Deasupra acestui naufragiu George Şerban, 09.02.2012, 08:17
Born To Die este un titlu de album neaşteptat din partea marmoreenei Lana del Rey, cantatrice americancă, ipocrit blamată şi ridiculizată pentru siliconul din buze şi reparaţia estetică nazală. Cum a început toată această tevatură? Lana del Rey devine „senzaţia Youtube” a anului 2011 odată cu piesa Video Games, care a fermecat iremediabil pentru că (păstrând proporţiile sau nu) era ca şi cum Maria Callas cânta despre deschisul de bere la bărbaţii în maiouri lăbărţate. Ceea ce (mă) surprinde în cazul ei sunt pretenţiile enorme cu care a fost împopoţonată de unii sau de alţii, în perioada de după boom-ului mediatic generat de autobiograficul şi hollywoodianul Video Games. În mecanismul-Youtube, aproape nimic nu e de priceput. Mereu te întrebi de ce. Dai periodic peste tot felul de cvasi-succese, aproape fantasmagorice. În panteonul Youtube se află, până la urmă, filmări de tipul – cineva îşi scoate un dinte de lapte şi exclamă pe un ton tâmp: This tooth hurt me. Şi, totuşi, îţi faci datoria de a contribui cu încă o vizualizare sacadată, după care arunci totul în subconştient. Nu la fel s-a întâmplat însă cu Lana del Rey. Lumea începuse să aibă „aşteptări” şi, încet, căpătase formă obsesia. Lana del Rey era diferenţa, cât se poate de clară, între ceea ce presupune un personaj şi o oareşicare cântăreaţă cu lecţii de canto bifate săptămânal. După ce va fi încununată cu „fericirea” de a fi the next big thing, parcă însăşi declaraţiile ei de iubire păliseră lamentabil în ochii şi urechile hapsâne ale muritorilor. Lumea intra acum în etapa de renunţare şi dezicere. Cum adică „mă vei iubi până ce timpul se va sfârşi”? Cum adică „alături de mine, paradisul e un loc pe pământ”? Doar la atât se „reduce” iubirea ta, Lana del Rey? Ce ar fi de zis despre Born To Die? Nu este o capodoperă, este chiar un album foarte prost. Dar acest aspect nu poate decepţiona dacă recunoaştem că e firesc să dai rateu când toţi au impresia că eşti un fel de dumnezeu moştenitor (va fi comparată, fără menajamente, cu Nancy Sinatra!), venit în misiunea de înlăturare a păcatului originar. Piesele de pe Born To Die îţi produc, într-adevăr, grimase din minut în minut şi, cu câteva excepţii, pare că au fost compuse în presiunea şi rapiditatea în acţiuni pe care ţi-o dă un pistol proptit în tâmplă. Ce demonstrează Lana del Rey? Ceea ce ştiam deja, dar poate am uitat. Că, în muzică, vocea nu înseamnă aproape nimic, oricât de înălţătoare, şi este sortită să rămână secundară. Vocea există ca banalitate, şi nu are rost să fie „chestionată”. La fel cum, la scriitori, trebuie să existe gramatică pe undeva, pe-acolo. Personalitatea va prevala întotdeauna asupra calităţilor (…) şi asupra moralei. Deci aşteptaţi-vă, contrar realităţii (vai!), să nu ascultăm prea curând (a.k.a. niciodată), în viaţa noastră solară, un omagiu-Angela Gheorghiu.
