Am doar o amintire despre cupluri şi e şi veche. Cu doi ani în urmă eram într-o cafenea prăpădită, iluzionându-mă că aici voi adăuga încă un articol plictisitor la locomotiva pe abureală a jurnalismului. Dar nu mi-a mers, de fapt a mers atât de rău, că ajunsesem să răsfoiesc după numere prin agendă, măcar să întrerup pe cineva din scris. La o masă alăturată, se așezase un bărbat la patru ace, de vreo 60 de ani. Mai mult decât punctual, venise cu douăzeci de minute mai devreme. Era genul de bărbat care se ridică și pleacă dacă nu este servit când și cum trebuie. Apare și doamna aşteptată; ea mai tânără ca el, la vreo 50 de ani. El foarte simpatic, ea nu prea. Nu știu ce discută ei, dar zice el, așa, sprinten, „eh, e o chestie rasială…” La care ea, „vreți să spuneți rasistă…?” Am crezut că mă prăpădesc de râs. Nu i-am mai urmărit, dar probabil că după această corecţie au ajuns la o simbioză, anume au format un cuplu plictisit, aşa cum le putem observa pe cele din fotografiile lui Martin Parr. Poate suntem tentaţi să aducem argumente din sfera tehnologică şi societală/socială pentru plictiseala lor (internet, telefon, oraşe de provincie bătute de soartă, despărţiri etc.), dar nu e cazul. Proiectul lui Martin Parr Bored Couples / Cupluri plictisite a fost încheiat în 1991, după ce a colindat prin mai multe ţări europene (Finlanda, Spania, Franţa, Elveţia…). Cuplurile sunt în vacanţă. De fapt, nu sunt în vacanţă, ci se plictisesc în vacanţă. Cum bine comenta o anonimă despre cuplurile lui Parr, se pare că divorţul nu e cel mai îngrozitor lucru care ţi se poate întâmpla. Într-un fel, ne ia din urmă blestemul de a ne manufactura cu stăruinţă infernuri intime. În locul lui Parr, aş fi intitulat proiectul My Own Private Hell.

Toate fotografiile au © Martin Parr/Magnum Photos.

Comentarii

comentarii