Dumnezeu, marele maestru bucătar sau De ce avem nevoie de cretini

urmuz_marcel_iancuCînd am citit, acum cîteva zile, că astronomilor de la Institutul Max Planck, studiind un nor uriaş de praf, simţul olfactiv le’a fost plăcut impresionat de o aromă de zmeură dar şi un uşor miros de rom, prima dată am fost să fiu tentat să comit o blasfemie şi să spun că nu doar unii dintre noi au fost făcuţi la beţie, ci chiar şi lui Dumnezeu i’a plăcut să bea cîte o cinzeacă. Departe totuşi de mine astfel de gînduri, căci dacă poeţii, şi cine ar fi mai aproape de Creaţie decît ei?, ar simţi ameninţarea vreunei fiole în timpul scrisului, tare mă tem că nimeni nu s’ar mai sui la volanul poeziei de teama vrenui miliţian al spiritului.

Dar nu despre asta voiam să scriu. Ci despre faptul că acum cîţiva ani o ştire despre o altă descoperire a trecut nebăgată în seamă de către criticii literaturii române: nişte cercetători – să fi fost aceiaşi? – au descoperit că universul ar avea formă de pîlnie. A dracului potriveală! Bieţii de ei, dacă ar fi ştiut că încă din 1922, un grefier de la Curtea de Casaţie intuise acest lucru minunat în romanul în patru părţi Pîlnia şi Stamate, tare mă tem că dintr’un cretin, nemţii l’ar fi proclamat vizionar. Aşa, bietul Demetru rămase aci, prea puţin băgat în seamă şi nici măcar fără vreo statuie pe care să se găinăţeze albatroşii lui Baudelaire şi care să fie puţin devalizată de cretinii pur-sînge ce zburdă pe trotuarele patriei, fără să ştie că sînt rodul unui mare bonom, îndrăgostit de zmeură, rom şi o pîlnie.

Comentarii

comentarii

Scroll to top