Un șarpe negru se răsucește urcând pe lemnul crucii. Pătrunde în trupul răstignitului și iese pe gura lui transformat. Șarpele devine alb. Apoi, șarpele a încolăcit capul mortului ca o diademă, și atunci o lumină a radiat deasupra capului. Drumul duce spre Răstignit, spre acela care nu i s-a părut prea puțin să-și trăiască propria viață. El nu a propovăduit, ci a trăit ceea ce e cognoscibil și vrednic a fi cunoscut. Nu puțini sunt aceia care îi iubesc pe oameni din pricina spaimei pe care o resimt față de ei înșiși.

Cine merge spre sine coboară. Marelui profet i-au apărut niște figuri jalnice și ridicole, iar ele erau figurile propriei sale ființe. El nu le-a acceptat, ci le-a imputat altora. Nimeni nu vorbește mai tare despre puterea lui decât acela căruia îi fuge pământul de sub picioare. Nimeni nu se ridică deasupra lui însuși dacă nu și-a folosit împotriva sa cea mai primejdioasă armă. Cine vrea să se ridice deasupra lui însuși, acela să coboare și să se împovăreze cu sine și să se târască pe sine la locul jertfei. Nu poți jertfi o hrană mai aleasă zeului tău decât pe tine însuți.

Din gură ies cuvântul, semnul și simbolul. Dacă este un semn, cuvântul nu înseamnă nimic. Dacă este un simbol, înseamnă totul. Când drumul intră în moarte și suntem împresurați de putreziciune și silă, drumul urcă, iar din gură iese, ca simbol mântuitor, cuvântul. Simbolul este cuvântul care iese din gură, care nu se rostește, ci se ridică din adâncul Sinelui. Mântuirea e o stradă lungă care trece prin multe porți. Porțile sunt simboluri. Fiecare nouă poartă apare întotdeauna abia după ce a fost dezgropată iarba fiarelor – simbolul. Simbolul nu poate fi născocit și nici inventat.

De dimineață, iese pe gură cuvântul, dar este ucis nemilos pentru că nu se știa că el era mântuitorul. Cuvântul este cârmaciul, calea de mijloc care oscilează ușor ca limba cântarului. Mijlocul este însă începutul traseului lung. Dar acest început omul nu-l poate niciodată vedea, el vede întotdeauna fie una, fie alta, sau și una și alta, dar niciodată ceea ce închide în sine atât pe una, cât și pe cealaltă. Înțelesul rezidă în modul și în direcția recreării. Cum îmi creez conducătorul de car? Sau aș vrea să fiu eu propriul meu conducător de car?

Spre a forța destinul, cei vechi au născocit magia.

[Cele de mai sus rezumă Capitolul XX – „Drumul crucii”, din Cartea Roșie {Liber Secundus}, de C.G. Jung. Cartea Roșie a fost publicată de Editura Trei în 2011.]

Mai jos, fotocopii a trei desene din carte + un fragment de capitol în manuscris + epilog.

Comentarii

comentarii