Pe cine nu interesează orişicând Wittgenstein, mai ales la 4:30 dimineaţa, să meargă acuşi la spovedit. Cum în ziua de azi nimic nu iasă cum trebuie dacă n-o faci cu mâna ta, trag deci din sertarele albe ale ARPAnet-ului o recenzie din Sunday Book Review scrisă de Freeman John Dyson, fizician şi matematician, care a schimbat exact două vorbe cu Wittgenstein însuşi, pe vremea când era student la Cambridge. Recenzia cărţii lui Jim Holt, Why Does The World Exist? sau, cum ar intitula-o Amazon, Mami, cine l-a făcut pe Dumnezeu?, este puţin mediocră, înspre ridicolă la maximum, căci, o poate simţi şi un gripat, Dyson a profitat de cercetarea lui Holt tocmai pentru a-şi aminti (încă o dată…) că a fost foarte mişto că i s-a adresat lui Wittgenstein, numai că, amintindu-şi mai bine, a fost chiar nasol.

Dyson îi citise din adolescenţă Tractatus-ul, iar, la Cambridge, student fiind, se nimerise ca Wittgenstein să aibă camera chiar deasupra camerei lui! Honoris Prigoană, nu altceva! Şi era şi puţin timid, Dyson ăsta, aşa că doar ideea că Wittgenstein doarme cu un tavan mai încolo, era absolut cutremurătoare. Dyson notează că Wittgenstein cobora şi urca scările (anno 1946, petrecuse ultimii şase ani în spital), şi bolborosea: „Devin mai cretin pe zi ce trece.” Spre sfârşitul studenţiei la Cambridge, Dyson îşi face curaj, e acum ori niciodată, e abracadabra. Se duce către Wittgenstein, îi spune: „Ştiţi, mi-a plăcut Tractatus-ul, aş vrea să vă întreb, mai aveţi aceleaşi credinţe ca acum 28 de ani?”. Wittgenstein a stat, a analizat, a privit (Wittgenstein pleda pentru o filosofie a ochiului – „Nu reflecta, priveşte!”, cam aşa ceva era deviza lui -, la fel cum Nietzsche avea treabă cu nasul: Filosofia mea stă în nas! spunea germanul al cărui nume uit mereu să-l scriu (oare am retard?). După care Wittegenstein îl întreabă: (Auzi,) tu de la ce ziar eşti?

Ce lucruri putem selecta din What Can You Really Know?: că Why Does the World Exist?: An Existential Detective Story este o galerie de portrete ale marilor filosofi moderni. Jim Holt „îşi avertizează” interlocutorii că vor discuta o singură problemă: „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?” Şi chestia care iese la iveală, în urma lecturii, ar fi că filosofii sunt mai interesanţi ca filosofia (lor). Pe bună dreptate, nu? Holt îi scoate în faţă pe Heidegger şi Wittgenstein drept cei mai influenţi filosofi ai secolului al XX-lea, primul acoperind întreg continentul european, al doilea părţile lumii vorbitoare de engleză. Heidegger scrie mult, greoi ca vezica plină, dă naştere la un –ism, se compromite în 1933, prin a accepta postul de rector al Univ. din Freiburg, sub guvern nazist nou instalat, respectiv prin a deveni membru al Partidului Nazist. Wittgenstein scrie puţin (după Tractatus, W. renunţă la studiul filosofiei; iar tot ce apare după Tractatus sunt „Schiţe după/de Wittgenstein”), înşelător de simplu şi va sublinia un fapt iluminator: că filosofia are posibilităţi limitate. Că filosofia are de-a face cu logica şi uzul corect al limbii, iar toate speculaţiile dinafara acestei arii (limitate) ţin de misticism.

După Wittgenstein, etica şi estetica vor fi expulzate din filosofie. Dyson afirmă fără emoţii că Wittgenstein scrie „clar”. Unii zice că e printre cele mai grele minţi de pe meleagurile europene, ca să nu-i spun altfel dumisale. Oi avea eu retard. Şi îl critică pe Holt, că selecţia lui de filosofi (de secol XX şi XXI), sunt „o adunătură de pitici” faţă de titanii trecutului Confucius, Lao Tse, Platon, Aristotel, Spinoza, Hobbes, Hegel ş.a. Că această adunătură nu există din punct de vedere istoric (pe motiv că ideile lor nu au interferat cu destinul omului). Dyson deplânge, şi aici are dreptate (#alăturidetine), separarea filosofiei de celelalte discipline, cum ar fi istoria, literatura, religia, ştiinţele naturii. Din momentul în care filosofia a căpătat statutul de disciplină academică separată, filosofii au devenit insignifianţi, molfăitori ai bucăţilor rămase după ospăţul oamenilor de ştiinţă.

———

din „What Can You Really Know?”, Freeman Dyson, Sunday Book Review, oct. 2012.

Comentarii

comentarii