Declarație de iubire ca de la bărbat la bărbat

1. Nici ne trezim bine și începem să ne preocupăm de alții, pe lângă câte eșecuri au mai trecut, pe lângă câte magazine închise. Întotdeauna ne-am trezit cu răbdare, dintotdeauna am detestat repeziciunea verbelor de mișcare. Niciodată nu ne-am verificat cu nerăbdare mesajele necitite și apelurile pierdute. Preavize de la bancă și prelungiri de contracte pe viață. Uite cu ce talent de gospodină ne grăbim în fiecare dimineață.

2. Ne înspăimântă gândul că, rând pe rând și curând-curând, o să renunțăm la toate. Cu cea mai grea ușurință, cu cea mai predictibilă impredictibilitate. La o adică, de câte ori nu am fost priviți în ochi și ni s-a spus, ăsta n-o reziste? Ai dracului, ce profeți. O să renunțăm și la asta. Deja am făcut-o. Știi, așteptarea ne este cel mai vechi aliat. E surprinzător cât de la-ndemână ne e să renunțăm la ceva pentru care unii și-ar da viața. Dar tocmai de asta unii nu vor avea parte de nimic altceva.

3. Probabil nu o să învățăm niciodată să ne bărbierim, mereu aproximăm greșit când vine vorba de centimetri. Oglinda nu înșeală, îngrozește. Odată i-am cerut unei fete să mă bărbierească. O făcut-o mai bine decât mine, chiar dacă o făcea pentru prima dată. Și mai înainte de „odată”, o fată mi-a cerut să-i scriu acel eseu despre avort. I l-am scris cu toată dragostea, motiv pentru care nu mai țin minte nici un cuvânt din el.

4. Cel mai bine e să ne prefacem. Să nu ai prieteni e mai îngrozitor decât să nu ai o familie, asta-i clar, pentru că din familie nu mai rămâne aproape nimic: când or să crească, copiii or să te renege, pentru că ai fost un alt fel de tată. Bag seamă, le avem pe amândouă, și nici una nu e pe de-a întregul. Ți-a plăcut să faci și alte lucruri, nu doar asta. Plăcerea ta e să faci cafea la tine acasă. Ai vrea ca ăsta să fie job-ul tău. Ca să-l parafrazez pe alt prieten drag, ai vrea să fii faimos pentru că îți place să faci cafea la tine acasă.

5. Nu aveai cum să dai rateu cu LCD Soundsystem. Nimeni nu are cum să dea rateu dacă ascultă ce trebuie, citește ce trebuie și privește unde trebuie. O carte proastă este scrisă de un scriitor (influențat de) cu lecturi proaste. Îmi pare rău să spun asta, dar de la gusturile proaste se trag nereușitele. Probabil că cel care a ajuns să fie primul zeu, a fost și cel care, pentru prima dată, a știut să diferențieze (între el și ceilalți). Discoteca asta aparține unui defunct.

6. Din când în când ne sună cineva. Pentru treburi de serviciu, firește. De fiecare dată când ne sună cineva, noi doi cotrobăim prin sertare, mâzgâlim mutra interlocutorului, nu înțelegem o iotă din celălalt capăt, capătul nemuririi noastre. Ajungem și în bucătărie, deschidem frigiderul și, în timp ce bem un litru de lapte, îi gâlgâim interlocutorului un repetitiv „aha-mhm”. Aprindem și aragazul, discuția rezistă. De fiecare dată când ne sună cineva, noi doi ne facem de mâncare, astfel că, la sfârșit, n-are de ce să ne mai pară rău.

7. Când ne gândim să facem o vizită, se întâmplă să nu găsim pe nimeni. Ușa e deschisă, dar -s toți plecați. Pățim ca atunci când stabilim o întâlnire, tu într-o parte, eu într-alta, și ajungem prea devreme. În cel mai bun caz ne așteaptă un stâlp pe care e lipit un anunț cu o pereche de ochelari pierduți. Suntem atât de punctuali, încât avem certitudinea că am greșit locul întâlnirii, eventual persoana. Nu cu tine trebuia să mă întâlnesc? Nu aici trebuia să ne întâlnim? Ba da. Ai rendez-vous cu singurătatea la 7 și jumătate; același loc, aceeași comandă.

8. Nu mai cunosc pe altcineva care să înghită strada. Gata, a apus agitația, au mutat canalul pe talk-show-uri. Se merge pe roți și rotile, picioarele au devenit utile ca papagalul pe umărul popii. Noi știm că, atunci când se face prea târziu, doar cu picioarele mai putem ajunge acasă. De când lumea am dus lupta asta, să fim oameni normali. Să mergem cu metro-ul, să cumpărăm un supliment străin de literatură, să stăm o lună de zile în casă. Am spălat multe mașini ca să devin un om normal.

9. Lucrurile nu rămân. Unii, adică toți, se plâng inutil din cauze inutile. Ca de exemplu că nu e așa, ci invers. Păi, de fapt, nu e deloc, dar tu te plângi că nu e așa. Eu văd iubirea comunistă, adică unică, totală și controlabilă. Iubirea însă e democratică, adică variabilă, condiționată, cu țârâita. Auzi atât de des, te iubesc, omule. Dar ce mici ajung oamenii care găsesc și ei o persoană pe care să o iubească și uită tot restul. Uită că ai dormit cu ea în pat și nu ai futut-o pentru că nu ți s-a părut moral să faci asta. Toți te iubesc, nu contestă nimeni, dar pe camera de supraveghere se vede doar o ceașcă de cafea.

10. Știu bine că ne-am plictisit să fim întrebați. Te-ai plictisit să fii întrebat dacă Daft Punk a cântat la tine acasă, m-am plictisit să fiu întrebat dacă culoarea părului meu e naturală, dacă sunt evreu, dacă mă droghez, în ordinea asta. Așa că marele motiv pentru care nu voi deveni romancier ar fi că mă plictisesc oamenii, relațiile dintre oameni. Dialogurile dintre oameni cred că mă plictisesc cel mai tare. Dar ei n-au nici o vină. E drept că, dacă un cunoscut s-ar prezenta în fața mea, la o cină romantică, cu un incisiv central lipsă, l-aș întreba, ce-ai pățit? Cam așa-i și cu noi.

11. Acesta e chipul celui care a clipit și și-a dat seama că a îmbătrânit cu gândul la ceilalți.

[La începutul anului, LCD Soundsystem și-au anunțat ultimul concert din carieră, susținut în 2 aprilie 2012, la Madison Square Garden. Shut Up And Play The Hits, lansat pe DVD în octombrie a.c., documentează ultimele 48 de ore din viața lui James Murphy înainte de ultimul concert al LCD Soundsystem, precum și spectacolul spectacular în sine. Concertul a durat 4 ore, a fost sold-out în câteva ore, iar biletele au ajuns obiect de bișniță pe internet. Lucru care l-a înfuriat teribil pe James Murphy: „i will try to figure a way out to fuck these fuckers. NO MATTER WHAT WE DO, IT IS NOT WORTH THAT KIND OF MONEY TO SEE US!„; „1500 for a single ticket? Fuck you, scalpers. You are parasites. I HATE you.”]

Imaginile sunt capturi din Shut Up And Play The Hits.

Comentarii

comentarii

Scroll to top