Se face atunci linişte de jur împrejur, dispar în şoaptă celelalte femei, tu începi să tremuri ca proasta şi să bănuieşti – uite cât de simplu se apropie sfârşitul – în doar câteva luni îţi zăresc toţi burta şi şuşotesc pe la colţuri, ghicesc ei ce s-o fi întâmplat, şi dacă nu, se duc la Petermann să-l tragă de limbă şi chiar baba pe care ai lovit-o, stând la pândă, te-a văzut încercând să fugi din sat la frate-tău şi dă de ştire tuturor.

Câteva ore stai închisă în aceeaşi temniţă, fără haine, ca să nu ţi se năzare să-ţi pui şi tu capăt zilelor, iar când temnicerul te trage de păr afară, îţi trece repede o funie peste grumaz – cu ea îţi struneşte mişcările, pe când toţi ceilalţi te privesc înfriguraţi, înghesuiţi unul într-altul şi mulţumiţi să te înfulece din priviri – în capătul satului, nu în cimitirul din deal, căci acolo se odihnesc numai cei vrednici, în schimb păcătoşii ca tine sunt duşi la răscrucea de drumuri înspre districtul vecin, să-ţi putrezească oasele fără odihnă în colbul drumului, călcate în picioare de venetici sau de străini cu ochii adânciţi în orbite.

În faţă s-au aşezat bătrânii din consiliu, apoi muierile şi fetele nemăritate, aduse cu forţa, cum ai fost şi tu adusă pe când aveai doar 13 ani, să vezi moartea altei păcătoase şi să pricepi dindărătul privirilor îngrozite ce te aşteaptă dacă îndrăzneşti să calci strâmb.

Dar nu ai priceput. Şi degeaba răcneşti acum din toţi rărunchii şi ceri îndurare, tot aşteptând să năvălească străinul pe uliţă, să se înalţe praful până la cer în urma lui, să le taie gâtul celor hapsâni din faţă, să te dezlege şi să te ridice uşor în şaua înfierbântată, să te proptească în spatele lui – degeaba.

Abia târziu, când nimeni nu-şi va mai aminti de încălţările cu care ai fost aruncată în groapă, nici de chipul, de ochii sau de obrajii tăi, degetele obosite ale scribălăului din cetate vor mâzgăli repezit, în catastiful pe care îl poartă mereu sub braţ, câteva cuvinte despre tine şi despre fiica lui Urban Seufel din Mettersdorf, condamnată tot azi la îngropăciune de vie, după ce a rămas grea, a născut într-un lan de porumb, şi-a sugrumat odrasla, dar n-a îngropat-o îndeajuns de adânc, i-au găsit porcii mânuţa îngheţată şi i-au mâncat-o.

Însă mâinile lui îngrijite, de om care toată viaţa a ţinut doar peniţa între degete, nu ştiu să scrie despre mormanul căcăniu de pământ scos din groapa ce te aşteaptă cu tot cu încălţările moştenite şi cu ochii înroşiţi de frig, din care încep să curgă lacrimi în neştire – n-o să vină nimeni să te salveze, vecinii tăi chiar au de gând să te azvârle imediat înăuntru şi să arunce peste tine bulgări de pământ îngheţat care îţi zdrobesc dinţii, în timp ce din apropiere se aude vocea slabă a unuia care citeşte despre păcatul tău şi pedeapsa cuvenită, iar un preot îngână o rugăciune fără noimă: cel rău să lase calea lui şi cel nelegiuit să-şi lase vicleniile şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul ca şi de acest suflet pierdut din Münzdorf – Maria Simbriger, 17 ani, să nu mai păcătuieşti data viitoare

Deținătoare a Premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Ioana Bradea s-a născut pe 19 octombrie 1975 la Bistrița. A publicat romanele „Băgău” (Editura EST, 2004), „Scotch” (Editura Polirom, 2010) și „Înalt este numele tău” (Editura Humanitas, 2017).

Comentarii

comentarii