Ca un semn de frondă, în secolul trecut, la terminarea facultăţii, cu peste 20 de ani în urmă, tinerii obişnuiau să se lege la ochi şi să pună degetul pe hartă pentru a-şi alege repartiţia viitorului loc de muncă. Aceeaşi soluţie se poate aplica şi în cazul celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Cu deosebirea că acum cu siguranţă nu veţi fi repartizaţi în afara Bucureştiului, ci la T.N.B, Odeon, Bulandra sau la Teatrul de Comedie.

Acelaşi lucru l-am făcut şi noi pentru a scrie despre ce puteţi vedea la această ediţie, iar degetul ni s-a lipit de următoarele localităţi: Legenda Marelui Inchizitor, după Dostoievski, în regia Radu Penciulescu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, Teatrul Naţional București, Odysseia, după Homer, regia Tim Carroll, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – un spectacol provocator şi un omagiu adus imaginaţiei, Sfârșit de partidă de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Metropolis, București, Femeia care și-a pierdut jartierele de Eugene Labiche, regia Silviu Purcărete, Teatrul de Comedie, București, Breaking the waves (Viața binecuvântată a lui Bess), adaptare scenică după un scenariu de de Lars von Trier, regia Radu Nica, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu, Hey, Girl!, un spectacol de Romeo Castellucci, Romeo Castellucci & Societas Raffaello Sanzio (IT), Royal Fashion, regia Dan Puric, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Bucureşti şi, pentru prima dată în România, Krzysztof Warlikowski cu spectacolul Dibuk.

Despre teatrul lui Warlikowski, unul dintre cei mai apreciaţi tineri regizori europeni ai momentului, distins în 2008 cu Premiul Noi Realităţi Teatrale, eseistul George Banu spunea în prefaţa cărţii Théâtre Ecorché editată de Actes Sud: ”Teatrul lui Warlikowski se focalizează pe problema tinereţii confruntate cu dezastrele şi deziluziile lumii. El pune în scenă destinul îngerilor decăzuţi, scenariul prăbuşirii. (…) Supravieţuirea pare interzisă pentru aceşti eroi lipsiţi de puritate şi aflaţi în căutarea dragostei: eşecul îi înalţă. Ei sunt inadaptabili, ei îşi ard aripile în pofida dorinţei lor de a atinge ceea ce le lipseşte. Va exista întotdeauna ceva absent care ne chinuie… şi doar prin durere ei mai pot spera să umple această absenţă. Iată bazele acestui liric modern”.

Şi să nu uitaţi, desigur, se poate?!,  Regele moare de Eugène Ionesco, cel mai nou spectacol semnat de Silviu Purcărete.

”Silviu Purcărete atacă această piesă care până de curând mi se părea că-i este complet străină, iar eu încerc să-i înțeleg motivele. De ce o face acum? Simplă întâmplare? Decizie arbitrară? Înțeleg, după ce am văzut și revăzut Faust-ul lui, operă summum, că aici debuteză un nou ciclu, care s-ar putea numi regizorul și moartea. Regele moare se înscrie, pentru Purcărete, regizorul, în filiația goethiană. El, epicureanul, sedus până acum de Rabelais, începe să se distanțeze de acesta pentru a-și pune întrebări tocmai despre cea mai bună cale de a pleca, despre ce implică această plecare și despre ce păstrează ea din punct de vedere al ”teatralității”. El, care a pus în scenă Faust ca operă testamentară în care destinul protagonistului și acela al teatrului se confundă cu o strălucire aparte, abordează acum Regele moare, piesă în care Ionesco, pe un fond de teamă exacerbată, pune în mișcare toate mijloacele teatrale fără nici cea mai mică economie. Fără îndoială tocmai asta îl atrage pe Purcărete care, montând Regele moare, dorește să se confrunte cu moartea pe fondul încrederii acordate teatrului… iată ce mi se pare că face legătura între marele proiect faustian deja împlinit și cel ionescian, care urmează”, spune eseistul George Banu vorbind despre alegerea regizorului.

Programul complet îl puteţi consulta pe site-ul Festivalului Naţional de Teatru.

Comentarii

comentarii