Curs de DIPLOMAŢIE: Texte teoretice fundamentale şi studii de caz

« Habileté à mener avec tact une affaire délicate » (STAËL, Lettres jeun., p. 401) este definiţia diplomaţiei, conform Le Trésor de la Langue Française Informatisé, şi, prin definiţie, diplomaţia ar trebui să fie material obligatoriu de curs pentru toţi cei angrenaţi în tot felul de conflicte (de cuplu, de muncă, cu noi înşine sau cu Divinitatea).

Theodor Paleologu, fostul ambasador al României în Danemarca şi Islanda şi ministru al Culturii, în prezent deputat de Bucureşti, va susţine, din 27 aprilie, la Fundaţia Calea Victoriei un Curs de Diplomaţie. Acesta îşi propune să prezinte în mod succint o serie de texte fundamentale consacrate realităţii politicii internaţionale, relaţiilor dintre politică externă, pe de-o parte, politică internă, regim politic şi ideologie, pe de-alta, fără a omite totodată teoriile clasice privind rolul specific al diplomatului.

Pentru cei interesaţi în aprofundarea domeniului, domnul Paleologu propune o bibliografie selectivă:

François de Callières, The Art of Negotiating with Princes
Guglielmo Ferrero, The Reconstruction of Europe: Talleyrand and the Congress of Vienna, 1814-1815
J. J. Jusserand, The School of Ambassadors
Immanuel Kant, Proiect pentru pacea perpetuă
Henry Kissinger, Diplomacy
Niccolo Machiavelli, Principele
Mircea Maliţa, Diplomaţia
Harold Nicolson, The Evolution of Diplomatic Method
Carl Schmitt, The Concept of the Political
Tucidide, Războiul peloponesiac

Comentarii

comentarii

Scroll to top