Elefantul si ciupercile

Un prim gand imi strapunge creierii atrofiati: iar mi-am batut joc de dieta. Desi am jurat sa nu ma mai indop cu ciuperci magice, am esuat din nou, pe o strada ingusta ca si mintea mea.
E limpede ca vodka-n pahar: salvarea ar fi un suflet milos, care sa ma coasa la gura! Poate milogul din dreapta mea, ce aluneca incet, intr-un carucior din… diamante??? Costumul Armani i s-a sifonat putin, pesemne din cauza efortului sustinut al deplasarii.
Cu botul cusut, as arata ca o sperietoare… dar oare cum arat acum???
Ma indrept spre o vitrina, bucata stinghera, desprinsa din labirintul iluziilor distorsionate. Intr-o liniste muzeala (probabil am surzit!), contemplez desenul animat care ar trebui sa fiu eu. Ating geamul prafuit si desenez un Smiley Face cu ochii in „X”. Pupilele-mi dilatate comfirma o noapte tulbure, una din lungul sir ce va urma.
N-am buletin, n-am pasaport. Si nici cea mai vaga idée asupra propriei identitati. In schimb am amintiri. Multe si amestecate. Defapt, sunt inregistrari ale unor senzatii aparte, foarte puternice. Sunt cufundata intr-o stare de beatitudine, din care nu vreau sa ies nici un ruptul capului.
Imi mangai obrajii ponositi apoi imi pipai si restul corpului. Incet, incet,… ca sunt fragila! Buzunarele goale se infioara si urechiile par sa mi se destupe, desmierdate de un colind pe cat de celebru, pe atat de idiot: „Jingle Bells”. Nu-i bai, se potriveste de minune cu dogoarea acestei nopti de vara.
Imi lepad tricoul si-l calc in picioare. De placere…
Nu inteleg ce-i cu plasa asta comunista dintre pilonii mei ! E urata ca porcul si-mi strica ziua, pardon, seara! Ii deschid larg toartele labartate. Surpriza: teancuri intregi de euroi se inghesuie in burdihanu-i imens din plastic, strivindu-se unul peste altul. Geniale ciupercile astea…!
Incerc sa-mi amintesc cine sunt, cu riscul de a-mi provoca o hemoragie intelectuala. Continui sa ma holbez la personajul din vitrina, care incet-incet, se transforma in pictura abstracta.
Trompeta milogului, rosie de furie, imi distruge instantaneu filmul. Calc apasat peste piatra cubica, devenita brusc pufoasa, ca o prajitura iesita din cuptorul bunicii.
Vreau mai mult…pot mai mult. Adica, da, mai pot sa duc. Iau plasa in mana…doamne, ce grea e! Rafia asta afurisita imi agreseaza pernitele degetelor si emite un zgomot ciudat si enervant, atunci cand se zgarie de blugii mei ornati cu resturi de voma proaspata…
Am hotarat, nu pot sa o car dupa mine! Trebuie sa ma eliberez, sa plutesc in continuare, pana nu se stinge noaptea.
Milogul trompetist ma priveste tamp. Atat de tamp, incat imi topeste inima. Sangele din brat parca mi se scurge in toartele plasei, apoi si mai jos. Cu un ultim efort, indes mana-n plasa, pana la cot. Extrag un teanc subtire si verde, singura culoare pasnica.
Dupa colt, un elefant stacojiu isi flutura urechile de placere. Tine in trompa un manunchi de cannabis, a carui putoare mi-a invadat narile.
Milogul suna din trompeta, bucuros. Nu-l mai suport. Il sfidez cu un rictus de hiena si depun plasa in bratele lui, inexplicabil satisfacut.
Alea jacta est…Elefantul stacojiu isi reia invitatia. Trebuie sa-l urmez. Poate ma are ciuperci… Chemarea lui e dulce, ca amfetaminele in sirop de cocos. Ma duc, acum ma duc!
Am pierdut pana si amintirile. Am creierul gol dar inima plina. Ma indrept spre campul de luminite multicolore, din capatul strazii gri si umede.

In final a iesit o poveste in sine. Bucurat-va de ea asa cum s-ar bucura si elefantul de ciuperci…

Ce zi e azi? Sau poate e noapte? E miezul noptii, dar daca e amiaza? Trompeta aia imi zgaraie creierii, e doar un pian spart. Ma uit atent la costumul lui , pare Armani, si atunci eu sunt in zdrente, el e cersetorul , sau iarasi am cantat in statie , tragand o dusca de otrava?
E cald, sau e frig, oricum nu imi dau seama. Si asta e orasul meu? Nu seamana deloc cu ce stiam. Pe strada asta am mers de atatea ori, e prima oara cand o vad. Cine sunt eu? As vrea sa-mi misc mainile,dar nu mai stiu unde le-am pus. Sa incercam picioarele. Parca e mai bine, dar tot nu am nimic in buzunare care sa-mi aduca aminte cine sunt.
Individul ala chiar ma scoate din minti. “ Ce vrei de la mine? De ce bati din toba aia?”. Cersetorul se uita la mine cu ochi tampi, “care toba domnisoara? E o trompeta”. “Domnisoara? M –a facut domnisoara? Ce naiba se intampla aici?”. Ma uit mai bine la mine, in jos se vad jeansii mei, bocancii de armata, tricoul meu negru….”ia te uita, doua maini, ce minune, le-am gasit, dar de ce am unghiile negre? Nu le-am dat in viata mea cu lac de unghii. Oare de asta m-a jignit ala?Oara si fata mea e vopsita? As vrea sa plang sau sa rad dar de ce sa o fac? E amuzant si nu prea”
Vreau sa fac un pas, ridic o mana, nu e bine. Sa mai incerc o data, acelasi rezultat. Si sacosa asta e plina de verzituri. Mult, prea mult, nu pot sa numar atat. 20 miliarde ? Piciorul meu a inceput sa se miste singur doar cand am vrut sa numar banii? Ceva nu e in regula aici. Sa ma calmez ar fi o idee, dar de unde sa iau un calmant?
- Auzi , tu ala cu acordeonul! Ma rastesc la clovnul ala Armani.
- Fetito, nu intelegi ca e o trompeta?
- Iti rup vioara aia pe spinare, ia zi si mie unde suntem
- Aici suntem, domnita.
“Asta ma streseaza, daca mai imi zice o data domnita, il rup in bataie”
- In ce directie s-o iau? Il intreb fara sa stiu sigur daca vreau sa-mi raspunda
- Oriunde te-ai duce tot aici o sa ajungi, frumoaso.
“Gata! Pana aici! Te fac bucati”. In secunda urmatoare observ piciorul meu cum se ridica fix spre fata mea si ma culca la pamant. O pata mica de sange pe jos. Simt cum o lacrima imi picura din gura, iar ochiul imi sangereaza. Vreau sa ma pipai, dar nu pot misca picioarele. Mainile mele au inceput sa se agite .STOP, pana aici. “ Ce cainii mei se intampla aici? Calm. Sa ne linistim putin, ceva e anapoda, de fapt, totul e”.
Colinde la radio? In plina vara? Incepe sa fie normal. Parca incep sa inteleg.Asta e, totul e evident., adica…da…nu inteleg nimic.
Prin nu stiu ce miracol ma ridic cu greu de pe trotuar.
- Bai Gabbana, unde gasesc si eu un cimitir? Sau poate morga?, ma rog, un loc unde sa pot manca si eu linistit.
- Domnisoara, va e bine? La morga gasiti doar tigari non alcoolice si bauturi nehalucinogene. Daca vreti ceva bun , va duceti la primarie sau la politie.
- Asa mai vii de acasa. Si in ce directie trebuie sa ma indrept ?
Cersetorul incepu sa cante din trompeta lui , scotand sunete ingrozitoare.
Iau o piatra de pe jos , ii multumesc clovnului aruncandu-i-o fix in ochi, imprastiindu-l pe caldaram.
Sacosa asta e prea grea, ce sa fac cu ea? Atatia bani si nu am ce face cu ei.
Merg in zig-zag, pe strada aceea intunecata. Vad doua fete ,care s-ar bucura oricand de prezenta unui domn bine intentionat si generos, care imi fac cu ochiul. Stateau in fata unei biserici, a carei pancarte, stralucea usor din doua becuri, restul fiind sparte. “ La motanul inghetat”, imi suna atat de cunoscut desi nu mai calcasem niciodata acolo.
Imi scot jobenul de pe cap, in timp ce intru si ma asez timid la o masa intr-un colt intunecat. Imi apare o pisica salbatica, bipeda, imbracata cu un sortulet de bucatarie, imi pune o lumanare pe masa si imi spune: “aprinde-o”. Ma uit mai atent la obiectul de iluminat si scap un tipat scurt: era flacara inghetata albastra.
- Nu-ti amintesti cine esti? Nici pe mine nu ma recunosti? Spuse felina zambitoare, aratandu-mi coltii
- Nu am nici cea mai vaga idee unde sunt, cine sunt, ce caut aici, dar acum cand ma uit la tine ma simt acasa. Ia tu, te rog, aceasta sacosa, e prea grea pentru mine, si voi aici , pare ca aveti mai multa nevoie de ea decat mine.
Imi oferi o halba din care iesea fum si un miros puternic de moarte. O beau ca pe apa, si simt cum ma invaluie o ceata deasa si innecacioasa, aud rasete infundate, si totul se invarte cu mine.
Adorm, si totusi sunt inca treaz. Aud o voce cunoscuta:” Nici acum nu-ti amintesti?Si spui ca te numesti scriitor? Cat ai s-o mai arzi dubios?Nu te-ai plicitisit sa faci texte de mana a doua?uite-te si tu, iti dau o tema simpla si nu esti in stare sa scrii ceva frumos”.