Ca un animal cu blana tăioasă*
Rareş Petrişor, 15.10.2009, 22:27
Iulian Tănase este singurul poet fericit pe care-l cunosc. Ceilalţi – nu sunt mulţi, e drept – îşi îndreaptă peniţele ca nişte baionete către cuvinte, le sfâşie, le storc, le violează, le abandonează, apoi le cer în căsătorie, le pleznesc. Ei numesc asta “viaţa mea printre cuvinte”.
Iulian Tănase iubeşte cuvintele şi este iubit, la rându-i.
Poemele lui inventează cu uşurinţă, aproape la fiecare literă, lumi, trupuri, stări, alte cuvinte din alte litere. Recunoştea, la lansarea volumului
Adora, apărut la editura ART, că această carte are, de fapt, trei autori. O să-i descoperiţi singuri în poeme.
Iulian Tănase este un poet fericit: adoarme seara în braţele unui vis, îl trăieşte noapte de noapte, iar dimineaţa visul îi zâmbeşte.
Pentru că sunt un om închis, fricos am ales în seara asta să-mi placă pentru voi următorul poem:
Poemul celei mai frumoase fobii din lume
Şi cine te-ar putea împiedica să crezi
ceea ce tu ai crezut încă din prima clipă
vocea aceea care străpunge noaptea
şi tu aştepţi şi tu aştepţi întrebînd
o aşteptare interogativă desigur
şi vocea ca o pasăre violentă care îţi străpunge tîmpla
şi asta nu e decît o vagă introducere
la cea mai frumoasă fobie din lume despre care
cu cîteva clipe înainte ca pasărea aceea sonoră ca o voce cu pene
să îţi intre în tîmplă prin ureche
habar n-aveai că există însă acum ştii
ştii că ea există
Cea mai frumoasă fobie din lume este atunci
cînd te temi de rîndunicile care ţi-ar putea intra în ochi
*titlul articolului este un vers din
Poemul aşteptării sălbatice, de Iulian Tănase
(Adora se mai găseşte, sper, în librării)
