Pe 14 februarie 1989, un jurnalist al BBC l-a telefonat pe Salman Rushdie pentru a-l înştiinţa că liderul iranian, Ayatollah Khomeini, l-a condamnat la moarte pentru crima de a fi scris Versetele satanice ca „atac împotriva Islamului, Profetului şi Coranului”. De aici începe povestea unui scriitor care a fost forţat să rămână într-o ascunzătoare mobilă, să se mute dintr-o casă în alta, în prezenţa permanentă a unui corp de protecţie. Salman Rushdie a fost sfătuit atunci de poliţie să-şi aleagă un nume de cod, care să-l folosească în corespondenţa cu autorităţile, dar şi pentru a-şi închiria varii proprietăţi, lucru pe care nu-l putea face sub numele real. Atunci, Rushdie s-a gândit la numele scriitorilor (şi la combinaţiile de nume) pe care îi îndrăgeşte cel mai mult, Cehov şi Conrad. Aşa a devenit autorul Furiei Joseph Anton – o existenţă care mai bine de nouă ani a trăit sub ameninţarea cu moartea. În Joseph Anton: A Memoir, Rushdie mărturiseşte pentru prima dată ce s-a petrecut cu el în tot acest timp, cum e să trăieşti, ca într-o familie, cu poliţişti înarmaţi, cum îţi (re)câştigi libertatea, dezvăluind, totodată, proporţiile în care disperare îţi pune stăpânire pe gânduri şi acţiuni.

„Nimeni nu şi-a imaginat că această situaţie va persista atât de mult. Mi s-a spus, stai liniştit câteva zile, şi lasă-i pe diplomaţi şi politicieni să-şi facă treaba, o să se rezolve. În schimb, a durat mai bine de 12 ani”, a declarat Rushdie într-un interviu pentru NPR. Scandalul Versetelor Satanice (cea mai celebră carte necitită) a fost iscat de episodul (apărut într-un vis) în care se sugerează că diavolul i s-a revelat Profetului Muhammad în trupul unui arhanghel, cerându-i să recite versetele care acceptau cele trei zeităţi populare ale Meccei preislamice ca fiind semidivine. Istoricii şi teologii au dezbătut adevărul acestei anecdote, însă natura explozivă a acestei idei nu poate fi ignorată: ca profetul Muhammad să fi cochetat cu politeismul. La începutul cărţii Joseph Anton: A Memoir, Rushdie reflectă asupra extremismului religios prin optica filmului The Birds, de Alfred Hitchcock. Referindu-se la el, dar scriind la persoana a III-a, Rushdie scrie:

In the years to come, he will dream about this scene, understanding that his story is a sort of prologue, the tale of the moment when the first blackbird lands. When it begins, it’s just about him; it’s individual, particular, specific. Nobody feels inclined to draw any conclusions from it. It will be a dozen years and more before the story grows until it fills the sky, like the Archangel Gabriel standing upon the horizon, like a pair of planes flying into tall buildings, like the plague of murderous birds in Alfred Hitchcock’s great film.

Citiţi în exclusivitate un fragment din Joseph Anton: A Memoir aici. Cartea poate fi deja comandată de pe Amazon, cele peste 600 de pagini anunţând o carte de o sinceritate covârşitoare, provocatoare, emoţionantă şi de o importanță vitală.

Comentarii

comentarii