Am aterizat aseară la un mult lăudat spectacol de la TNB. Al regizorului bulgar, mult premiat și apreciat, Alexander Morfov. Un Don Juan după Molière „remarcabil”, cu o distribuție „impresionantă”, cu premii căcălău, anunță Radio România Cultural (care probabil nici n-a văzut piesa).

Am stat cu voma-n gât vreo 15 minute și apoi m-am cărat. Mă gândesc că geniul spectacolului s-o fi revelat fix după sfertul ăla de oră. Că așa se-ntâmplă, nu știi? Când pleci de la o paranghelie ceva – a doua zi tovarășii îți povestesc ce nebunie a început exact după ce te-ai cărat, dacă mai stăteai și tu, păcat c-ai plecat, ai ratat distracția vieții etc. etc.

Deci avem un Don Juan mahmur/beat. Și cu asta am spus totul; felul în care regizorul a înțeles personajul se încheie aici. Un Don Juan care, evident, trebuie să facă numai gesturi lascive și ostentative înspre futai. Ca să înțeleagă tot omul că Don Juan vrea să fută, pentru că altfel n-am ști. Ca întotdeauna în sălile de teatru, s-a râs pe săturate. Publicul înghite orice. Cele mai joase și jegoase bancuri – la nivelul, nu știu, unor Trăzniți în NATO, Leana & Costel și care-or mai fi acu la modă –, însă pentru că totul se întâmplă la teatru (nu pe OTV! – unde românul de mijloc intuiește că e ceva putred, că e ceva greșit, cum s-ar spune, chiar dacă nu poate explica, pentru că mizeria îl și atrage nițel), burghezii noștri se simt perfect acoperiți, liniștiți, pe teren sigur, confortabil și pot gusta astfel cu un soi de demnitate chiar din cel mai abject – și instinctual, desigur – tip de umor. Păi dacă e la teatru, cum să mi se îndese căcat în creier? Adică Caramitru, Marele Caramitru, dirigintele cumsecade din Liceenii, vreți să ziceți că mi-ar pune în față căcat, iar nu valoare în toată regula?!

Undeva în primele 5 minute ale piesei, i se vede curu’ gol lu’ Don Juan. Un vuiet – deloc extatic – se întinde în toată sala. Burghezul năclăit imediat se sesizează, firește, de fiecare dată când vede goliciunea genitală impertinentă și i se pare inadmisibil – totul are o limită, suntem oameni respectabili –, dar când poantele și gesticulația au întrecut de mult limita bunului-simț (ăla comun, absolut elementar; de simțul estetic nici nu mai pomenesc), burghezului nostru nimic nu i se mai pare în neregulă. Adevărata pornografie îi scapă cu desăvârșire. Ce să facă, hăhăie mulțumit de sine și de viață, e weekend, vrea să râdă și el sănătos când Don Juan își freacă pula spasmic pe sub dantelele unei rochii sau îl pune pe Sganarelle în locul său să-și continue bărbăteasca-i treabă, dar dacă burghezul vede o pulă – chiar în cel mai desexualizat context – atunci într-adevăr se supără. Chiar nu mai avem nici un dumnezeu, nici un respect, nici o scară de valori?

Subtitrarea era înțesată de greșeli – nefirești pentru un vorbitor de limbă română, semn că bulgarii o făcuseră, combinând textul lui Molière cu aproximativa română pe care o știau și ei. Însă chiar nimeni de la TNB să n-arunce un ochi peste ea? Dar ăsta-i deja un fapt nevinovat, un capriciu pe lângă grozăviile „de substanță” care se întâmplă în rest. Și oricum nu vorbele contau. Conta ca Don Juan să bea și să fută. Iar asta se înțelege dincolo de cuvinte, vorba aia!

OK, hai că ne-am distrat și cu starea teatrului bulgar.

În 2009, mi-am susținut licența cu o lucrare despre mitul lui Don Juan. Mulțumesc.

—————

în imagine: detaliu copertă Molière, „Dom Juan”, Gallimard, Édition de Georges Couton.

Comentarii

comentarii