Moștenirea mogulilor
Maria Drăguţ, 01.07.2010, 14:00

În India secolelor 16 și 17, Akbar („Marele Rege”, 1556 -1605, Creatorul Imperiului Mogul – ”mogul” fiind echivalentul persan al cuvântului mongol), Jahanjir (“Cuceritorul lumii”, 1605-27, fiul lui Akbar și făuritorul Taj Mahal-ului) şi Shah Jahan („Conducătorul lumii”,1627-58, fiul lui Jahanjir) comandă întocmirea unor albume de artă şi istorie locală, botezate “muraqqa”. Termenul, de origine persană traductibil literal “veşmînt peticit”, venit de la îmbrăcămintea purtată de misticii sufişti în semn de sărăcie şi smerenie, este mai tîrziu folosit pentru aceste albume, din cauza metodei de execuţie şi anume, peticirea: desenul central este încadrat de o ramă cu motive de regulă geometrice tot din hîrtie aplicată perfect, apoi altă ramă cu flori, apoi alta, cîteva straturi lipite pînă se formează o pagină groasă, un folio format din două părţi – pe una un desen (portret, peisaj) şi pe cealaltă un text caligrafiat, chenăruite cu borduri largi frumos ornate.

La începutul secolului 20 bogătaşii americani îşi găsesc un nou hobby, colecţionează obiecte de artă, cumpără la preţuri derizorii lucruri valoroase de la aristocrația scăpătată, îndeosebi din Orient, apărute în circulaţie cu un secol în urmă. Sir Chester Beatty – născut în Statele Unite, după studii de inginerie la Columbia și Princeton, lucrează în industria extractoare de cupru, capătă cetățenia britanică în 1933, este înălțat la gradul de cavaler; implicat în multe acțiuni de binefacere dar și un mare iubitor de cărţi şi manuscrise, supranumit Regele Cuprului – intră în posesia cîtorva pagini de muraqqa mogule, pe care mai tîrziu le va lăsa moştenire bibliotecii din Dublin care îi poartă numele.

După un turneu de mare succes în Statele Unite, desenele sînt la vedere în această vară într-o expoziţie care la rîndul ei face parte dintr-o serie de evenimente culturale organizate de Ambasada Indiei, Consulatul islamic şi Biblioteca Chester Beatty.

Colecţia cuprinde şase albume conţinînd scene de vînătoare (Shikarnama - în traducere “cartea de vînătoare” a lui Salim), legende, peisaje, portrete ale membrilor familiei regale (Albumul Minto şi Nasir al-Din Shah), ale curtenilor (nobilimea sau cetăţenii obşnuiţi se mai găsesc desenaţi pe “bordurile” paginilor din Albumul Shah Jahan), găsim şi două trei desene surprinzătoare: Fecioara Maria cu Pruncul şi cîţiva preoţi iezuiţi în misiune la regat pe vremea lui Akbar (Albumul lui Salim, Albumul Gulshan).

Notabil este realismul portretistic apărut aici încă de la sfîrşitul secolului 16, atenţia acordată detaliilor, ilustrarea acurată şi convingătoare a vestimentaţiei la modă în epocă, armele bogat încrustate cu pietre preţioase, bijuteriile complicate splendide, totul în culori luxoase, unde roşul şi auriul se găsesc din abundenţă, o mostră de glamour de modă veche veritabil.

Muzeul pune la vînzare un catalog al evenimentului, impresionant ca dimensiuni şi generozitate, 500 de pagini cu o introducere amplă în arta mogulă şi obiectul expoziţiei – muraqqa, cópii ale desenelor cu note explicative şi, la dispoziţia vizitatorilor, lupe cu care să încerce să ghicească unde sînt lipite “peticele”, organizează ateliere de pictură în anumite zile unde, dacă vrei, poţi învăţa să faci o muraqqa decupînd ziare şi reviste sau să pictezi lupte cu elefanţi ca acum 400 de ani, iar pentru sufletele sensibile se va difuza un film boliudian “distins cu nenumărate premii” Jodhaa Akbar, lovestory-ul dintre împăratul musulman Akbar şi prinţesa hindusă Jodhaa.
_____________
Expoziţia se desfăşoară între 25 iunie – 3 octombrie 2010 la Chester Beatty Library, Dublin Castle, Dublin 2
Program de vizitare: luni – vineri: 10 a.m. – 5 p.m., sîmbata: 11 a.m. – 5 p.m., duminica: 1 p.m. – 5 p.m.
Intrarea liberă
Album Muraqqa - € 30.00

Categorii: Arts & culture
Tags: , ,
Bookmark and Share

De acelasi autor

Din Arts & culture

3 comentarii

[...] trecută, cu artă mogulă foarte mişto, despre care am scris superb! cu poze superbe! în The Chronicle. Mulţumesc domnului C. Stănescu pentru ajutorul acordat şi completările biografice superbe şi [...]

Din nou cu arta | Aici scrie Suzi! added these words on Jul 01 10 at 14:51

oau! sunt foarte frumoase tablourile, si culorile alea sunt asa vii, sunt toate chiar asa vechi?chiar in prima imagine se vad niste pantofi pe globul ala, se continua cumva?

alegzandra added these words on Jul 01 10 at 15:27

oau! sunt foarte frumoase tablourile, si culorile alea sunt asa vii, sunt toate chiar asa vechi?chiar in prima imagine se vad niste pantofi pe globul ala, se continua cumva?

alegzandra added these words on Jul 01 10 at 15:27



Campurile marcate cu * sunt obligatorii
 
© 2009. thechronicle.ro. Toate drepturile rezervate.