Ca un animal cu blana tăioasă*

Iulian Tănase este singurul poet fericit pe care-l cunosc. Ceilalţi – nu sunt mulţi, e drept – îşi îndreaptă peniţele ca nişte baionete către cuvinte, le sfâşie, le storc, le violează, le abandonează, apoi le cer în căsătorie, le pleznesc. Ei numesc asta „viaţa mea printre cuvinte”. adora

Iulian Tănase iubeşte cuvintele şi este iubit, la rându-i. Poemele lui inventează cu uşurinţă, aproape la fiecare literă, lumi, trupuri, stări, alte cuvinte din alte litere. Recunoştea, la lansarea volumului Adora, apărut la editura ART, că această carte are, de fapt, trei autori. O să-i descoperiţi singuri în poeme.

Iulian Tănase este un poet fericit: adoarme seara în braţele unui vis, îl trăieşte noapte de noapte, iar dimineaţa visul îi zâmbeşte.

Pentru că sunt un om închis, fricos am ales în seara asta să-mi placă pentru voi următorul poem:

Poemul celei mai frumoase fobii din lume

Şi cine te-ar putea împiedica să crezi

ceea ce tu ai crezut încă din prima clipă

vocea aceea care străpunge noaptea

şi tu aştepţi şi tu aştepţi întrebînd

o aşteptare interogativă desigur

şi vocea ca o pasăre violentă care îţi străpunge tîmpla

şi asta nu e decît o vagă introducere

la cea mai frumoasă fobie din lume despre care

cu cîteva clipe înainte ca pasărea aceea sonoră ca o voce cu pene

să îţi intre în tîmplă prin ureche

habar n-aveai că există însă acum ştii

ştii că ea există

Cea mai frumoasă fobie din lume este atunci

cînd te temi de rîndunicile care ţi-ar putea intra în ochi

*titlul articolului este un vers din Poemul aşteptării sălbatice, de Iulian Tănase

(Adora se mai găseşte, sper, în librării)

Comentarii

comentarii

Scroll to top