Era noapte și o senzație de OZN. Când am făcut primul pas, am crezut că intru într-o baza militară secretă din Arizona, cu împușcături în cap și scorpioni supraviețuitori ai primului bombardament nuclear. Am ieșit să-mi belesc văzul, neoane și faruri și stâlpi de iluminat. Mi-a fost și frig, mi-a fost și șosete înmuiate în oțet. Cineva presăra sare sub picioarele mele, era murdar oriunde te uitai, trăgeam scârbă pe nas. Dar apoi ai venit cu o invenție a secolului XX, ți-am cotrobăit prin geantă, mi-ai spus: „Succes.” Am călătorit fără nici o coordonată, puteam să omorâm necunoscuți. Telefonul mai are o linie de baterie, mai e o zi întreagă de beznă. Parcăm lângă un bar și intrăm în bar. Comandăm două sticle și ieșim din bar. Ne lăsăm hainele în mașină, futem barul ăla în două. Nu-mi încape curul pe bancheta asta de lemn, mă chircesc ca o gheișă, râd la bancurile rupte-n cur de la masă. Mă ridic, mă duc la pisoar. E ocupat. E coadă, vere, la pișat. Așa că țin pulii mele rând. E un tip lângă mine, căruia îi vine rândul. Îmi zice, hai, că nu știu ce… Îi zic: „Nah, man…” Mă duc să mă piș, mă ia frigul cu pantalonii în vine, nu pot să mă piș. Numai bine c-a intrat unu’ și s-a proptit lângă mine. E ca-n filmele alea la care nu se uită nime’. Ș’ cum fac parte din categoria largă de bărbați care au trac să se pișe genunche în genunche cu alți bărbați, mă forțez și mă forțez, aproape că-mi scot placenta pe dinafară sau pe dinăuntru. Dar tracul ăsta e una dintre chestiile pentru care se merită să te naști cu litera M agățată de rât. Mă întorc la masă, în drum spre dau de un prieten. Poartă un tricou negru. Pe tricou scrie cu alb și litere mici: „fuck cancer”. Beau ceva dintr-un pahar voiajer, it tastes like fuck. Miroase a Elena Ceaușescu, noroc că mă sună cineva. Alo? Mhm, zi… Da. Și zi… E aici. Păi le mai spun sau nu? Hm… Și zi… Hai, te-am pupat.

Asta mi s-a întâmplat acum câteva zile și faze, nu știu câte zile, că nu știu pe ce planetă îs, -n sensul că-s într-o dezinfectare prelungită și mă doare pe ici, pe colo, dar v-am mai zis că nu dau doi bani pe carcasa asta. Cum io-s omu’ coincidențelor, am găsit-o pe Aëla Labbé, care poate să dea, prin fotografiile ei, senzorii din seara de care vă povestesc. A fost ceva obscur de Bucovina, super-roadkill.

(c) Aëla Labbé

Comentarii

comentarii