit. Dimpotrivă, l-ar fi apărat de subconştientul barbar.

Otrăvirea a însemnat aţâţare, fuga – provocarea. Grâul incendiat, ne spune profesorul Paprikă după o colaborare intensă cu medicii neurochirurgi, are aceleaşi proprietăţi şi efecte ca şi lecitina. Din prostie, ne spune profesorul Paprikă, am hrănit memoria cuceritorilor căci, aşa cum se ştie, grâul măcinat , amestecat cu drojdie şi apă înlesneşte împământenirea, elimină atacurile de cord şi ajută la înfiinţarea unităţilor de învăţământ superior cu cel puţin 900 de ani mai devreme. (Editura Sare şi piper după gust, Istanbul, 1954)

LALEU LEOPARD: „Po(ş)etesele” – La 7 ani, Laleu descoperă în poşeta mamei sale o scrisoare de amor nesemnată. Atunci îşi jură să nu mai deschidă în viaţa lui o geantă aparţinând doamnelor şi alege cariera de contabil. Laleu devine expertul financiar tăcut, insensibil, putred de bogat şi îşi surprinde colegii din marile instituţii financiare prin publicarea memoriilor.  Laleu studiază timp de 50 de ani poşetele doamnelor. Le urmăreşte peste tot: dimineaţa devreme, în autobuze proletare, le priveşte urcându-se în taxiuri, în SUV-uri, în bmw-uri, noaptea târziu plimbându-se în căutarea bărbaţilor singuri.

Ce poartă ele? Laleu fotografiază, filmează sau memorează sute de mii de genţi: mici, minuscule, mijlocii, mari, din înlocuitori, din piele de şarpe sau din petrol. Ce ascund femeile în poşete, se şi ne întreabă provocator Laleu Lopard în penultimul rând al cărţii. Sunt un gentleman, ne răspunde şi se sinucide. (Editura Coco şi Petrol, Roma, 1970)

Comentarii

comentarii