La ora 5 şi jumătate, Marius Daniel Popescu se trezeşte. Autobuzul de pe linia 7 îl aşteaptă la volan. Din 1990, de când a părăsit Craiova, MDP, cum îl alintă apropiaţii, lucrează ca şofer de autobuz în Elveţia; trei sferturi din zi şi le petrece în transportul public din oraşul Lausanne. Obişnuieşte să pătreze biletele de călătorie, pe care, spune el, le va transforma, într-o zi, în poezii. Din puţinul temporal rămas, nu uită să predea cursuri de literatură într-o închisoare de maximă securitate din Elveţia şi să ţină în picioare un jurnal literar, Le persil. Literaturii şi vieţii sale personale nu le mai rămân decât câteva, insuficiente ore. În viaţa lui MDP, literatura se află pe ultimul loc. Îşi iubeşte fiica mai mult decât propria-i sănătate. „Când scriu, mă aflu sub presiune. Trebuie să scriu just, lucid. Nu am timp să reconstruiesc. Ziua, noaptea, acasă sau într-un bistro, nu dispun de mai mult de trei ore pentru scris.” Simfonia lupului, primul său roman, este scris la persoana a II – a singular. La fel, Culorile rândunicii (Les couleurs de l’hirondelle, 2011; netradus). „Acel tu este un alt mod de a spune eu”, îi explica MDP aceluiaşi Jean Almann, jurnalist la La liberté. Simfonia lupului debutează cu moartea tatălui; Culorile rândunicii începe şi se termină cu înmormântarea mamei.

Din Simfonia lupului:

„Ai învăţat devreme duplicitatea lumii, duplicitatea oamenilor, duplicitatea cuvintelor. Ai învăţat de mic că acelaşi cuvânt poate provoca sau opri o dispută. Chiar şi cuvântul „cireş”, ştiai că este dătător de viaţă şi în acelaşi timp ucigaş. Ştiai că un om de pe strada voastră fusese ucis de vecinul lui din cauza unui cireş.

(…) Pentru tine, cuvintele trebuiau să fie ca nişte lumini care dezvăluie misterul lucrurilor şi al fiinţelor. Cuvântul „mister” n-ar trebui să existe. Ai ajuns în lumea cuvintelor false, aceste cuvinte pe care eu le rostesc, pe care tu le rosteşti, pe care le rostesc toţi ceilalţi, aceste cuvinte ale noastre, aceste cuvinte n-ar trebui să existe. Oamenii sunt convinşi că răul e răspândit de lucrurile şi de fiinţele pe care le numesc cuvintele. Oamenii sunt convinşi că toate cuvintele sunt bune şi că doar anumite lucruri şi anumite fiinţe n-ar trebui să existe. Eu îţi spun, nepoate, că nici lucrurile, nici fiinţele nu sunt de vină pentru nenorocirile lumii. Toată nenorocirea lumii vine de la cuvinte. Tu eşti interesat de cuvinte la fel cum eşti interesat de arbori, cuvântul „arbore” nu este arborele, toate cuvintele lumii nu pot spune ce este un arbore. Toate lucrurile şi toate fiinţele pot încăpea într-un singur cuvânt; nimic din ceea ce percepem, din ceea ce înţelegem nu are legătură cu cuvintele. Bunicul tău dinspre mamă şi-a trăit toată viaţa pentru nişte cuvinte. S-a însurat cu bunica ta pentru cuvântul „frumuseţe”, a intrat în partidul unic pentru că acest cuvânt, unic, îl fascina (…) Nici o definiţie a cuvântului „unic” nu poate defini lacrimile mele de bucurie şi de tristeţe când te văd trăind în această lume a cuvintelor. Ştiu că pentru tine cuvântul „unic” nu există. Te privesc ştiind că nici cuvântul „privire” nu înseamnă nimic (…)

[Simfonia lupului, pp. 119-120, în traducerea lui Emanoil Marcu]

Mă doare că un roman care mi-a cutremurat inima, un roman care mi-a schimbat optica asupra literaturii este vândut în România ca o halcă de carne gata să se-mpută (după trei ani de la traducerea în română, de bine ce s-a vândut, Editura Humanitas a fost nevoită să includă Simfonia lupului pe raftul cărţilor-chilipir; i-a expirat termenul). Mă doare că Simfonia lupului, copilăria unui om, se vinde la noi în ţară cu 10 lei. E ceva firesc ca Simfonia lupului, publicată la o prestigioasă editură, José Corti, şi ajunsă, ca un tren japonez, la a treia ediţie franceză, să aibă în România destinul unei ciocolate nedorite, pentru că numele nu rezonează, în mintea noastră, cu nimic. E ceva firesc ca Marius Daniel Popescu să se afle în vizorul criticilor literari străini, pentru că este pe cale să revoluţioneze întreaga logică de construcţie a romanului autobiografic. Ei vor să fie de faţă.

Marius Daniel Popescu a fost, pe rând, premiat cu Prix Rilke, 2006, pentru Arrêts déplacés, Prix Robert Walser, 2008, pentru La Symphonie du Loup şi Prix de l’Inaperçu, 2012, pentru Les Couleurs de l’hirondelle.

Câteva aprecieri prilejuite de apariţia Les Couleurs de l’hirondelle:

„Après «La Symphonie du Loup», après un grand roman de formation, une déformation limpide du roman en autobiographie indirecte, Marius Daniel Popescu nous donne une cantate. Ici encore, une voix nue, elle aussi, affronte, dispute, bouscule et renverse l’Histoire.” Yves LAPLACE

„En 2007 l’écrivain suisse (s.n.) d’origine roumaine faisait paraître «La Symphonie du loup», un vertigineux roman de formation qui évoquait une jeunesse dans le pays de Ceausescu. (…) Marius Daniel Popescu étire celui-ci sur deux centaines de pages pour y insérer différentes scènes du passé et du présent, et se livrer dans le même temps à un véritable travail de déconstruction du roman autobiographique.” Jean-Claude LEBRUN

În romanele sale, Marius Daniel Popescu nu pronunţă niciodată „România”; i-a găsit un alt nume: „ţara partidului unic”.

Comentarii

comentarii