Mougins. Un sat pierdut prin sudul Franței. Poate ar fi rămas pierdut dacă n-ar fi fost atrași de el câțiva fotografi și pictori celebri. Cap de listă: Pablo Picasso, care i-a și făcut onoarea acestui sătuc să-i dea ultima respirație.

Multe mâini, perechi de ochi, minți sau voci pricepute au locuit aici: Jean Cocteau, Fernand Léger, Francis Picabia, Man Ray, Yves Klein, César Baldaccini, Paul Éluard, Yves Saint Laurent, Christian Dior, Winston Churchill, Catherine Deneuve, Édith Piaf , Jacques Brel. Acum mă pot menționa și pe mine; totul e să știe că am fost acolo…

Dincolo de farmecul satului medieval și de extranemaipomenitele restaurante care atrag toate buzunarele și papilele celebre – dar, cu toate că tocmai a început Cannes-ul, n-am văzut picior de Brad (Pitt) în codrul Valmasque – ceea ce m-a atras în mod evident a fost Muzeul de Fotografie André Villers.

Acum, muzeul găzduiește o expoziție temporară a fotografei Sarah Caron, o franțuzoaică atrasă de pericol, penumbră, fragilitate, teritoriile periculoase ale disperării. Puteți să-i vedeți opera aici.

Piesele de rezistență ale muzeului sunt, însă, fotografiile realizate sau colecționate de André Villers și apoi donate Mougins-ului, impresionând mai ales cele centrate în jurul personalității lui Picasso. Am văzut pentru prima oară un original al pâinilor lui Picasso, celebra fotografie pe care i-a făcut-o Doisneau în ’52.

Muzeul, în cele câteva cămăruțe și holuri strâmte, mustește de capodopere ale lui Lartigue, Clergue, Villers, Duncan, Doisneau, Quinn, Colomb. (aproape)Toate înfățișându-l pe Picasso demonic, copilăros, uriaș, întunecat, ascuns, ludic.

Am crezut că fac bine dacă reușesc să prind în seara asta, când vă pregătiți de Noaptea Muzeelor, un strop din Musée de la Photographie André Villers. Fără știrea paznicilor, am “împrumutat” câteva cadre. Să fiu iertat.

Comentarii

comentarii