Carevasăzică, primim la redacţie: Vernisaj vineri, 14 octombrie 2011, ora 19.30. Capul de panteră este un nou exerciţiu despre vedere şi contextele pe care le creează aceasta. În spaţiul Galeriei 26, Bogdan Teodorescu şi Silvia Costin prezintă o instalaţie compusă din cîteva piese în volum şi un tablou. Aproape toate piesele sînt acoperite cu un model care imită blana de leopard (*panthera pardus*) prin care se evită contactul direct cu tabloul. Acesta este avantajat de poziţia sa centrală şi diferenţa mediului folosit pentru a fi creat, dar contextul asemănător unui exemplu de *op art* forţează ordinea de receptare. Instalaţia poate fi luată şi drept o strategie de camuflaj ori un eseu despre bulversare, în ciuda aparentei rigori. Într-un anumit sens Capul de panteră pune în discuţie noţiuni şi expresii precum ce este important, distanţa sau iluzia, incluzînd bineînţeles şi notele de ridicol şi gravitate pe care le presupun. Silvia Costin (n.1980) şi Bogdan Teodorescu (n.1980) locuiesc în Bucureşti. Galeria 26 / OTA, Str. Dr. Staicovici, Nr. 26, Bucureşti Comentarii |
După 3 ani de corporație am ajuns la psihiatrie
Am lucrat aproape 3 ani la una dintre cele mai mari corporații din lume, firmă de consultanță, și, pentru că nu am de gând să mă mai întorc la pretinsul lor professional network, vreau să mă folosesc de această experiență pentru

Metafora fricii
„un căcat e viața ta, poți doar să te piși pe ea” era scris pe pereții unei barăci montate într-un talcioc comunist din românia. poate că era chiar gura regimului totalitar care le vorbea propriilor tovarăși. e poate și fraza

Căutăm foarte multă pasiune în România – Istituto Europeo di Design
Interviu cu Stefano Godio, Director Internațional de Marketing IED Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiți la România? În primul rând, o creștere economică puternică, una dintre cele mai promițătoare din rândul țărilor din

Istituto Europeo di Design ”vânează” talente în România
Unul dintre cele mai renumite institute de design din lume, Istituto Europeo di Design (IED), cu sediul la Milano și campusuri în Italia, Spania și Brazilia, „vânează” în permanență talente de pe tot globul, într-o misiune specială care combină istoria

Ann Cleeves: “For me, hell is a crowded shopping centre just before Christmas.”
Photo © Micha Theiner The Chronicle: — Are you happy? My husband died just before Christmas, so there’s an underlying sense of loss, but generally I’m very content. — Tell me something about the place you were born. I was

Fastest Growing Sport in the World
Take things as they are. Punch when you have to punch. Kick when you have to kick. — Bruce Lee Și Sport Sângeros (1988), și Fight Club (1999) au devenit filme-cult și toata lumea (încă) vorbește despre tot felul de

Suck My Dick, Cluj-Napoca
Când am părăsit Cluj-Napoca (în mintea unora, nici o majusculă nu e suficient de mare pentru a preamări acest oraș medieval ridicat în cinstea zeului luminii), ceilalți m-au văzut ca pe un afurisit; cum am putut să mă despart de

H Y D R A: “While H Y D R A exists and operates mainly online, my biological self is digitally invisible.”
H Y D R A by CROSSLUCID The Chronicle: Are you happy? H Y D R A: Grateful. Tell me something about the place you were born. I was born in a small town in the South Coast of

A Glimpse Inside Hollywood’s Most Elite Sex Club
“Watching porn stars fuck is one thing. Watching normal people fuck can be traumatic.” Denumit de fondatorul său, Damon Lawner, „teatru erotic”, Snctm (citit Sanctum) este un club privat dedicat milionarilor voyeuri, o „utopie spirituală și erotică”. Pentru a deveni

Femeile trebuie să iasă de sub permanenta victimizare
Dacă reacțiile în urma acuzațiilor aduse lui Harvey Weinstein au confirmat un lucru, altul decât faptul bine știut că ființele umane sunt coruptibile și că uneori vor încerca să profite de poziția lor de superioritate, acela ar fi obsesia feminismului