Care erau şansele ca tocmai astăzi să se nască Virginia Woolf?

Cu un deceniu în urmă, rula un documentar ieftin, marca BBC, despre Virginia Woolf; nimic semnificativ, mai puţin episodul în care soţul ei intră în casă cu două plase de cumpărături; Virginia nu mai trăia, rămăsese doar o scrisoare de adio, în care ea îi mulţumea că a fost (un soţ înţelegător). Nu mai ştiu câţi ani au trecut până am pus mâna pe romanul Orlando. Robust, schizofrenic, vizionar et varia. În sfârşit, prin Orlando, V. Woolf m-a ridicat într-un cârlig de abator şi m-a ţinut aşa până m-a(m) convins să nu-mi doresc decât asta, să citesc toată viaţa V. Woolf. Cam exagerat, însă noua mea ambiţie (alta), care nu putea fi decât radicală, era să răspund constant la întrebarea degradantă, ce citeşti, – Virginia Woolf şi ziare; sau ca ceilalţi să ştie că eu sunt cel care o citeşte pe Virginia Woolf, da, uite-l, el e, nimic altceva.

Virginia Woolf c. 1895.

Peste alte ierni, cumpăr Valurile, mai exact cumpăr plafonul de care nu voi reuşi să trec ca cititor. Am purtat Valurile în diferite oraşe, camere, scaune, intervale orare; imposibil să depăşesc primele zece pagini. Era o perioadă în care citeam obsesiv (viitoare probleme cu prostata). Război civil. Nu m-a încălzit nici articolul lui Eco din anii 1970 (?) despre calitatea amprentelor de a comunica informaţie creierului (i.e. două persoane care trăiesc în comun se cunosc în cele mai neînchipuite detalii fiindcă se ating inevitabil şi incontrolabil; o carte pe care o deschizi periodic sau îi muţi locul de aici acolo şi de acolo aici, ajunge să îţi transfere, prin burice, o cunoaştere relativ concretă asupra ei ş.a.). Mi-am zis, s-a sfârşit, dar ştiam că era ceva necurat cu neputinţa asta, ceva dincolo de. Aşa se face că, acum două luni, mă revăd cu o prietenă, întoarsă după un car de ani din Italia. Vorbim despre corpuri, despre hai s-o spunem pe aia dreaptă, despre feminism.

I-am spus, fii foarte atentă când vorbim despre feminism… Feminismul ar trebui să se vândă cu gogoşi ca să îl cumpăr, sau ceva asemănător. În dialog, apăruse şi această fantomă care mă hăituieşte, pe ce motiv, Virginia Woolf; discuţia m-a pus pe gânduri, pentru că şi ea încasase acelaşi tip de eşec; zice, pricepe că am încercat de n ori (fascinaţie activă) să dobor un roman scris de ea şi nu am reuşit, nu am reuşit. Ce mă interesează mai departe e să demonstrez alternativ că nu există specialişti în Virginia Woolf, că la un moment dat se taie curentul şi se comite o lectură pe întuneric (Valurile). Deja am două, dar pentru un gâdilat sociologic mai am nevoie de încă două sau trei experienţe (cine, ce a citit; unde s-a pus punct ş.a.). Interesul pieţei faţă de acest aspect nu mai merită argumentat. Cărtărescu, întrebat, dacă ar fi pentru o zi femeie, pe cine ar alege, a livrat numele Virginiei Woolf. Totuşi, nu a numit care zi din viaţa Virginiei Woolf ar fi vrut s-o trăiască. Ţanc.

Comentarii

comentarii