La furat de manifeste
Cătălin Stănescu, 25.01.2010, 00:01
Să nu furi reprezintă un mic gest din îndreptarul igienic al fiinţei, echivalent cu spălatul dinţilor. Cu timpul, devine obişnuinţă şi de tot rîsul, doar e
du mécanique plaqué sur du vivant, dacă e să ne raportăm la clasici.
E bine să te trezeşti dimineaţa, să te speli cu pasta de dinţi
Să nu furi!, să mănînci puţină brînzică de vaci cu smîntînă
Să nu furi 12% grăsime, să îţi iei bocancii
Să nu furi 12% piele naturală şi să ajungi, rîzînd în hohote, eventual fumînd o ţigară
Să nu furi 12% din nicotină, într-un loc unde există, la simultan: plăcere, conştiinţă, bună creştere şi credinţă cu
12% mai mult, loc pe care foarte mulți dintre noi îl denumesc, trivial,
muncă.
Să nu furi mai mult de 12% din ciupercile din zacuscă, din frunzele de coca din cola, din înţelesul cuvintelor – acest procent poate deveni un atuu pe termen lung, o poziţionare, un brand equity. Curată mecanică!
Fiind recent destul de bine furat, ştiu ce spun: fiţi atenţi la cei a căror conştiinţă continuă să stea în spatele unei tejghele de magazin alimentar dinainte de ’89 şi unde pe rafturi sunt creveţi vietnamezi, iar în magazie kile de carne şi ţigarete Kent: ei întotdeauna pleacă seara spre casă cu portbagajul plin, mîncînd o shaorma. Mecanică!
E, într-o oarecare măsură, acelaşi subiect din piesa de teatru „Toţi fii mei” de Arthur Miller, dar despre asta aş dori să scriu poate mîine. Suntem la porţile Orientului: poimîine?
Recunosc, trăiesc o oarecare aporie morală în privinţa furtului de cărţi. Un om care fură o carte (şi care nu poartă titlul:
Cum să minţi, să înşeli, să îţi baţi joc de toţi pentru ca seara să bei un suc natural de fructe pe canapeaua de 800 de milioane de lei. Manual în 30 de minute despre cum să ai o partidă reuşită de sex cu cine îţi pică în mînă) să fie pe acelaşi palier cu ceilalţi?
La Gaudeamus, cea mai furată carte a
Editurii Art a fost Filippo Tommaso Marinetti, Manifestul FUTURISMului – vă rog să nu mă acuzaţi că am încălcat logica gramaticală şi am ales să scriu prima dată numele autorului : fiecare gest, cu atît mai mult o carte, e o prelungire a fiinţei.
Îl ştiţi pe Marinetti? A fost un om ciudat şi care, din prea multă energie, a comis gesturi destul de reprobabile – nu ai cum să nu spargi geamuri cînd joci un meci destul de violent de fotbal între blocuri şi nu ai cum să nu ţi se ceară să nu plăteşti – dintotdeauna, poeţii trebuie să dea socotinţă mult decît generalii.
Tipul îşi dorea multe: spargerea sintaxei, folosirea în poezie numai a verbelor la infinitiv, virilitatea poeziei, anticleralism şi antisocialism, slujea cultul vitezei şi al sportului, a fost împotriva muzeelor, mormintelor şi bibliotecilor. Împotriva bătrînilor, mormintelor şi pastelor:
„Credem necesară mai întâi de toate:
a) Abolirea
pasteisciutta, religie gastronomică italiană absurdă.
Poate englezilor le vor fi de vreun folos peştele sărat şi uscat,
roast-beef-ul şi budinca, olandezilor carnea coaptă cu brânză, germanilor
sauer-kraut-ul, slănina afumată şi caltaboşul; dar italienilor
pastasciutta nu le e de folos. E în contrast, de pildă, cu spiritul vivace şi cu sufletul pasionat generos intuitiv al napolitanilor. Aceştia au fost luptători eroici, artişti inspiraţi, oratori impetuoşi, avocaţi subtili, agricultori tenaci în ciuda voluminoasei
pastasciutta cotidiene. Mâncând-o ei sporesc scepticismul tipic, ironic şi sentimental care le retează des entuziasmul.
Un foarte inteligent profesor napolitan, Signorelli, scrie: „Spre deosebire de pâine şi orez
pastasciutta e un aliment cu care cineva se îndoapă, nu îl mestecă. Acest aliment care conţine amidon este digerat în mare parte în gură de salivă şi travaliul de transformare e făcut de pancreas şi ficat. Lucru care duce la un dezechilibru cu tulburări în aceste organe. Derivă de aici: sfârşeală, pesimism, inactivitate nostalgică şi neutralitate.””
Marinetti nu e de citit în singurătate, ci trebuie obligatoriu declamat alături de prieteni, la un pahar de vin. Prea tîrziu mi’am dat seama că această cronică trebuia să o auziţi, nu să o citiţi. Poate data viitoare. Pînă atunci, încă un fragment din manifestul Politic futurist:
„Un minim de profesori, foarte puţini avocaţi, foarte puţini doctori, foarte mulţi agricultori, ingineri, chimişti, mecanici şi oameni de afaceri.
Desconsiderarea morţilor, a bătrânilor şi a oportuniştilor în favoarea tinerilor curajoşi.
Abolirea exploatării industriei turistului, umilitoare şi aleatorie.”
Dintotdeauna morţii mi s’au părut a fi cei mai mari oportunişti: nu se bucură ei de toate fără să facă nici un gest?
Citiţi-l pe Marinetti, bucuraţi’vă, rîdeţi şi iubiţi!
Spor & Zbor!
Notă extrem de importantă: aceste ultime rînduri, contaminate de furia marinettiană s’au încăpățînat să nu intre la prima editare. Cartea onorează atît Editura Art cît și pe traducătoarea și cercetătoarea Emilia David Drogoreanu, cea care a conceput și îngrijit acest volum: e prima traducere românească a tuturor manifestelor marinettiene. Puneți mîna pe ea!
