Hors Concours
Cătălin Stănescu, 16.01.2010, 17:28
Pentru
Confesiunile unui gentleman.
Filmat alb-negru. Un băieţel îşi priveşte bunicul cum sculptează în lemn. Băieţelul are părul deschis la culoare, presupunem că e blond, şi ochi inocenţi, bătrînul e cărunt. Bătrînul mîngîie lemnul. Zoom out – e un coşciug. Bătrînul se aşază în el, băieţelul aleargă în jurul coşciugului cu o morişcă de vînt în mînă. În spatele imediat al scenei, o vacă cu ugere dumnezeieşti – sub uger se află o găleată în care curge laptele – vaca se mulge singură, doar e universul paradisiac al copilăriei.
În copaci – mere cît lubeniţa. Se aud cum se coc, cum pleznesc, cum se îmbujorează. În back ground – o oiţă aduce păstorului o minge de plastic în gură. Păstorul o ia şi o aruncă departe: oiţa se repede după minge. Mult mult mai departe, astfel încît spotul să nu fie interzis de CNA, o doamnă de societate, purtînd doar o uriaşă pălărie cu pene, doar atît, pălmuieşte un amiral de 80 de ani care face genuflexiuni.
O albină ucigaşă se aşază pe jugulara bătrînului şi îl înţeapă: bătrînul face infarct şi moare. Albina îşi ia zborul – camera urmăreşte zborul albinei ucigaşe: aceasta traversează oceanul, trece pe lîngă Titanic în miez de noapte, pe lîngă nişte submarine din al doilea război mondial, intră în Europa pe la Calais şi este părtaşă la invadarea Normandiei, trece pe lîngă soldatul sovietic care înfige steagul pe Reichstag, prinde primăvara de la Praga, se întoarce spre Roma unde, la o terasă, îl zăreşte pe albinul ucigaş latin lover, ras pe piept, bronzat, musculos şi blazat.
Urmează ultimul tango la Roma: cei doi fug la Milano, se plimbă prin Veneţia, citesc pe plajă sub lumina lunei Thomas Mann, îşi bat joc de turişti, lansează propuneri indecente, mănîncă îngheţată, pizza cu fructe de mare, sînt martori la uciderea lui Pier Paolo Pasolini. Albinul doreşte să îi ia apărarea dar este ucis cu o statuetă africană simbolizînd cultul fertilităţii.
Albina ucigaşă nu mai doreşte să se îndrăgostească niciodată, se tunde zero, ţine post şi trece graniţa pe la Giurgiu. Ajunge la Bucureşti în primăvara lui 2010. Trebuie să împartă rudelor gumă de mestecat, săpunuri, cafea şi electrocasnice. Apoi intră, prin fereastra deschisă, într’un apartament de bloc aflat la etajul zece şi se aşază pe fotografia copilului din primul cadru.
Pe jos se vede un ziar, titlu mare pe prima pagină:
S’a promulgat legea incinerării. De la 1 august 2012 vor avea dreptul de a fi înmormîntaţi doar poeţii, prozatorii, sculptorii, pictorii, medicii, profesorii (inclusiv cei de sport) şi cîntăreţii prezenţi în finala de la Eurovision.
Zoom out: în încăpere se află un bărbat ale cărui trăsături aduc aminte de copilul din ramă, e chiar el!. Bărbatul, la vreo 60 de ani, lucrează o bucată de lemn – are aceleaşi gesturi ca şi bunicul său: mîngîie lemnul cu dragoste, îl miroase. Lucrează şi el, cu dalta de lemn a bunicului său!, tot un sicriu. Este privit cu dragoste de nepoţelul său – nepoţelul e blond, are ochi albaştri, inocenţi. Bătrînul se ridică şi se aşază în coşciug: bărbatul e imens, are cel puţin 2,50 metri şi 300 de kilograme.
Nepoţelul aleargă cu greu în jurul coşciugului: în mînă ţine o periuţă de dinţi electrică în stare perfectă de funcţionare– peste tot zboară pastă de dinţi, nu ştim de unde se alimentează. Pe un raft, în spatele scenei, se află o găleată – o bătrînică de la ţară, îmbrăcată modest, arghirofilă, intră şi toarnă în găleată 930 de mililitri de lapte proaspăt, apoi iese. Din apartamentul de vizavi se aud nişte icnete, un scîrţîit de pat şi nişte lovituri în ţeava de la calorifer (
e ora 3 pm, ora siestei!): ghicim în spatele pereţilor o doamnă din înalta societate avînd drept îmbrăcăminte doar o uriaşă pălărie cu pene de struţ, doar atît, cum pălmuieşte un amiral care face genuflexiuni. Universul paradisiac al copilăriei.
Albina ucigaşă se aşază pe jugulara bătrînului şi îl înţeapă: bătrînul moare. Cut.
4 călugări Shaolin strîng nodurile frînghiei cu care au înfăşurat coşciugul în care se află bătrînul: încearcă să scoată coşciugul pe fereastră, dar funiile se rup şi coşciugul cade.
Filmat din interiorul coşciugului: aerul intră cu mare forţă – ţigara aprinsă pe care bătrînul o ţine între buze (singura lui dorinţă) e pe punctul de a declanşa o catastrofă. Tot coşciugul devine o torţă (un simbol al luptei pentru incinerare) şi începe să cadă din ce în ce mai încet.
Schimbare de unghi: jos e o terasă unde bărbaţi singuri, decerebraţi, discută despre Dobrin şi turnurile gemene la un ţoi de ţuică, privind cu invidie elegantul autoturism negru BMW al pompelor funebre. La volan se află o tînără suspectă, blondă, mirosind a viaţă, emanînd inconştienţă – e plictisită şi cîntă la chitară un cîntec trist. Un Bob Dylan de demult.
Toată lumea priveşte spectacolul dezintegrării – pe la etajul doi, din tot ce a fost coşciug şi bărbat mîndru mai sînt doar cîteva scîntei şi cenuşă.
Cenuşa bătrînului cade într’un ţoi gol. Ţoiul se umple foarte încet. Cut.
În încăperea de la etajul zece, alături de nepoţel, pentru a-l îmbărbăta, se află: doamna din înalta societate, doar cu pălăria cu pene de struţ, amiralul şi cei patru călugări Shaolin.
Doamna ţine cu eleganţă ţoiul plin cu cenuşă. Băieţelul priveşte doar bustul doamnei.
După 1 minut în care doar acest lucru se întîmplă, doamna:
Un suflet trebuie să ardă pînă la capăt şi dincolo de el. Numai aşa!
) Nu te gandesti sa incerci si facultatea de regie film?? bine, nu garantez pentru colegele de grupa, in rest cred ca ar fi interesant…
