Andrei Șerban – conferință extraordinară

Protagonistul secţiunii Focus a FNT 2011, regizorul Andrei Şerban, ne invită vineri, 4 noiembrie, ora 10.30, la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”, la o conferinţă extraordinară cu titlu deopotrivă enigmatic şi provocator: Ce înseamnă să joci un rol.

“În teatru, ca şi în viaţă, preluăm roluri diferite, pe care nu le înţelegem şi pe care le jucăm vrând-nevrând, cu sau fără succes. Ce înseamnă să joci un rol?E util să ne întrebăm, în special în zilele noastre, când confuzia despre cine suntem şi ce rol jucăm e în creştere. Teatrul e peste tot, pe stradă, la televizor, toţi suntem actori, dar nu ştim ce rol jucăm. Chiar când am învăţat textul, îl repetăm mecanic, pasiv, fără convingere. Ce e de făcut?” – Andrei Şerban

Conferinţa va fi urmată de lansarea unei cărţi-eveniment, a cărei prefaţă este semnată de Andrei Şerban. Pentru prima dată vom lua contact, în limba română, cu una dintre cele mai misterioase şi mai fascinante forme de teatru din lume: Şapte tratate secrete de Teatru Nō de Zeami, publicate de Editura Nemira, îşi vor începe drumul spre mintea şi inima cititorilor vineri, 4 noiembrie, la ora 13, în foaierul Sălii „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”.

Zeami (sau Seami), care a trăit în Japonia între anii 1363 şi 1443, este considerat cel mai important dramaturg și teoretician al teatrului Nô. Împreună cu tatăl său, Kan’ami (1338-84), a contribuit decisiv la dezvoltarea acestui gen, așa cum se practică el până în zilele noastre. Bucurându-se de favorurile şogunului Ashikaga Yoshimitzu, Zeami (Kanze Motokiyo) a avut o influenă crucială asupra teatrului Nô, devenind, după moartea tatălui său, personalitatea-cheie a acestei arte. Autor a aproximativ 90 dintre cele peste 200 de piese care fac parte din repertoriul curent al teatrului Nô, Zeami a lăsat și mai multe scrieri teoretice fundamentale, menite să-i călăuzească pe învăăcei în această artă. Prin tratatele sale a pus bazele teoretice ale genului, atât în ceea ce privește arta actorului, cât și în privina dramaturgiei. Potrivit teoriei sale, principalele elemente ale actoriei Nô sunt imitarea aparent realistă (monomane) și temeiul simbolic, spiritual (yugen).

Acela care respectă arta şi se dedică trup şi suflet căii va reuşi să se afirme. În Nô este important ca tânărul actor să preia tehnicile înaintaşilor; dacă ştie cum să le îmbunătăţească folosindu-şi propriul talent, faima lui nu va avea egal. Arta noastră are la bază transmiterea învăţăturilor despre stil şi floare din generaţie în generaţie” – Zeami.

Andrei Şerban, reputat regizor şi profesor, este cunoscut în întreaga lume pentru montările sale îndrăzneţe. A lucrat în importante teatre dramatice şi de operă din peste 39 de ţări. Laureat al mai multor premii Obie (pentru “O trilogie antică”) şi al premiului Tony pentru reinterpretarea unui text clasic (“Livada de vişini”), al Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate, în 1995, Andrei Şerban face din fiecare montare a sa un eveniment unic şi din fiecare întâlnire cu un actor, un pas către o înţelegere mai profundă a actului teatral.

Producător: Uniunea Teatrală din România – UNITER

Proiect finanţat de: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ambasada Franţei, Institutul Francez

Co-organizatori: ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român, International Theatre Institute – Centrul Român

Co-producător: TVR

Sponsori: Unirea Shopping Center, Xerox, Volvo

Parteneri strategici: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, Teatrul Masca, Secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), Fundaţia Löwendal, Club Uniter Le Theatre.

Parteneri de tradiţie: Radio România, Teatru.ro

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, Caţavencii, 24FUN, Jurnalul Naţional, Yorick, SmartFM, Cocor, RFI România, Zoom, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, BeWhere, Agerpres, Spectacole Bucureşti, TheChronicle.ro, vreaubilet.ro, port.ro, ArtAct Magazine, regizorcautpiesă.ro, LiterNet.ro, SISCO, Tataia, TELENEWS

Notă: acest articol are drept sursă informaţiile primite de la UNITER în urma parteneriatului cultural încheiat între thechronicle.ro şi instituţia mai sus menţionată.

Comentarii

comentarii

Scroll to top