„Prelegerile universitare – în cea mai mare parte articulate spontan, înregistrate imperfect și publicate de alții -, precum și gazetăria, nu sunt locuri care obligă la note de subsol sau la pauze sursologice. În plus, cursurile lui Nae Ionescu nu erau lecții de filozofie, ci de filozofare, în care accentul cădea nu atât pe informații sau pe idei, cât pe deducția și înlănțuirea lor logică. Toate paralelele care se pot identifica aici cu ideile sau textele altor autori își au loc în clasicul capitol al materialului: afinități, influențe, izvoare. Capitol important, căci nimeni nu gândește în afara unei tradiții și nu rămâne neinfluențat de lecturile sale. Iar Nae Ionescu citise mult, și nu numai în tinerețe. Știm, din mărturia lui Vasile Băncilă, că, prin anii 1920-1930, cumpăra cărți de 20.000 de lei lunar, acestea sosindu-i acasă «cu lăzile».”

„Tot în perspectiva duratei lungi se situează următoarele rânduri ale lui Vasile Băncilă: «Așa cum năvălirea tătarilor a împiedicat valorificarea gândirii lui Augustin […] până pe la anul 800, așa s-a întâmplat și la noi cu Nae Ionescu și cu Blaga. Dar în anul 800 va fi altfel și atunci va începe adevărata posteritate filozofică a lui Nae Ionescu și Blaga.»”

„Foarte interesantă este precizarea mai recentă a lui Mihai Șora, care repune prelegerile [lui Nae Ionescu] în contextul lor: «Pentru cineva care știe cum s-au petrecut lucrurile este o acuzație [cea de plagiat] naivă, totalmente fără obiect. Nu merită nici măcar să fie respinsă sau luată în serios, să scrii, să cauți să demonstrezi că nu a fost vorba de așa ceva. Cursurile lui Nae Ionescu nu erau texte scrise. Erau texte vorbite. Cursurile publicate nu au fost revăzute de Nae Ionescu, nu au bunul lui de tipar. Ele au fost preluate de la stenograful aflat în sala de curs. Nu Nae a dispus stenografierea cursurilor. Asta era o afacere între studenți, ei voiau să aibă un curs scris, să poată parcurge materia înainte de examen. Deci nu era un curs verificat. Nae era un om comod, adică nu avea obiceiul profesorilor de a se ridica de pe scaun și de a scrie pe tablă un nume, când îl pronunța. Dacă numele nu era înțeles de stenograf, era sărit. Pe de altă parte, în afară de studenți, la cursul lui Nae veneau și persoane foarte cultivate. Una dintre acuzații era că ar fi fost utilizată o idee a lui Spengler fără trimitere la pagină, sau chiar fără să pronunțe numele Spengler. Să spunem sintagma declinul Occidentului sau chiar o idee mai complexă a lui Spengler. Auditoriul lui Nae citise cărțile astea, nu putea fi dus de nas. Ideile alea circulau, erau cunoscute și de lumea care îl asculta pe Nae, el le ilustra atunci, pe loc, cu ceva. Nu se poate vorbi de plagiat.»”

„Porecla [„apașul metafizic”] i-a fost dată [lui Nae Ionescu], se pare, de Vasile Băncilă. În orice caz, ea se întâlnește în manuscrisele încă inedite ale acestuia. (…) Porecla se referă la condotierul spiritului, la tumultul pamfletar, la omul direct, la logica sa teribilă precum un cuțit. «Păcat că în minereul lui psihic, în care putea intra și umilitatea, au fost și unele pete, pe nedrept numite demonisme; în realitate, ceva de apaș brăilean.» Cât despre paznicii filozofiei, ei sunt o subcategorie profesională recrutată dintre cei pe care Nae Ionescu îi numea „șmecherii” și „proștii” filozofiei. Cei dintâi, considerați și profitori ai filozofiei, sunt «filozofii care vor să dea mereu planuri pentru evoluția noastră; un fel de monitori ai istoriei». Cea de-a doua categorie îi cuprinde pe «filozofii care învață tot ce s-a spus despre diferite probleme în alte părți; ei nu atacă o chestiune de fond, în miezul ei, ci informează asupra a ceea ce s-a realizat aiurea; nu vorbesc niciodată de, ci întotdeauna despre; un fel de meseriași».”

————————————

Fragmente extrase din cartea lui Liviu Bordaș, Apașul metafizic și paznicii filozofiei, publicată la Editura Humanitas, în 2010.

Prima fotografie, cu identificator 12104, este preluată din arhiva digitală a Bibliotecii Naționale a României. Pe verso apare scris: Fotografie făcută de mine / [indescifrabil] Popescu / 12 oct 1940.

A doua fotografie (detaliu) este preluată din Nae Ionescu, Tratat de metafizică, Editura Roza Vânturilor, 1999. Aceasta îl înfățișează pe Nae Ionescu în halat și șlapi de casă, în Germania (München) anului 1933. Pe o latură a fotografiei apare scris: „Fiecare poartă un călugăr mort în suflet.” / N.I.

Comentarii

comentarii